Sponsorizat
Categories: Sport

Asociația Blondie, două zboruri într-o zi! Patru copii grav bolnavi au ajuns cu bine la tratament în străinătate: „Cerul nu e limita!”

Sponsorizat
Sponsorizat

Social

Asociația Blondie a reușit să efectueze două zboruri într-o singură zi, prin care au dus la tratamente salvatoare mai mulți copii în Finlanda și Italia.

Mai mulți copii au ajuns la tratamente în Finlanda și Italia datorită Asociației Blondie / Foto: Facebook – Asociația Blondie

  


Cele două zboruri au însemnat eforturi supraomenești din partea Asociației Blondie, așa cum se întâmplă de fiecare dată. Zborurile au avut loc cu succes, iar copiii bolnavi au ajuns la clinicile care îi vor face mai bine:„Două zboruri într-o singură zi! Cu căutat avion, echipaj, stabilit orar cu medicii, plătit 60.000 de euro, zburat – totul pentru că ieri la 11.00 Gabriela să plece în zbor spre Helsinki și la ora 15.00, Carla, Maria și Sofia să zboare la Milano. Simțiți și voi ce simțim noi? Că e singura, singura normalitate. Că nu putea fi altfel. Că nu puteam spune în niciun moment că e prea mult, prea greu, prea scump. Așa-i? Suntem obosiți, tare obosiți. Mai putem? O, daaaaaa! Deja pregătim zborul următor. Cu aceeași stare de atâta bine și atâta privilegiu!  Va lăsăm și multe poze să vedeți ce ați făcut! Încă o dată: am făcut două zboruri într-o singură zi! Cerul nu e limita! ”



CITEȘTE ȘI:
400 de copii trăiesc azi datorită Asociației Blondie! A organizat 144 de zboruri ca ei să fie operați în străinătate: „Am înconjurat de 10 ori Pământul” Deși Asociația Blondie avea doar 72 de ore la dispoziție să strângă banii pentru zboruri, țelul a fost împlinit. Aceștia au adunat 60.000 de euro rapid, ca o fetiță să ajungă în Finlanda la un transplant de rinichi, iar niște copilași să își „bandajeze” inimile în Italia:


„E atâta iubire și bine în începuturile astea în care știm că avem spital, avion, știm copiii și de ce suferă și deja întrezărim momentul în care zburăm și e bine! Două zboruri avem acum, nu unu singur. Gabriela are 4 lunițe mici și trebuie să ajungă la Helsinki unde o așteaptă un transplant de rinichi. Mamă, cât de greu a fost drumul până la – DA-ul spitalului din Finlanda! Dar a venit! A venit și Gabriela mică e la un zbor distanță de o viață nouă.  Al doilea zbor e la Milano cu trupa mare – copii care s-au născut cu inimioare bolnave tare (…) Două zboruri la mii de kilometri. 60 de mii de euro de plătit ca viața să meargă mai departe. 72 de ore să mai reușim o dată! Sună atât de înfricoșător, dar, Doamne, câtă bucurie ne dau! E singura normalitate – să ajungă acolo, pentru că acolo viața lor poate fi salvată!”, transmite Asociația Blondie în urmă cu câteva zile.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

6 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

14 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago