Sponsorizat
Categories: Sport

Studenții trebuie să beneficieze de reducere la călătoriile cu trenul. Autoritatea pentru Reformă Feroviară: „Nu este normal să ne jucăm cu dreptul oamenilor la deplasare”

Sponsorizat
Sponsorizat

Național

Autoritatea pentru Reformă Feroviară, instituție din subordinea Ministerului Transporturilor, cere CFR Călători să aplice, de astăzi, reducerea la transport și pentru studenți, nu doar pentru elevi.

Stație CFR Călători/Foto: ARF-Autoritatea pentru Reformă Feroviară Facebook.com

  


De duminică, 3 septembrie, elevii beneficiază de călătorii gratuite sau cu reducere la transportul pe calea ferată. Studenții, însă, mai au de așteptat din cauza birocrației privind aplicarea prevederilor din Legea educației, mai exact publicarea normelor metodologice a Legii învățământului Superior. CITEȘTE ȘI: 
Doar elevii vor beneficia de călătorii gratuite sau cu reducere la tren. Studenții, nevoiți să mai aștepte din cauza birocrației.Autoritatea pentru Reformă Feroviară a solicitat CFR Călători, prin intermediul unui mesaj public, să aplice reducerea la transport și pentru studenți, începând de duminică, în contextul în care „legea este foarte clară”, astfel încât „nu este normal să ne jucăm cu dreptul unor oameni la deplasare”.


 „Ne menţinem opinia că studenţii trebuie să beneficieze de reducere de mâine, în cuantum de 90%. Legea este foarte clară privind drepturile stabilite şi canalul de plată a facilităţilor, normele, sunt doar pentru a clarifica tipurile de documente cerute şi modul de verificare şi arhivare. Sperăm ca toţi operatorii să aplice legea încă din prima zi”, arată reprezentanții Autorității pentru Reforma Feroviară.Studenții, nevoiți să plătească valoarea integrală a tichetului de călătorieDupă cum semnalează Autoritatea pentru Reformă Feroviară, studenții nu trebuie încurajați să dea bani „la naș”, ci au nevoie de reducerea la călătoriile cu trenul într-o perioadă în care se deplasează în orașele universitare pentru examene ori pentru a-și obține locurile în cămine.


„Nu este normal ca, în calitate de prestatori de servicii publice, să ne jucăm cu dreptul unor oameni la deplasare. Să îi punem pe studenţi să plătească biletul întreg, într-o perioadă în care aceştia îşi încheie vacanţa sau trebuie să se deplaseze pentru examene, găsirea unui loc la cămin, înseamnă să nu înţelegem ce înseamnă responsabilitatea asumată la semnarea contractelor de servicii publice cu statul român. Sperăm ca studenţii să-şi găsească un loc în trenuri şi să nu fie încurajaţi să dea bani la „naş” ca să poată merge totuşi mai convenabil”, au atras atenția reprezentanții ARF, potrivit agerpres.roVineri, ARF anunțase că atât elevii, cât și studenții vor beneficia de facilitățile de reducere cu transportul feroviar. 



CITEȘTE ȘI: 
6 ore și jumătate, cu trenul de la Oradea la Cluj: „Doamne, luung e drumu’ Clujului! Chiar și când ești aproape…”„Până la intrarea în vigoare a noilor Norme metodologice prevăzute în Legile nr. 198/2023 și nr. 199/2023, gratuitățile stabilite pentru transportul elevilor, precum și reducerile și gratuitățile stabilite pentru transportul studenților se acordă, începând cu data de 3 septembrie 2023: în cuantumul prevăzut de cele două legi și conform normelor stabilite prin HG 42/2017”, se arată în mesajul publicat în 1 septembrie de Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Ulterior, sâmbătă, CFR Călători a anunțat că facilitățile de gratuitate și reducere pentru călătoriile cu trenul vor beneficia deocamdată doar elevii. 


„CFR Călători informează că, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parţial, prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilităţile acordate studenţilor la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învăţământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023. Drept urmare, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotarare de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023”, se arată în informarea publicată, sâmbătă, de CFR Călători. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

8 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

15 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago