Sponsorizat
Categories: Sport

Peste 580.000 de lei, la Walking Month, pentru construcția primului parc de joacă incluziv din Cluj-Napoca

Sponsorizat
Sponsorizat

Social

581.218 de lei s-au adunat pentru construcția primului loc de joacă adaptat pentru copiii cu dizabilități din Cluj-Napoca.

581.218 de lei s-au adunat pentru construcția primului loc de joacă adaptat pentru copiii cu dizabilități din Cluj-Napoca/ Foto: Walking Month

  


581.218 lei, aceasta este suma strânsă de organizatorii Walking Month, cel mai amplu concurs caritabil din Cluj, pentru construcția primului loc de joacă adaptat pentru copiii cu dizabilități. După 4 săptămâni de competiție, visul a sute de familii de a-și vedea copiii trăind bucuria jocului fără griji este mult mai aproape de realitate. 


Aproape 3.000 de concurenți au participat la Walking Month 2023, în 728 de echipe, și au strâns în total suma de 581.218 lei, un record absolut în toate cele nouă ediții de până acum. Fondurile au fost deja direcționate către Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR), care va coordona construirea primului loc de joacă incluziv din Cluj, în Parcul Rozelor, pe un teren pus la dispoziție de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. CITEȘTE ȘI:
Record la Walking Month. Peste 2.900 de persoane s-au înscris. Pașii „se transformă” anul acesta într-un parc de joacă incluzivSpecialiști în IT, medici, pompieri, bancheri sau elevi, participanții în competiție au acceptat provocarea de a parcurge un număr cât mai mare de pași într-o singură lună, susținând cauza socială și promovând un stil de viață sănătos. Au fost desemnați câștigători pentru mai multe categorii, atât în echipe de tip „SuperWalkers”, cât și de amatori, iar la secțiunea „Individual” s-a remarcat performanța unui clujean, traducător și pasionat de alergare, ce a reușit să parcurgă singur, în doar 4 săptămâni, 2.428.766 de pași, un nou record marcat de ediția din acest an.


Proiectul parcului incluziv este, în acest moment, în etapa de obținere a autorizațiilor necesare construcției care, speră inițiatorii proiectului, va debuta în a doua jumătate a anului viitor. Leagăne și balansoare special adaptate, tobogane și caruseluri accesibile, instrumente muzicale, ansambluri fără obstacole pentru utilizatorii de scaune rulante sau nevăzători vor crea un spațiu de fericire pentru toți copiii. Echipamentele sunt alese astfel încât copiii cu dizabilități să se bucure pe deplin de parc, iar cei tipici să se joace împreună cu cei cu dizabilități.În cele 9 ediții organizate până în prezent, organizatorii Walking Month, compania Betfair Romania Development, în parteneriat cu Banca Transilvania au reușit să ajute peste 5.000 de beneficiari direcți, și alte câteva mii de beneficiari indirecți, ai cauzelor sociale care au fost  susținute din donațiile realizate. 



Despre Walking MonthWalking Month este un concurs caritabil inițiat de Betfair Romania Development, care se află la ediția a noua. Cu ajutorul acestui proiect, din 2015 până azi mii de oameni și sute de companii au oferit peste 2 milioane de lei, ce au ajutat în susținerea mai multor cauze umanitare.În 2015, participanții au strâns bani pentru dotarea cu aparatură medicală a unui spital de copii din Cluj-Napoca; în 2016, fondurile au fost direcționate către terapia de care aveau nevoie copiii cu dizabilități neuro-motorii, iar în 2017 Walking Month a oferit fondurile cu care Beard Brothers a dublat capacitatea primului taxi comunitar gratuit din Cluj. Ediția 2018 a adus fondurile necesare pentru pregătirea sportivilor României în vederea Jocurilor Paralimpice, în timp ce în 2019 am „unit cele două Românii”, donațiile concurenților fiind folosite pentru crearea primei ambulanțe sociale din Transilvania. În 2020, în plină pandemie, Walking Month a contribuit la proiectul „O masă caldă”, destinat seniorilor pentru care izolarea este o stare permanentă de fapt, iar în 2021 concurenții au donat asociației PRIMA DATĂ ACASĂ fondurile necesare pentru reabilitarea a trei dispensare medicale de la țară, pentru a crește accesul rapid și sigur la servicii medicale în comunități rurale. Ediția din 2022 s-a încheiat cu 1 milion de minute de mișcare oferite copiilor în situații vulnerabile, prin tabere și activități sportive suportate din fondurile colectate. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Pelerinajul de la Nicula – Rugăciune, lumină și speranță în ziua Adormirii Maicii Domnului

La poalele blânde ale dealului din satul Nicula, la câțiva kilometri de Gherla, Mănăstirea „Adormirea…

6 days ago

IULIUS – 25 de ani de inovație în retail și regenerare urbană în România

IULIUS marchează un sfert de secol de activitate, timp în care a redefinit standardele retailului…

6 days ago

Cluj-Napoca interzice fumatul în parcuri, stații și baze sportive. Amenzi până la 500 lei

De astăzi, 13 august, în Cluj-Napoca intră în vigoare o măsură importantă pentru sănătatea publică:…

6 days ago

Un român schimbă istoria neuroștiinței la Stanford: Sergiu Pașca, pionier în modelarea creierului uman

Sergiu Pașca, cercetător român de renume internațional, face istorie în domeniul științelor comportamentale la Universitatea…

7 days ago

Patru cetățeni străini, prinși cu bijuterii furate la un festival din Cluj

Cluj-Napoca, început de august. Orașul pulsează sub luminile și sunetul unui festival de muzică. În…

1 week ago

Metroul din Cluj intră în faza subterană: au început lucrările la puțul de lansare pentru TBM-uri

Metroul din Cluj intră în faza subterană: lucrări la 24 de metri adâncime Luni, 11…

1 week ago