Sponsorizat
Categories: Sport

Un judecător, un psiholog și un psihiatru au abordat la „Berăria Culturală” flagelul drogurilor la tineri

Sponsorizat
Sponsorizat

Artă & Cultură

134 de copii din Cluj au consumat în asemenea măsură droguri încât au ajuns la dezintoxicare.

  


Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj a transmis oficial că, în ultimul an, au fost internați 134 de bolnavi, sub 18 ani, din județul Cluj, pentru cura de dezintoxicare. Deci, să reținem acest fapt înfricoșător: 134 de copii din Cluj au consumat în asemenea măsură droguri încât au ajuns să fie internați pentru a face un tratatament de dezintoxicare. 


Aceasta este realitatea cumplită a societății clujene în care, în licee și chiar și-n școli, se consumă droguri, se fumează jointuri și se ajunge la o dependență înrobitoare.„Să nu fim struți umani și să ne afundăm capul în nisipul cotidianului, pretinzând că această problemă e doar a celor 134 de familii distruse de acest flagel. „Infecția drogurilor” ne poate afecta oricând, pe fiecare dintre noi”, a spus Ion Novăcescu, gazda și organizatorul proiectului „Berăria Culturală”.


„Visele Roz” au zăbrele la geamuri” a fost titlul ediției cu numărul 107 al proiectului cultural-artistic și comunitar „Berăria Culturală”, care a intrat în cel de-al 11-lea an de activitate, prima ediție fiind în 17 mai 2013.Această dezbatere despre flagelul traficului și consumului de droguri și al dopajului a fost atât de necesară având în vedere cee ace vedem și auzim zilnic despre efectele grave ale traficului și consumului de droguri. 


Judecătorul Cristi Danileţ, psihologul expert judiciar Gabriela Groza și psihiatrul Sebastian Armean sunt trei dintre responsabilii sistemului de „anticorpi sociali” ai societății românești care se confruntă în fiecare zi cu flagelul consumului de droguri la tineri și la adolescenți, dar și al traficului de substanțe halucinogene.Acești atleți ai luptei contra drogurilor au oferit informații esențiale, în exclusivitate, din cunoștințele și experiența lor de luptă contra acestui cumplit flagel social care – iată! – a dus la dezintoxicare 134 de copii clujeni.


De asemenea, prin toate cele ce le-au spus, ei ne-au ajutat să înțelegem comportamentul unui consumator de droguri și cum putem să-l ajutăm. Dar și cum ne putem ajuta pe noi înșine să facem față unei asemenea încercări.„Berăria Culturală” este un proiect al Fundației Armonia realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj Napoca, precum şi cu sprijinul Consiliul Judetean Cluj.
Eveniment cultural susținut de către Eco Garden Construct.
Sponsori Spirituali: Cărțile Poveștile Minunate ale României și Modernizarea României.1875-1938. Oameni, Idei, Acte și Fapte.
Parteneri: Visit ClujCasino Centrul de Cultura UrbanaCinema Teatru Florin PiersicPMA Invest și Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial.
Producător și gazdă: Ion Novăcescu
Co-producătoare: Dana Patricia Novăcescu
Consultant: Ioana Calin
Filmare live & foto: Caius BorzaIntrarea a fost liberă!



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago