Sponsorizat
Categories: Social

Ce a declarat taximetristul care l-a scos din țară pe Cătălin Cherecheş. Autoritățile nu sunt sigure dacă primarul fugar se ascunde în Franța sau Italia

Sponsorizat
Sponsorizat

Şoferul care l-a trecut graniţa şi l-a dus în Ungaria pe edilul-fugar, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, a povestit traseul primarului. Acesta susţine că n-a știut în niciun moment cine este, de fapt, clientul său, Cătălin Cherecheș.„Eu nu îl cunosc pe domnul primar. Era doar un drum de-al meu, unul normal, fără să îl ştiu, fără să îl cunosc. Eu din Satu Mare l-am luat în maşină şi am mers cu el până în Ungaria. Sunt un simplu taximetrist, fără să cunosc nimic, era un simplu drum de rutină. Din staţie m-a luat. Nu mi-a zis nimic ieşit din comun”, a declarat taximetristul pentru Antena 3 CNN.
Vinerea trecută, chiar în ziua fugii sale, Cătălin Cherecheş a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru corupţie. Judecătorii de la Curtea de Apel din Cluj-Napoca au decis de asemenea că edilul nu va mai putea fi ales într-o funcţie publică timp de cinci ani şi au păstrat sechestru asigurător impus în momentul începerii anchetei.Ieri a apărut o nouă pistă în ceea ce priveşte locul în care s-ar putea afla Cătălin Cherecheș. Autoritățile iau în calcul că primarul ar putea să fie în Franța. Acolo deja s-a luat legătura cu autoritățile pentru demararea căutărilor. Nu s-a renunţat nici la varianta în care edilul s-ar putea afla în Italia, acolo unde apropiații lui au vorbit despre faptul că acesta şi-ar căuta o locuință și unde mama lui are o afacere, notează sursa citată.

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago