Sponsorizat
Categories: Sport

Un fost ministru al Educației cere schimbarea admiterii la liceu: „Altfel, ne vom mira că avem milioane de români vulnerabili la orice prostie”

Sponsorizat
Sponsorizat

Educație

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, cere schimbarea modului de admitere la liceu în România, printr-o scrisoare deschisă către președintele țării.

Un fost ministru cere schimbarea modului de admitere la liceu / Foto: depositphotos.com

  Fostul ministru al Educației evidențiază că Evaluarea Națională, examenul de intrare la liceu, ar trebui modificat în așa fel încât să cuprindă evaluări din mai multe materii esențiale, nu doar limba română și matematica:  „Scrisoare deschisă către președintele României:
Stimate domnule președinte,
Vă implor să schimbați urgent modul de admitere la liceu. Din cauză că doar româna și matematica vor fi importante pentru intrarea la liceu, ne îndreptăm către un cataclism educațional. Fizica, chimia, biologia, istoria, geografia, artele, limbile străine nu vor mai fi deloc reprezentate în gimnaziu. Nimeni nu va mai dori să fie profesor la aceste materii esențiale pentru că, pur și simplu, copiii și părinții lor nu le vor mai băga în seamă decât pentru obținerea unui biet 5.Domnule președinte, suntem în fața celei mai mari amenințări din istoria învățământului din România: dacă nu se modifică urgent structura evaluării naționale, care să cuprindă evaluări din toate materiile de mai sus, vom produce în cel mai bun caz tineri de 15-16 ani roboței de rezolvat probleme la matematică și ingurgitatori de concepte prăfuite și ultracodificate la limba română. În cel mai rău caz -din păcate previzibil acum- vom produce, în lipsa profesorilor buni la materii esențiale, generații întregi de infirmi intelectual, și ne vom mira, peste ani, că avem milioane de români fără discernământ și vulnerabili la orice prostie pe care le-o bagă în cap rețelele sociale. Știu, domnule președinte, că este greu să admiți că ai greșit. Greșeala dumneavoastră are consecințe cataclismice pentru milioane de copii. Reparați-o cât încă mai este posibil!”, a scris fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu. 
CITEȘTE ȘI:
Statul face economii din bursele copiilor orfani, dar continuă să dea bani pensionarilor speciali
Religia devine probă opțională la BAC pentru elevii de la profilul uman. Amendamente adoptate de comisia de învăţământ În prezent, media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023, fiind eliminată prin Ordinul ministrului educației 5.243 din 31 august 2022, după ce mai mult de 20 de ani a avut o pondere la media finală.  Astfel, acum contează doar Evaluarea Națională pentru media finală de intrare la liceu. Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

12 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

20 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago