Sponsorizat
Categories: Sport

Intervenții salvamont. Un clujean a avut nevoie de ajutor, iar alte două persoane au ajuns la spital

Sponsorizat
Sponsorizat

Actualitate

Echipele de salvamontiști au înregistrat mai multe intervenții, iar în urma accidentărilor, două persoane au ajuns la spital. Un clujean a avut nevoie de ajutor.

Misiune de salvare pe munte/Foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont Facebook.com

  În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a primit mai multe apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Printre solicitările înregistrate a fost și cea a unui clujean, care a avut nevoie de sprijinul echipajului specializat.  „La Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 4 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 1 apel pentru Salvamont Cluj, 1 apel pentru Salvamont Borșa, 1 apel pentru Salvamont Județul Brașov, 1 apel pentru Salvamont Harghita”, informează, sâmbătă, serviciul Salvamont România. În cazul acestor intervenții au fost salvate 4  persoane.  „Dintre acestea 2 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital”, mai arată sursa citată. S-au primit și 17 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice  din zona montană. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago