Categories: Sport

Ce soluții au găsit tinerii din generația Z pentru recolte mai bune, confortul șoferilor de TIR, parcări, reciclare sau roboți-ospătari

Educație

Elevii participanți la ediția din acest an a Academiei „Descoperă-ți pasiunea în IT” își vor prezenta în curând aplicațiile cu care visează să schimbe lumea.

  Elevii participanți la ediția din acest an a Academiei „Descoperă-ți pasiunea în IT” își vor prezenta în curând aplicațiile cu care visează să schimbe lumea: de la informații meteo pentru agricultori, la organizarea activității asistentelor medicale, a șoferilor transportatori de mărfuri sau a muncii de birou și până la soluții pentru nevăzători, parcări, meditații sau chiar reciclarea apei de la duș. Expoziția în care vor fi prezentate aceste proiecte va avea loc luni, 13 noiembrie, de la ora 16, la FSEGA. 120 liceeni şi studenţi participanţi din toată ţara120 liceeni şi studenţi participanţi din toată ţara și-au petrecut ultimele șase luni la dezvoltarea a 20 de idei revoluționare, menite să facă lumea mai sigură, mai eficientă și mai inteligentă. Cursurile și sesiunile practice au avut loc în cadrul celei de a IX-a ediții a Academiei „Descoperă-ți Pasiunea în IT (DpIT). „Participanții Academiei DpIT ne bucură an de an cu proiecte tot mai creative, utile, complexe și îndrăznețe. În ediția cu numărul 9 a programului am urmărit cum, prin ambiție și pasiune, echipele au reușit să implementeze idei noi din diverse domenii precum educația, medicina sau agricultura. Un ingredient esențial a fost munca în echipă, care a contribuit nu doar la realizarea proiectelor, ci și la prezentarea acestora în fața comisiei de jurizare. Rezultatele frumoase ale programului subliniază importanța educației în stimularea evoluției societății noastre. Prin susținerea creativității elevilor și a studenților contribuim la dezvoltarea unei mentalități antreprenoriale pe termen lung, încurajându-i să inițieze proiecte inovatoare, concentrate pe rezolvarea unor nevoi reale”, a apreciat Ioan Zeng, Director al Departamentului de Educație la Fortech, o companie GlobalLogic.Elevii au fost îndrumați să gândească inovativ, să-și asume roluri și responsabilități. Mai mult, ei au aflat ce înseamnă munca în echipă, și, mentoraţi de developeri din firme de IT, au creat aplicații viabile, utile în rezolvarea unor nevoi reale din domenii variate. Astfel, aplicația AIDo se dorește a fi un partener de fitness inteligent, un antrenor personal AI avansat, dedicat obiectivelor fiecăruia. AtruX este produsul esențial destinat firmelor de transport mărfuri, conectând comunicarea internă și securitatea. ConnectWave este o aplicaţie pentru telefon care are rolul de intermediar pentru oamenii cu aceleaşi pasiuni sau interese. Cybersee este o aplicație adresată companiilor care doresc să-și optimizeze eficiența ședințelor prin utilizarea tehnologiei VR. EcoFlush este un sistem care captează, filtrează și stochează apa utilizată în timpul dușului, pentru a o folosi ulterior în rezervorul toaletei. GrowWise este un device format din senzori pentru sol, contribuind la economisirea resurselor și o recoltă mai bogată. ImproKnow este o aplicaţie destinată elevilor, studenților și părinților care își caută cel mai potrivit mentor pentru copilul lor. Palmsy este un dispozitiv dedicat nevăzătorilor, ajutându-i să fie independenţi când vine vorba de orientare şi citirea textului care nu este afişat în braille. ParkBuddy este o soluție practică care găsește locuri de parcare sau ajută la închirierea lor. La fel, ParkFlow este o inițiativă inovatoare de gestionarea parcărilor, cu ajutorul tehnologiei IOT. Aplicația PillKeeper îi ajută pe cei care se confruntă cu dificultăți în respectarea tratamentului. RealBooks este o platformă care funcţionează pe acelaşi sistem ca Bookster, doar că este dedicată studenţilor şi elevilor. reciPET este o soluție inovatoare care permite oricui să transforme acasă sticlele obișnuite din PET în filament pentru imprimanta 3D, pentru a da o nouă viață plasticului. SchoolHub este o soluţie care le creează elevilor, profesorilor și părinților un mediu mai accesibil de învățare și comunicare. Shopyland este o platformă de social commerce care îți permite să faci cumpărături interactive cu prietenii. Snapsmart este o aplicație AI de educație care îi ajută pe elevi să învețe mai rapid, mai util și mai creativ. Strack este aplicația care contribuie la siguranța și experiența aventurilor montane. Utopian Robotics este primul sistem de roboți-ospătari din România pentru restaurante şi localuri. Vital Alert conține un ceas destinat asistentelor pentru a primi alerte de la pacienți, un panou pentru pacienți prin care aceştia au puterea de a alerta asistentele în timp real despre nevoile lor și un tablou general care permite asistentelor să monitorizeze starea fiecărei camere aflate în grija lor. Weathere Innovation dorește să îmbunătățească viața oamenilor, oferind informații în timp real despre tiparele vremii prin gruparea datelor din multiple stații meteo.
Despre toate aceste aplicații pot fi aflate mai multe informaţii la expoziția absolvenţilor Academiei DpIT 2023 care va fi găzduită de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, luni, 13 noiembrie de la ora 16. De la ora 17.30 va avea loc Festivitatea de premiere, în cadrul căreia va fi celebrată excelența și creativitatea absolvenților. „Cultura Bosch orientată spre inovație, modul de gândire spre viitor și dorința noastră puternică de a avea un impact pozitiv asupra societății ne îndeamnă să sprijinim programele educaționale de calitate ca și Academia „Descoperă-ți pasiunea în IT”, și facem acest lucru cu plăcere de cinci ani. Participând la astfel de programe, tinerii curioși și talentați au ocazia să își dezvolte, cu ajutorul mentorilor, niște abilități cheie antreprenoriatului și inovării – domenii indispensabile pentru viitorul sectorului IT. Am fost impresionat și anul acesta de numărul mare de aplicații mature realizate atât în zona de software cât și în cea de hardware, cât și de creativitatea și originalitatea multor soluții. Felicitări tuturor echipelor și mentorilor lor pentru rezultatele extraordinare, și le doresc mult succes pentru ediția următoare”, a declarat Ionuț Muntean, coordonatorul Departamentului de inovație și relațiile cu universitățile în cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca. Juriul ediției este alcătuit din dr. Dan Mircea Suciu, Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” Cluj (Președintele comisiei),  Ioan Zeng, Director al Departamentului de Educație la Fortech o companie GlobalLogic, Sergiu Goia, Aquisition Specialist la Bosch Engineering Center Cluj, Alexandru Luchiian, Connectivity Specialist la Accenture Industry X România, conf. dr. ing. Ovidiu Petru Stan, Director al Compartimentului pentru Relația cu Mediul Socio-Economic la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Adrian Pintea, Inspector Școlar de specialitate informatică la Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Andrei Kelemen, Director Executiv al Cluj IT Cluster.Programul „Academia DpIT” este organizat de Asociația „Descoperă-ți pasiunea în IT”, și a pornit de la Cluj. Liceenilor din județe precum Cluj, Bihor, Sibiu, Mureș, Brașov, Prahova, Satu Mare sau Maramureș, li se oferă în acest fel posibilitatea interacțiunii directe cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie. Programul este susținut de peste 40 de parteneri atât din mediul de business, cât și din învățământul preuniversitar și academic, printre care: Fortech o companie GlobalLogic, Bosch România, Accenture România, Betfair România Development, .msg systems România, PitechPlus, Nagarro România, Marquardt România, Tech Breeze, Wolfpack Digital, NetMatch, Telenav, ScanStart, Kronsoft Development, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, SmartHR şi Cluj IT Cluster.

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cel mai mare glob de zăpadă din România va fi atracția principală la un târg de Crăciun inedit din Cluj-Napoca.

În perioada 23 noiembrie – 8 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a șaptea ediție a…

2 days ago

Un spectacol pe care nu-l vei uita niciodată. Cei mai talentați rideri din lume SuperEnduro World Championship – GP of Romania VIDEO

Pe 18 ianuarie 2025, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca se transformă într-o arenă a adrenalinei…

3 days ago

Impact violent pe strada București din Cluj-Napoca: Scuterist proiectat câțiva metri după coliziunea cu un SUV

Un grav accident de circulație a avut loc astăzi, pe strada București din Cluj-Napoca, implicând…

4 days ago

DJ Bobo a electrizat Clujul: primul concert susținut în România s-a încheiat cu piesa “Freedom”

Seara trecută, Cluj-Napoca a fost epicentrul muzicii dance, găzduind unul dintre cele mai așteptate evenimente…

5 days ago

Dispeceratul Termoficare Napoca: Tehnologia și modernizarea aduc eficiență și siguranță pentru clujeni (P)

Termoficare Napoca trece printr-un amplu proces de modernizare, aducând în prim-plan tehnologia de ultimă generație…

1 week ago