Sponsorizat
Categories: Sport

Incident scandalos! Altercație între eleve în curtea unei școli. Poliția a deschis dosar penal

Sponsorizat
Sponsorizat

Ştiri din Transilvania

Scene scandaloase în curtea unei școli din Bihor, unde două eleve au fost amenințate de o altă adolescentă, în urma unei altercații.

Bullying-ul în școală/Foto: pexels.com

   Două eleve de 15 ani, din Aleșd, ar fi fost amenințate, luni, de către o tânără de 16 ani. Altercația a avut loc în fața Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” din localitate, informează bihon.ro  „În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd“, potrivit IPJ Bihor. Conducerea unității de învățământ a fost cea care a semnalat incidentul la Poliție.  La începutul acesti luni, o fată de 11 ani a fost bătută cu sălbăticie în curtea unui liceu din Hunedoara de către alte două tinere adolescente.Ministerul Educației a publicat un așa-numit „Plan Național” de combatere a violenței școlare, care este prevăzut în noua lege a Educației. Însă, din nefericire, planul ar trebui aprobat abia la 6 luni după începerea anului școlar.  Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago