Sponsorizat
Categories: Sport

Sculptorul clujean Liviu Mocan, câștigătorul premiului național „Brâncuși” 2022

Sponsorizat
Sponsorizat

Artă & Cultură

Sculptorul clujean Liviu Mocan este câştigătorul Premiului Naţional „Brâncuşi” 2022. Premiul este acordat personalităților remarcabile prin operă și activitate în promovarea valorilor românești.

Sculptorul Liviu Mocan, distins cu premiul Național „Brâncuși” 2022/Foto: Institutul Cultural Român Facebook.com

  


Sculptorul Liviu Mocan este câştigătorul Premiului Naţional „Brâncuşi” 2022 pentru expoziţia „Inima Învierii”, realizată în Biserica Neagră de la Braşov. 


„După expoziţii personale la New York, Chicago, Budapesta sau Reconvilliers, Liviu Mocan a adus la Braşov lucrări care transpun într-un limbaj sculptural sugestiv impactul Învierii în viaţa noastră de zi cu zi”, precizează Institutul Cultural Român prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina de Facebook.Distincţia va fi decernată în cadrul manifestărilor din data de 27 octombrie, dedicate împlinirii a 85 de ani de la inaugurarea Ansamblului monumental ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu-Jiu.



CITEȘTE ȘI: 
Ce reprezintă lucrările inedite ale clujeanului Liviu Mocan amplasate în Piața Unirii?Premiul Naţional „Brâncuşi” 2022, destinat unei personalităţi remarcabile prin opera şi activitatea sa în promovarea valorilor româneşti din domeniul artelor plastice, va fi acordat de Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.Sculptorul Liviu Mocan este câștigătorul Premiului Național „Brâncuși” 2022 pentru expoziția „Inima Învieriiˮ, realizată în Biserica Neagră de la Brașov/Foto: Institutul Cultural Român Facebook.comPremiul constituie atât o apreciere a valorii artistice, cât şi o recompensă morală şi materială pentru lucrări originale care pun în evidenţă creativitatea autorilor şi contribuie semnificativ la îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional şi universal.



Cine este Liviu Mocan?Liviu Mocan, unul dintre cei mai importanți sculptori ai momentului, este autorul grupului statuar „Stâlpi împușcați” din Piața Unirii, Cluj-Napoca, și al ciclului „Semințe”, amplasat pe parcursul anului 2007 în Sibiu – Capitală Culturală Europeană.Dintre realizările sale internaționale menționăm grupul statuar „Decalog”, expus la Geneva, Los Angeles și Grand Rapids, SUA, lucrarea „The Poet and His Heart”, la Biblioteca din Alexandria, Egipt și ciclul „Following the Sun”, care își propune câte o sculptură de 7 m pe fiecare continent. Din acest ciclu, până în acest moment, s-a definitivat o lucrare de for public în Auckland, Noua Zeelandă și mai există una în lucru în Chennai, India.


Născut în 1955 în satul Cara, județul Cluj, Liviu Mocan a absolvit Academia de Arte Vizuale din Cluj-Napoca și a fost artist rezident al Anderson University din Indiana și al Mississippi College, SUA. Lucrările sale au fost expuse și se găsesc în colecții particulare din Statele Unite ale Americii, Europa, Asia, Africa, Australia, Noua Zeelandă.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago