Sponsorizat
Social

Coliziune la Mera cauzată de un șofer băut care a intrat pe contrasens

Sponsorizat
Sponsorizat

Un incident rutier a avut loc în jurul orei 22:30 pe DN1FE81, pe raza comunei Baciu, în afara localității Mera, într-o coliziune între două autovehicule. Potrivit cercetărilor preliminare efectuate de poliție, un șofer în vârstă de 29 de ani din județul Sălaj, circulând spre municipiul Zalău, a intrat în impact cu un alt autoturism condus din sens opus de către o femeie în vârstă de 39 de ani, tot din același județ.

În urma acestui impact, conducătoarea auto și o pasageră în vârstă de 38 de ani din vehiculul condus de femeie au suferit răni.

Șoferul în vârstă de 29 de ani a fost supus testului cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătoarea auto a fost de asemenea testată cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ.

Autoritățile desfășoară investigații în cadrul acestui caz sub aspectul infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Facebook Comments Box
Dani Muresan

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago