Connect with us

Sport

Statul român vrea să permită accesul pentru încă 140.000 de muncitori străini, în 2024, pentru a acoperi deficitul de forță de muncă

Stefan Petre

Published

on

Livrator mîncare/Foto: pexels.com

Economie

Românii continuă să emigreze pentru o viață mai bună, iar statul român suplinește deficitul forței de muncă cu încă 140.000 de imigranți, așteptați să sosească în 2024 din Sri Lanka, Nepal, Bangladesh, Pakistan, Vietnam sau Filipine.

Livrator mîncare/Foto: pexels.com

  Potrivit unui proiect publicat în transparență decizională de ministerul Muncii, statul român își propune pentru al treilea an consecutiv să aducă zeci de mii de muncitori străini pentru a acoperi domeniile de activitate care se confruntă cu cel mai mare deficit de forță de muncă.  Anul trecut, România a permis accesul pe piața muncii pentru 100.000 de imigranți din Asia, Africa, Turcia sau India. Astfel, în anul 2022, Inspectoratul General pentru Imigrări a acordat permise de muncă pentru 100.000 de muncitori străini, cam cât a atras România în perioada 2010 – 2021, adică pe parcursul a 11 ani.  Și pentru 2023, în decembrie anul trecut Guvernul aproba același contingent de 100.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă.Pentru 2024, numărul muncitorilor străini așteptați în România a fost majorat cu 40.000, potrivit proiectului de hotărâre publicat în consultare publică de ministerul Muncii.
Unii pleacă, alții vin Anul trecut, au emigrat definitiv aproape 50.000 de români, cel mai mare număr din ultimele trei decenii, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Doar în ultimul deceniu, România a pierdut echivalentul populației unui județ de dimensiuni medii din cauza migrației externe definitive.Nereușind să pregătească și să ofere locuri de muncă propriilor cetățeni, statul român a importat forță de muncă ieftină: 50.000 de români emigrau defintiv anul trecut, iar alți 100.000 de imigranți luau cu asalt piața muncii din țara noastră.  Astfel, într-un răstimp scurt, anumite sectoare de activitate, precum cele de curierat sau food delivery (livratori de mâncare) au fost ocupate în cea mai mare parte de muncitori din Asia și Africa, bucuroși că au ocazia să muncească și câte 13 ore pentru a-ți aduce mâncarea la ușă, pentru a obține un venit de 1.500 de lei pe lună, incomparabil mai mare decât cel obținut în zona din care vin. Potrivit datelor publicate la finalul verii de INS, la 1 ianuarie 2023, populația rezidentă a României a crescut cu 9.100 de persoane faţă de 1 ianuarie 2022, ajungând la 19.051.562 de persoane, situație explicată prin fenomenul de imigrare. Proiect de hotărâre privind stabilirea numărului de cetățeni străini acceptați pe piața muncii din România, în 2024/Foto: Ministerul MunciiDomenii de activitate cu deficit de forță de muncăPotrivit motivării proiectului de hotărâre ce permite accesul pe piața muncii din România, în 2024, pentru încă 140.000 de muncitori străini, anumite domenii de activitate înregistrează un deficit acut de forță de muncă. Date relevante despre piața muncii din România: Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, până la data de 9 octombrie 2023, au fost eliberate 80.375 avize de angajare/detașare, fiind totodată în curs de soluționare un număr de 9.748 de solicitări pentru eliberarea avizelor de angajare/detașare pentru anul în curs.În perioada 1 ianuarie – 9 octombrie 2023, au fost eliberate 35.954 permise de ședere temporară în scopul desfășurării de activități lucrative – angajare/detașare – 35.406, activitate cercetare științifică – 19, înalt calificat – 336, sezonier – 165, ICT (lucrători transferați intracorporații) – 28.Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în perioada ianuarie – august 2023 numărul total de locuri de muncă vacante era de 506.601.Principalele zece domenii de activitate în care s-a înregistrat un număr semnificativ de locuri de muncă vacante, în perioada menţionată mai sus, au fost: lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale (64.027), restaurante (28.614), alte activităţi postale şi de curier (26.928), activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului (25.849), activităţi de protecţie şi gardă (17.661), transporturi rutiere de mărfuri (17.155), activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă (12.740), comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun (11.952), fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule (8.874), fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie (8.720).Domeniile de activitate pentru care se înregistrează cele mai multe locuri de muncă vacante declarate în mod repetat de către angajatori în anul 2023 sunt:
Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 46.652
Alte activități poștale și de curier 24.228
Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului 20.746
Restaurante 18.373
Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă 11.375
Transporturi rutiere de mărfuri 11.117
Activități de protecție și gardă 9.941
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun                                                             5.893                               Lucrări de instalații sanitare, de încalzire și de aer condiționat 4.941
Fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule 4.561
Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp) 4.302
Activități generale de curățenie a clădirilor 4.257
Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor 4.038
Alte transporturi terestre de călători n.c.a. 3.950
Fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie 3.793
Hoteluri și alte facilități de cazare similare 3.441Numărul de contracte de muncă nou înregistrate de angajatori români pentru salariați cetățeni ai unor state din afara Uniunii Europene, încheiate în anul 2022 a fost de 96.053, în anul 2021 de 54.292, iar numărul celor încheiate și încetate în anul 2022 a fost de 2.545, iar în anul 2021 de 2.233.Piața muncii din Cluj, tentantă pentru străiniPotrivit datelor furnizate de Serviciul Imigrări Cluj, în perioada 1 ianuarie – 1 Octombrie 2023, polițiștii clujeni au emis 3.414 permise de ședere, dintre care 640 pentru străinii din Sri Lanka, 544 pentru cei din Nepal, 363 pentru străinii din India, 242 pentru cei din Bangladesh, iar diferența pentru străinii din alte țări.Din totalul documentelor emise, 3.344 au fost permise de ședere temporară, iar 70 au fost permise de ședere pe termen lung.CITEȘTE ȘI: 
20.000 de străini la Cluj. Numărul angajaților din alte țări a crescut de peste 10 ori în ultimii 4 aniDe asemenea, potrivit datelor publicate de IGI Cluj, au fost înregistrate 3.234 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 2.851 de documente pentru lucrătorii permanenți și detașați, iar 324 de cereri au fost respinse.Clujul pare să fie astfel tot mai atractiv pentru cetățenii străini nu doar pentru infrastructura universitară, ci și datorită ofertei de muncă disponibile. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sanatate

Vara trece. Obiceiurile bune rămân.

Dani Muresan

Published

on

Vara a început. Pentru mulți dintre noi, asta înseamnă mai mult timp petrecut afară, concedii, drumeții, ieșiri cu prietenii și, în general, un stil de viață mai activ.

De aceea, forma fizică nu ar trebui privită ca un obiectiv de sezon sau ca o cursă contra cronometru înainte de vacanță. În realitate, sportul nu este despre un „corp de vară”, ci despre mai multă energie, mai multă sănătate și obiceiuri care te ajută să te simți mai bine tot anul.

Mulți oameni încep să facă mișcare atunci când se apropie concediul, iar odată cu venirea toamnei renunță și o iau de la capăt anul următor. Problema nu este lipsa de motivație, ci faptul că sportul este tratat ca un proiect temporar.

Ce funcționează, de fapt, este mult mai simplu: consecvența. Nu antrenamentele perfecte și nici dietele drastice, ci un sistem pe care îl poți menține pe termen lung. Antrenamente regulate, alegeri alimentare echilibrate și o rutină stabilă — acestea sunt lucrurile care fac diferența.

Fiecare schimbare începe cu un prim pas. Iar momentul potrivit să-l faci este acum.

Pentru tot mai mulți clujeni, acest proces începe într-un loc în care sportul este privit exact așa cum ar trebui: nu ca o soluție rapidă, ci ca parte dintr-un stil de viață echilibrat.

La Athletic Sport Center, accentul nu este pus pe promisiuni spectaculoase, ci pe un parcurs construit corect, adaptat fiecărei persoane. Totul începe cu o evaluare corporală, care oferă o imagine clară asupra punctului de plecare și permite crearea unui plan realist.

Pentru cei care își doresc rezultate mai clare, antrenamentele cu antrenor personal aduc structură, progres constant și siguranță în execuție. Pentru cei care preferă dinamica unui grup, clasele de grup oferă energie și motivație, iar pentru rezultate sustenabile există și consultanță nutrițională, orientată spre echilibru și obiceiuri sănătoase.

Centrul oferă și programe dedicate copiilor între 7 și 14 ani, iar recuperarea după antrenamente este susținută și prin acces la saună, pentru relaxare și refacere.

În final, sportul nu este despre cum arăți într-o anumită perioadă a anului, ci despre cum te simți zi de zi. Energia, sănătatea și starea de bine nu ar trebui să fie obiective de vară, ci parte din viața de zi cu zi.

Vara trece. Obiceiurile bune rămân.

Pentru cei care simt că este momentul pentru o schimbare, Athletic Sport Center îi așteaptă în Cluj-Napoca, pe Strada Constantin Brâncuși 148-152, într-un spațiu în care sportul devine parte dintr-un stil de viață echilibrat.

Mai multe informații despre servicii și programe sunt disponibile pe website-ul centrului, www.athleticsportcenter.ro.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Alex Campian

Published

on

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și Turcia pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026 se vede pe ecran uriaș, într-o atmosferă care promite să transforme fiecare fază într-un moment de galerie scrie stiridecluj.ro

📅 26 martie 2026
Ora 07:00
🎟️ Bilet: 49 lei

Organizatorii îi cheamă pe fani cu un mesaj simplu: “Vino în galben, adu-ți prietenii și transformă cinema-ul într-un mini-stadion”


⚽ Meci cât un vis de 30 de ani

Naționala României, condusă de Mircea Lucescu, se află la un pas de o calificare istorică. Un rezultat pozitiv în fața Turciei ar duce echipa mai aproape de barajul final pentru Mondial.

Ultima prezență a României la un Campionat Mondial datează din 1998, iar actuala generație are ocazia să rescrie povestea.


⚡ Atacul care aprinde speranța

Privirile sunt ațintite spre compartimentul ofensiv, unde forma jucătorilor dă motive de optimism:

  • Dennis Man vine cu cifre solide și goluri decisive
  • Daniel Bîrligea a reintrat în ritm și marchează constant
  • Valentin Mihăilă aduce viteză și inspirație

În spate, echilibrul este susținut de jucători precum Răzvan Marin și siguranța din poartă oferită de Ionuț Radu.


📊 România vs Turcia: duelul cifrelor

Pe hârtie, Turcia pornește favorită, cu un lot evaluat mult peste cel al României. Totuși, fotbalul nu se joacă pe hârtie, ci pe teren… iar uneori pe ecran mare, cu sute de inimi bătând la unison.


🎬 Experiența: stadion + confort

Imaginează-ți:

  • reacțiile fanilor la fiecare ocazie
  • sunetul care îți trece prin piept
  • emoția unui gol trăit la maximum

Doar că, în loc de frig și aglomerație, ai fotoliu, popcorn și ecran gigantic.

Info imagine| imagine sugestiva generata Ai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dan Petrescu, operat de urgență. Problemele de sănătate l-au ținut departe de bancă

Alex Campian

Published

on

Vești îngrijorătoare despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu. Fostul antrenor al CFR Cluj a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență, după ce s-a confruntat cu complicații serioase la nivelul gâtului scrie fanatik.ro

Intervenția a avut loc în cursul săptămânii trecute și, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, nu a fost una simplă. Problemele medicale s-ar fi agravat într-un timp scurt, motiv pentru care medicii au decis că operația nu mai poate fi amânată.

Operație dificilă, dar evoluție stabilă

Surse din apropierea mediului sportiv susțin că intervenția a fost una complexă, însă evoluția lui Dan Petrescu este, în acest moment, stabilă. Tehnicianul se află în perioada de recuperare și este monitorizat atent de medici.

După luni întregi în care s-a confruntat cu probleme de sănătate, această intervenție vine într-un moment delicat pentru antrenor, care nu a mai fost activ pe banca tehnică din vara anului trecut.

O pauză forțată după plecarea de la CFR Cluj

Dan Petrescu nu a mai antrenat din august 2025, când și-a încheiat mandatul la CFR Cluj, după un rezultat dificil în competițiile europene. De atunci, starea sa de sănătate a fost principalul motiv pentru care nu a revenit în antrenorat.

De-a lungul carierei începute în 2003, Petrescu a pregătit echipe importante din România și din străinătate, fiind considerat unul dintre cei mai experimentați antrenori români ai ultimelor decenii.

Dorința de revenire rămâne

Chiar dacă perioada actuală este una dificilă, apropiații susțin că obiectivul lui Dan Petrescu rămâne revenirea pe banca tehnică, imediat ce starea de sănătate îi va permite.

Pentru moment însă, prioritatea este recuperarea completă după intervenția chirurgicală, una care i-a pus pe gânduri pe fani și pe lumea fotbalului din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Fost jucător de la CFR Cluj, reținut după un accident în București. O femeie a fost găsită rănită pe carosabil

Alex Campian

Published

on

Kader Keita, fost jucător al CFR Cluj și în prezent component al Rapid București, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost implicat într-un accident rutier produs marți dimineață, 3 martie 2026, în București, și este cercetat pentru părăsirea locului accidentului, potrivit informațiilor publicate de GSP.ro și confirmate prin comunicatul oficial al Brigadiei Rutiere.

Poliția a fost sesizată în jurul orei 05:45 prin intermediul serviciului de urgență 112, după ce o femeie, cu leziuni în zona capului, a fost găsită întinsă pe carosabil la intersecția străzilor Gherghiței și Zamfir Nicolae în Sectorul 2. Victima în vârstă de 67 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar verificările ulterioare au arătat că aceasta a fost implicată într-un accident de circulație, iar autorul a părăsit locul faptei fără a anunța poliția.

În urma cercetărilor, forțele de ordine au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 26 de ani, care se află în custodia Brigăzii Rutiere pentru continuarea anchetei.

Circumstanțe și anchetă în desfășurare

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, femeia rănită a ajuns la spital cu leziuni care par a fi rezultat dintr-un impact rutier. Inițial, aceasta ar fi relatat că a căzut, însă ulterior anchetatorii au stabilit că nu este cazul. Polițiștii Biroului de Accidente cu Autori Necunoscuți au confirmat ulterior implicarea unui autovehicul în producerea incidentului și au identificat autorul.

Reacția clubului Rapid

FC Rapid 1923 a confirmat pe cale oficială existența accidentului și faptul că jucătorul a fost încurajat să colaboreze în totalitate cu autoritățile. Clubul a precizat că, în acest moment, ancheta este în curs, iar orice decizie disciplinară va fi luată după clarificarea completă a situației.

Reprezentanții clubului au subliniat: „Până la clarificarea completă a cazului, nu putem adopta o poziție definitivă, iar jucătorul a fost îndemnat să ofere tot sprijinul necesar autorităților.”

Parcursul fotbalistic al lui Keita în România

Kader Keita a ajuns în România în urmă cu doi ani, când a semnat cu CFR Cluj. Ulterior, Rapid l-a împrumutat pentru șase luni în schimbul a 200.000 de euro, iar, ulterior, pentru 100.000 de euro, clubul giuleștean l-a cumpărat definitiv.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Alex Campian

Published

on

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat Sportivul Anului la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, organizată de Comitetul Național Paralimpic precizeaza ziarulfaclia.ro

Distincția vine după un an de excepție pentru sportivul legitimat la CSM Cluj-Napoca, care și-a confirmat statutul de lider mondial în categoria sa.

„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câștig acest premiu la prima Gală a Sportului Paralimpic din România. Acest lucru demonstrează faptul că, încet, încet, sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun și încerc să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot pentru a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat Bologa.

Sprijin internațional și obiective majore în 2025

Sportivul a subliniat și sprijinul primit din partea președintelui Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, precum și susținerea de la nivel internațional.

Pentru 2025, Alexandru Bologa are obiective clare: Campionatul European și Campionatul Mondial programate în august și septembrie, competiții pentru care se pregătește intens la fiecare antrenament.

Ceilalți laureați ai Galei Sportului Paralimpic

Titlul de Sportiva Anului 2025 a fost câștigat de Gabriela Constantin (para tenis de masă).

La categoriile non-paralimpice au fost premiați:

  • Adriana Tofan – Sportiva anului (para climbing)

  • Cosmin Candoi – Sportivul anului (para climbing)

Titlul de Sportivul Special Olympics al anului i-a revenit schiorului Casian Munteanu.

Premiul „Speranța paralimpică” a fost acordat lui Darius Dumitru (para înot), iar distincția pentru întreaga carieră și excelență a fost înmânată Paula Cristea.

Clubul și echipa anului

Titlul de Clubul Anului 2025 a fost câștigat de CSM Cluj-Napoca, unde activează și Antrenorul Anului, Tamas Gergely, cel care îl pregătește pe Alexandru Bologa.

Premiul pentru Echipa Anului în sportul paralimpic din România a fost adjudecat de echipa națională de fotbal pentru nevăzători.

Prezență internațională la gală

La eveniment au participat numeroase oficialități din sportul mondial, printre care:

  • Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional;

  • Ilgar Rahimov, președintele IBSA;

  • Laszlo Szabo, președintele Comitetului Paralimpic Maghiar;

  • Rufat Hajili, director executiv IBSA.

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic marchează un moment important pentru creșterea vizibilității și recunoașterii performanței sportivilor paralimpici din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era