Sponsorizat
Categories: Sport

Un bătrân de 72 de ani, jefuit în Cluj-Napoca! Doi hoți i-au furat banii

Sponsorizat
Sponsorizat

Actualitate

Două persoane au fost arestate după ce au intrat peste un vârstnic în casă și l-au jefuit. Cei doi au încercat să mai fure dintr-o casă, dar au fost prinși de proprietar.

Două persoane au fost arestate după ce au intrat peste un vârstnic în casă și l-au jefuit/ Foto: pixabay.com

  Un vârstnic de 72 de ani a fost jefuit de doi hoți. Cei doi au încercat să mai fure dintr-o casă, dar nu au reușit.„La data de 11 noiembrie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 2 bărbați de 34 și 19 ani, din comunele Cășeiu și Unguraș.
Din activitățile investigativ-operative, polițiștii au stabilit că la data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 23.10, bărbatul 34 de ani, purtând o mască chirurgicală și fiind însoțit de tânărul de 19 ani, ar fi pătruns într-un imobil situat în Cluj-Napoca, unde locuiește un bărbat de 72 de ani, iar prin amenințări la adresa acestuia ar fi sustras un portmoneu în care se afla suma de 400 de lei, precum și un card bancar.
Ulterior, în data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 05.15, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat de 39 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 05.05, în timp ce se afla în locuința din Cluj-Napoca, a observat o persoană de sex masculin care a pus mâna pe clanța ușii de acces în imobil. În momentul în care a ieșit afara pentru a vedea despre ce este vorba, a observat că sunt doi bărbați în fața imobilului, iar unul dintre aceștia a pretins că este de la salubritate.
După acest moment, cele două persoane au fugit imediat din fața imobilului. În baza celor sesizate, cu sprijinul informațiilor furnizate de apelant, polițiștii au reușit depistarea celor două persoane bănuite, în Piața Timotei Cipariu din municipiu.
Astfel, în cadrul anchetei s-a constatat că este vorba despre cei doi bănuiți care ar fi sustras bunurile persoanei de 72 de ani, menționate mai sus.
În baza probatoriului administrat, la data de 11 noiembrie a.c., polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, iar în data de 12 noiembrie a.c., Judecătoria Cluj-Napoca a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbatul de 34 de ani, și măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile față de tânărul de 19 ani”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

1 day ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

1 day ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago