Sponsorizat
Categories: Social

Testări gratuite pentru prevenirea cancerului de col uterin, în patru locații din Cluj-Napoca! Cine poate beneficia

Sponsorizat
Sponsorizat

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” continuă seria testărilor gratuite pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de col uterin. Unitățile mobile de testare vor ajunge în patru școli clujene, vineri, 20 octombrie. Femeile care doresc să se testeze sunt așteptate în următoarele locații:
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă situată pe str. Onisifor Ghibu nr. 20A, între orele 09.00-10.00;Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Miron Ionescu” aflată pe str. București nr. 32 , în intervalul 10.30-11.30;Școala Profesională Specială Samus de pe str. Ialomiței nr. 17, între orele 12.00-14.00;Școala Traian Dârjan aflată pe str. Traian Vuia nr. 76, între 15.00-16.30.Sunt așteptate toate femeile cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani, care nu s-au testat deja în cadrul proiectului și care au domiciliul într-unul dintre județele Cluj, Satu-Mare, Sălaj, Maramureș, Bistrița sau Bihor.Acestea pot merge direct la locațiile indicate. Testarea nu necesită bilet de trimitere sau programare prealabilă!

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago