Sponsorizat
Categories: Sport

Volumul tăierilor ilegale în pădurile de stat a scăzut la 16.092 mc în primele 9 luni; pagubele se ridică la 7,9 milioane de lei

Sponsorizat
Sponsorizat

Actualitate

Volumul tăierilor ilegale înregistrate în pădurile de stat administrate de Romsilva a fost de 16.092 metri cubi (mc) în primele nouă luni ale anului, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut.

Mai puține tăieri ilegale Foto: cj.politiaromana.ro

 Atunci s-au consemnat 22.057 metri cubi. Valoarea pagubelor se ridică la peste 7,9 milioane de lei, a anunţat, joi, directorul general al Romsilva, Daniel Nicolăescu, informează Agerpres.Acesta a declarat că în pădurile proprietatea publică a statului au fost efectuate, în perioada menţionată, 9.391 de controale de fond şi alte 897 controale parţiale. De asemenea, în acelaşi interval, personalul silvic din cadrul Romsilva a efectuat 62.706 controale la circulaţia materialului lemnos, din care 10.520 în comun cu organele de poliţie.Potrivit datelor Romsilva, valoarea toată a pagubelor provenite din tăieri ilegale de arbori dar şi din păşunat abuziv a fost, la nouă luni, de 7.926.762 lei.Daniel Nicolăescu a subliniat că în acest an s-a înregistrat o creştere a numărului de agresiuni la adresa personalului silvic, de la cinci evenimente pe întreg anul 2022, la nouă de la începutul anului până în prezent, în patru cazuri fiind vorba despre agresiuni fizice, trei angajaţi necesitând îngrijiri medicale.
Toate cazurile de agresiune sunt în curs de cercetare de către unităţile de Parchet sau de către organele de poliţie.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago