Sponsorizat
Categories: Social

Muzeul de Artă din Cluj, notificat de moștenitori să părăsească o parte din încăperile Palatului Banffy: „Absolut nimeni nu a mișcat un deget”

Sponsorizat
Sponsorizat

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție culturală situată în Palatul Bánffy, chiar în inima orașului de pe Someș, a fost notificat ca, în termen de două săptămâni, să predea moștenitoarei două treimi din spațiul palatului, informează directorul instituției, Lucian Nastasă Kovacs. Printr-o sentință civilă din anul 2018, reconfirmată printr-o decizie judecătorească un an mai târziu, Consiliul Județean Cluj, proprietarul contestat al palatului, a fost obligat să restituie mai multe încăperi moștenitorilor stabiliți de instanță. Așadar, curând, clujenii nu vor mai vedea principalul muzeu al orașului în același format. 
„Muzeului de Artă i s-a luat viitorul! Credeați că trăim doar printre drogați și bețivi, printre hoți și șmenari, oameni leneși ori indiferenți? Nici pomeneală! V-ați procopsit cu o societate amorfă, în care tăcerea acoperă o lașitate de veacuri, iar noi susținem tot soiul de Dinu Păturică, impostori mai de pretutindeni! Zilele astea rămânem și fără Muzeul de Artă!Că avem ca temei o sentință judecătorească absurdă și nedreaptă, taman invers decât mărimea „pensiilor speciale” – n-ar fi de mirare și nici unica injustiție postcomunistă!Însă nimeni, dar absolut nimeni nu a mișcat un deget pentru a salva ceea ce se mai poate! Invocând măcar ideea „Exproprierii pentru cauză de utilitate publică” este ca și cum ai arunca cu agheasmă asupra necuratului! Iar cei care au pierdut procesul se spală pe mâini și pasează altora imorala punere în posesie a edificiului.Așadar, orașul de „Cinci stele” va avea în curând un Hotel de „cinci stele” în chiar centrul urbei! În loc de Grigorescu, Pallady, Tonitza, Hollósi ș.a. veți admira aroganța îmbogățiților prin tot ce este mai abject și fără scrupule! Cu alte cuvinte, un tezaur de peste 16.000 opere de artă (în cuantum de sute de milioane de euro) va fi în curând ascuns privirilor în profitul limuzinelor și a prostului gust! Iar voi hrăniți-vă cu iluzii că alții „muncesc” și se frământă pentru prosperitatea noastră!”, a transmis Lucian Kovacs, directorul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, pe o rețea de socializare.Cei care vor deveni proprietari sunt urmașii Paraschivei Roșca (decedată), soția lui Nicolae Roşca, un negustor din Săliște, Sibiu, care se imprietenise cu Dionisie Bánffy, fiul lui Albert Bánffy și care împreună cu acesta, au pus bazele unui cinematograf, în incinta Palatului, ulterior demolat. Potrivit sentinței definitive, ei nu au voie să schimbe destinația imobilului timp de 10 ani.Citește AICI ce spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean ClujSe restituie: „cota de 3/4 parte din încăperile  situate la parterul imobilului; cota de 2/3 parte din fostul apartament nr. 1, în prezent demolat parțial; cota de 3/4 parte încăperile  situate la etajul imobilului; cota de  2380/3287 parte din teren”. Muzeul de Artă din Cluj are o suprafață utilă de 1000 de metri pătrați, iar 3/4 înseamnă 750 de metri pătrați.Citește și: Apartamente din Palatul Banffy, unde e Muzeul de Artă din Cluj, retrocedate foștilor proprietari. Statul pierde o bijuterie din centrul Clujului
Foto: Țetcu Mircea Rareș

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago