Sponsorizat
Categories: Sanatate

Exploziile de la Crevedia. MS: 4 pacienți sunt tot intubaţi şi ventilaţi mecanic, iar alți 11 sunt în stare medie sau uşoară

Sponsorizat
Sponsorizat


Patru pacienţi care au fost răniţi în urma exploziilor care au avut loc în localitatea Crevedia şi care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.
Conform Ministerului Sănătății, până în prezent au fost externaţi 31 de pacienţi (30 din spitale din ţară şi unul din Graz, Austria), iar cinci au decedat.

Dintre cei 11 pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, şase sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, doi la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni”, trei la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate.

Dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, arată MS.

Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică. Al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

De asemenea, cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Un pacient transferat la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, este stabil hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen, în Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat, precizează MS.

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago