Sponsorizat
Stiri

Metroul de Cluj scumpește locuințele în Florești! Cât a ajuns metrul pătrat

Sponsorizat
Sponsorizat

Florești devine lux? Metroul umflă prețurile la apartamente mai ceva ca în Cluj!

Deși lucrările la metroul din Cluj-Napoca sunt abia la început, efectele se simt deja în piața imobiliară. Florești, comuna-satelit a orașului, înregistrează creșteri semnificative ale prețurilor la apartamente, ajungând chiar și la 2.000 de euro pe metru pătrat.

Prima stație de metrou va fi construită în Florești, iar acest detaliu este folosit de proprietari și dezvoltatori pentru a justifica noile prețuri. Nu doar cumpărarea unui apartament devine mai scumpă, ci și chiriile au explodat, cu greu găsindu-se oferte sub 300 de euro. În anunțurile imobiliare, proximitatea viitoarei stații de metrou este deja un argument de vânzare.

“Uite, de exemplu, un apartament de o cameră, 32 mp, se vinde cu 65.000 de euro, ceea ce înseamnă 2.000 de euro/mp. Un apartament de 3 camere ajunge la 106.000 de euro, adică 1.700 euro/mp. Dacă ne uităm în urmă cu 5-6 ani, vorbim de creșteri și de două-trei ori față de prețurile de atunci”, explică agentul imobiliar Sorin Sucală.

Floreștiul, supranumit „cartierul-dormitor” al Clujului, este, de fapt, cea mai mare comună din România. Deși apartamentele din Florești sunt încă la jumătate din prețurile Clujului, ele au ajuns mai scumpe decât în orașe mari precum Brașov, Timișoara, Sibiu sau Iași.

Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, Florești este localitatea cu cea mai tânără și educată populație din România, iar creșterea prețurilor reflectă și cererea tot mai mare de locuințe în această zonă.

Facebook Comments Box
Cosmin Ardelean

Recent Posts

Zi de foc în Cluj. Pompierii au intervenit la 10 incendii de vegetație într-o singură zi

Pompierii din Cluj County au avut o zi extrem de dificilă sâmbătă, după ce au…

7 hours ago

Accidentul de Luni pe Calea Moților din Cluj: ce s-a întâmplat cu femeia rănită pe trotuar

Un accident rutier produs luni după-amiază pe Calea Moților s-a încheiat cu deznodământ tragic. O…

14 hours ago

Zeci de turiști salvați de pe munte în doar 24 de ore. Intervenții Salvamont și în Cluj, 17 persoane au ajuns la spital

Ultima zi a fost una extrem de aglomerată pentru salvatorii montani din România. Echipele Salvamont…

1 day ago

Motociclist prins cu 138 km/h într-o localitate (Luna) din Cluj. Poliția avertizează la începutul sezonului moto

Un motociclist din Turda a fost surprins circulând cu o viteză extrem de mare într-o…

2 days ago

Clujul aprobă un nou cartier pentru aproape 800 de locuitori. Accesul se face pe o stradă de doar 4 metri

Un nou proiect imobiliar de amploare a primit aviz favorabil în cadrul Comisia Tehnică de…

4 days ago

Paștele 2026 sub semnul incertitudinii. Lumina Sfântă de la Ierusalim ar putea să nu mai ajungă în România

Tradiția aducerii Luminii Sfinte de la Ierusalim în România, unul dintre cele mai importante simboluri…

4 days ago