Sponsorizat
Categories: Sport

Nicolae Ciucă, despre deschiderea Schengen: „Există o dinamică cu un ton mai pozitiv, dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenţei şi al negocierilor”

Sponsorizat
Sponsorizat

Politică

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că o decizie privind aderarea României la Schengen poate fi aşteptată la Consiliul extraordinar JAI care va avea loc la finalul anului.

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă (PNL), despre aderarea României la spațiul Schengen/Foto: Nicolae Ionel Ciucă Facebook.com

  Austria a acceptat ridicarea granițelor aeriene în ceea ce privește spațiul Schengen.  „Salutăm declaraţiile ministrului de interne austriac care dovedesc o flexibilizare a poziţiei partenerilor austrieci. Ceea ce a făcut ministrul Karner a fost o declaraţie publică încurajatoare în care a pus şi unele condiţii care se vor discuta şi analiza în perioada următoare. Decizia o aşteptăm la consiliul extraordinar JAI organizat la finalul anului de preşedinţia spaniolă la UE. Madridul a dovedit implicare în identificarea unor soluţii constructive într-o optică europeană”, a notat, duminică, Nicolae Ciucă într-o postare pe pagina sa de Facebook. Aderarea la spațiul Schengen, rezultat al conlucrării tuturor forţelor politiceDe asemenea, preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, în legătură cu intrarea României în Spaţiul Schengen, că o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice.
CITEȘTE ȘI: 
Austria acceptă ridicarea granițelor aeriene pentru România. Frontierele terestre ale spațiului Schengen rămân închise„Pentru că au apărut şi în spaţiul public românesc primele declaraţii, consider că o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice, a instituţiilor statului, în mod deosebit preşedinţie şi Guvern, şi în special activitatea profesionistă a ministerului de interne şi a ministerului de externe. Până la posibila decizie în ceea ce priveşte Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena. Aşteptăm să vedem şi rezultatul votului olandez şi rezultatele discuţiilor cheie ale miniştrilor de interne prezenţi în Slovenia luni, 11 decembrie. Există o dinamică cu un ton mai pozitiv, dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenţei şi al negocierilor”, spune Nicolae Ciucă.Declaraţia vine în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seara, că Austria „şi-a flexibilizat poziţia” în ceea ce priveşte Spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago