Sponsorizat
Categories: Sport

Tensiunile din coaliția de guvernare „dau apă la moară” opoziției

Sponsorizat
Sponsorizat

Politică

În opinia unor reprezentanți clujeni ai puterii, de pe urma ultimelor discuții și contre, nici PSD și nici PNL nu câștigă electoral, ci doar cei de la AUR.

Camera Deputaților/ Foto: Parlamentul României Camera Deputaților – Facebook

  Liberalii s-au întrunit, luni, în ședință, pe fondul tensiunilor și discuțiilor din coaliție, din ultima perioadă, dar și pentru a vorbi despre Legea pensiilor. Parlamentarii liberali clujeni atrag atenția că politicienii din ambele tabere ar trebui să fie mai eleganți în exprimare, în ieșirile lor publice.  De cealaltă parte, unii reprezentanți ai opoziției consideră că problemele între cele două partide de la putere se vor acutiza.„Apel” la eleganțăDeputatul PNL de Cluj, Radu Moisin, vine cu câteva „recomandări”.  „Eu sunt adeptul discuțiilor directe cu colegii din parlament, guvern și administrația publică. Nu am încurajat atacurile prin mass-media sau rețelele de socializare și am apelat foarte rar la asemenea demersuri (de exemplu, în cazul dezastrului provocat de fostul ministru USR al Sănătății, Vlad Voiculescu).
Prin urmare, consider că politicienii din ambele partide ar trebui să fie mai eleganți în ieșirile publice și să se concentreze mai mult pe problemele stringente ale economiei românești. într-o țară în care aproape jumătate din populație trăiește într-o formă de sărăcie, scandalul nu ține loc de o bună guvernare”, a spus Radu Moisin, pentru Monitorul de Cluj. Deputatul PNL de Cluj, Sorin Moldovan, subliniază, pe de altă parte, că este responsabilitatea premierului Ciolacu să mențină stabilitatea în coaliție.  „Nu a fost și nici nu este ușor să conduci o Coaliție de guvernare compusă din două partide mari cu viziuni diferite.Însă, situația de securitate din zonă necesita o guvernare stabilă și susțin în continuare că a fost decizia corectă pentru țară. Președintele PNL, domnul Nicolae Ciucă, a reușit să conducă Guvernul într-un mod echilibrat, având o relație corectă cu cei de la PSD. Atunci această calitate a domnului Ciucă a trecut neobservată, însă discuțiile din coaliție de astăzi arată cât de important este să ai o abordare constructivă. Cred că este în responsabilitatea domnului premier Ciolacu să mențină stabilitatea în Coaliție. Este adevărat că se apropie un an important electoral, însă din astfel de discuții și contre nici PSD și nici PNL nu câștigă electoral, ci doar cei de la AUR, care au un discurs plin de populisme dar fără soluții concrete la problemele oamenilor., a spus Sorin Moldovan.
Tensiunile se vor acutizaÎn schimb, deputatul USR de Cluj, Viorel Băltărețu, crede că, în contextul apropierii alegerilor, aceste tensiuni se vor acutiza. „Tensiunile dintre partidele din coaliția de guvernare au existat și până acum, dar se vor acutiza, în contextul apropierii alegerilor multiple din 2024. Această coaliție e animată de interese mercantile, de conjunctură, nicidecum  de grija pentru binele românilor. 
PSD continuă sărăcirea țării, iar PNL, îndoirea propriei coloane vertebrale. Degeaba se jură lideri liberali clujeni că “s-a terminat cu binele”, tânguindu-se că au fost “băieți mult prea cuminți” în coaliție. PNL nu mai există la masa deciziilor coaliției, oricât ar vrea să ne convingă. PSD face jocurile și PNL acceptă măsuri anti-liberale profunde”, a comentat, pe dq altă parte Viorel Băltărețu.Liderul PNL calmează spiriteleZilele trecute, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că formaţiunea pe care o conduce a intrat în actuala coaliţie de guvernare pentru că România avea nevoie de stabilitate politică, într-un context marcat de numeroase crize.„Este adevărat, Partidul Naţional Liberal şi-a asumat guvernarea într-o coaliţie de trei, ulterior de doi, pentru că ţara avea nevoie de stabilitate politică, ţara avea nevoie să asigure trecerea prin toate aceste crize succesive şi suprapuse şi ţara avea nevoie să meargă mai departe. Pentru toate astea, uneori, (…) este nevoie să facem şi un minim sacrificiu de orgoliu. L-am făcut, îl facem şi îl vom face în continuare. Dar pentru asta nu cerem ca cineva să vină să o aprecieze deschis. Trebuie doar să ne respecte. Minimul respect pentru ceea ce noi putem să oferim şi am oferit şi vom oferi în continuare”, a declarat Nicolae Ciucă, conform Agerpres. „Nu trebuie să ne fie teamă să vorbim despre ceea ce am făcut, cum nu trebuie să ne fie teamă să recunoaştem ceea ce nu am făcut, este omeneşte. (…) Fiecare dintre noi trebuie să mergem pe stradă şi, indiferent de orientarea politică a celor cu care intrăm în dialog, trebuie să recunoaştem şi ce n-am făcut”, a completat precizat liderul liberal.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Când GPS-ul zice „pe jos”, dar tu iei calul… pe drumul european! 🐎🇷🇴

Cine mai are timp de ambuteiaje când ești un adevărat cavaler urban? Un clujean a…

40 mins ago

Zilele Clujului 2025: Patru zile de sărbătoare, culoare și emoție în inima Transilvaniei!

Cluj-Napoca își deschide larg porțile pentru una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului: Zilele…

8 hours ago

3 zile fără apă în Cluj! A fost nevoie să spargă drumul pentru a înlocui conducta veche

O intervenție amplă a avut loc astăzi în județul Cluj, pe conducta principală de aducțiune…

18 hours ago

Record pe piața imobiliară: IULIUS și Atterbury Europe atrag 400 milioane de euro pentru reconversia urbană RIVUS din Cluj

Proiectul RIVUS Cluj-Napoca, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, marchează un moment istoric în industria…

21 hours ago

La o cafea cu un polițist: Clujenii, invitați să vorbească deschis despre siguranța rutieră ☕🚔

Cum ar fi să discuți față în față, la o cafea, cu un polițist despre…

22 hours ago

Cluj: Zonele afectate de întreruperea apei timp de 3 zile, începând de marți, 20 mai 2025

Lucrări majore pe conducta Cluj-Gherla-Dej: Zeci de localități și cartiere din Cluj rămân fără apă…

2 days ago