Sponsorizat
Categories: Social

Adjunctul Poliției Cluj și-a felicitat colegii pentru că i-au luat permisul de conducere: ”Este un model de comportament!”

Sponsorizat
Sponsorizat

Comisarul șef de poliție, Constantin Ilea, adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, a rămas pieton după ce a depășit viteza regulamentară.”La data de 30 iulie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au oprit în trafic, în localitatea Livada, un autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani, din Cluj-Napoca, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, surprins cu aparatul radar în timp ce rula cu 103 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată, ca măsură complementară, s-a dispus reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile”, a transmis IPJ Cluj.
Ilea a comentat cele întâmplate pe drumul Cluj – Gherla și și-a felicitat colegii pentru că l-au amendat. ”Din punctul meu de vedere este prima sancțiune contravențională din viața mea. Nu este un model de urmat. Din punct de vedere al comportamentului e clar că am fost sancționat potrivit legii. Colegii mei nu au simțit niciun fel de presiune. Ceea ce s-a întâmplat un model pentru ceilalți colegi care pățesc la fel, care sunt luați de val și accelerează mai mult decât ar trebui. Este un model de comportament. Adică toți suntem egali în fața legii și toți răspundem la fel”, a declarat Constantin Ilea.Adjunctul șefului IPJ Cluj a rămas fără permis pentru 3 luni. A condus cu viteză excesivă!

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Restricții de trafic în Grigorescu: Trasee CTP deviate din 15 aprilie din cauza lucrărilor din Piața 14 Iulie

Cartierul Grigorescu intră din nou în „șantier activ”, iar harta transportului public se redesenează temporar.…

3 days ago

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

3 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago