Mergând pe strada Bolyai din Cluj, am fost martor la o scenă care părea desprinsă dintr-o altă epocă. Soarele strălucea blând, învăluind orașul într-o lumină caldă, iar pe o bancă, un bătrân stătea calm, pierdut în paginile unui ziar. Nu era absorbit de ecranul unui telefon, cum ne-am obișnuit să vedem la cei mai mulți trecători. În schimb, răsfoia un ziar, un obicei ce pare din ce în ce mai rar în zilele noastre.
Într-o eră în care tehnologia domină viața de zi cu zi, imaginea acestui bătrân cu ziarul său în mână părea să fie o fereastră către o lume care se stinge încet, dar nu fără a lăsa o urmă profundă în inimile celor care au trăit-o. Ziarele tipărite, odată omniprezente, dispar treptat, la fel ca și cei care le citesc. Este o pierdere nu doar a unui mediu de informare, ci și a unui ritual, a unui moment de liniște și reflecție pe care îl oferea cititul unei pagini tipărite.
Această scenă m-a făcut să reflectez la frumusețea vremurilor trecute, la un timp în care oamenii se conectau mai mult cu lumea din jurul lor, în moduri mai simple și mai tangibile. Îmi amintesc de diminețile în care mirosul de cerneală proaspăt tipărită umplea aerul, iar cititul unui ziar era o parte integrantă a rutinei zilnice.
Privind acest bătrân, am simțit o liniște profundă, o formă de reconectare cu o lume pe care o pierdem. Împărtășesc această imagine cu voi, nu doar ca pe o simplă observație, ci ca pe o invitație la reflecție. În mijlocul agitației cotidiene, poate ar trebui să ne acordăm timp să ne bucurăm de lucrurile simple, să ne deconectăm de la ecrane și să redescoperim micile plăceri ale vieții, așa cum era cititul unui ziar pe o bancă însorită.
Foto/Sursa: Marosan Csaba