Administrație Proprietarii a aproape 500 de case și terenuri, care „stau în calea” metroului din Cluj, vor primi despăgubiri în…
Economie Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii. Lei românești/Foto: Depositphotos.com Conform…
Naționala de fotbal a României a încheiat pe primul loc Grupa I a preliminariilor lui EURO 2024 după 1-0 cu Elveția, succes obținut în fața…
Administrație La începutul toamnei, în România erau inaugurați primii 13 km de autostradă pe acest an, prin deschiderea circulației pe…
Polițiștii Secției 3 din Cluj-Napoca au desfășurat marți, 7 noiembrie, în intervalul orar 09:00-11:00, acțiuni de verificare în barurile, sălile…
Studenții și profesorii Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) au participat, în premieră pentru România, la competiția mondială World Solar Challenge,…
Peste 40% dintre cazurile de COVID raportate în săptămâna 9 - 15 octombrie s-au înregistrat în București și patru județe,…
Autoritățile anunță că peste 300.000 de persoane au trecut până duminică la prânz pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva…
Primarul din Florești a anunțat că bursele eleviilor din comună vor crește în anul școlar 2023-2024.Astfel, elevii vor primi mai…
Social Odată cu apropierea sezonului rece, clujenii cu venituri reduse pot solicita ajutor pentru încălzire de la Primărie. A început…