Sponsorizat
Categories: Sport

Prima creșă din Gilău, deschisă la început de an școlar! Părinții nu-și mai duc copiii în Cluj

Sponsorizat
Sponsorizat

Educație

Părinții din Gilău nu mai sunt nevoiți să-și transporte copiii la creșă în Cluj sau Florești, fiindcă o creșă s-a deschis chiar la ei „acasă”, la începutul anului școlar 2023-2024.

Prima creșă din Gilău, deschisă la început de an școlar / Foto: Topan Gelu

  Primarul comunei, Topan Gelu, a anunțat că prima creșă „din istoria Gilăului” a fost inaugurată la începutul noului an școlar. Această unitate primește acum, în prima generație, 38 de copii. Prima creșă din istoria comunei Gilău / Foto: Topan Gelu„A început școala, s-a inaugurat creșa. Dragii mei, vă mărturisesc că am fost emoționat astăzi ca un copil. Am reușit, în sfârșit, să inaugurăm noua creșă, prima din istoria Gilăului. Sunt 38 de copii în prima generație și sper că vor avea parte de cea mai maternă îngrijire, dacă pot spune astfel. 
Loc de dormi în creșa din Gilău / Foto: Topan GeluLe sunt recunoscător tuturor celor care s-au implicat în proiectarea, construirea, dotarea și administrarea acestui obiectiv atât de util tinerilor părinți. Vă mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră, investițiile din Gilău au la bază taxele și impozitele pe care le plătiți. Suntem abia a doua comună din județul Cluj care închide cercul educației – are creșă, grădiniță, școală primară și gimnazială, respectiv liceu. Prima creșă din Gilău / Foto: Topan GeluVă promit că nu ne vom opri aici, avem deja în plan construirea încă unei creșe. De asemenea, am participat astăzi la deschiderea noului an școlar. Le-am urat tuturor elevilor și profesorilor să aibă un an excepțional, cel mai bun de până acum. Le-am transmis și că suntem alături de ei, încercăm permanent să-i ajutăm cu orice au nevoie. Nu avem alt obiectiv mai important la Gilău decât educația copiilor noștri, formarea lor pentru viață”, a transmis primarul comunei Gilău, după inaugurarea creșei.
Dulapuri pentru copii, în creșa din Gilău / Foto: Topan GeluÎn anul școlar 2022-2023, creșe erau doar în Cluj-Napoca (20 la număr), Florești, Dej, Apahida, Aghireșu-Fabrici, conform unui raport al Inspectoratului Școlar Județean Cluj
Discuția legată de lipsa creșelor în zona metropolitană și lipsa locurilor în creșele din Cluj-Napoca a fost purtată ani de zile la rând, când cererea în unitățile din municipiu era extrem de mare. Emil Boc a mustrat în trecut comunele pentru că nu construiesc destule creșe, grădinițe și școli, spunând că mii de părinți își fac flotant ca să beneficieze de locuri pentru copii în unitățile din Cluj-Napoca.Acum, Gilăul și-a deschis prima creșă și ridică puțin din presiune, dar și Clujul a suplimentat semnificativ numărul de locuri în creșe în ultimii ani.
Creșă în Gilău / Foto: Topan GeluTotodată, în decembrie 2022, Primăria din Florești obținea aprobarea unei finanțări în valoare de 3,4 milioane de euro, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, pentru realizarea unei noi creșe în cartierul Cetatea Fetei. Potrivit detaliilor proiectului, viitoarea creșă din comună va fi una modernă și prietenoasă cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile. Aceasta va dispune de o capacitate de 70 de locuri.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago