Metropola australiană Sydney a întâmpinat deja noul an cu un uriaş foc de artificii în portul oraşului. Circa 9000 de…
Persoane din peste 20 de țări participă la evenimentul Silvensa 2022, organizat de Mensa România. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă,…
Dan Petrescu în Emirate, patronul CFR îl așteaptă să semneze prelungirea contractuluiPatronul CFR Cluj a anunțat că are încredere totală…
Într-un interviu acordat Fanatik, Nelu Varga a vorbit despre cum a ajuns la CFR Cluj. Acesta spune că a venit…
Primarul Emil Boc a anunțat că în anul care urmează Universitatea Cluj va primi mai mulți bani din partea autorităților…
Patronul CFR-ului spune că a fost deșteptat de Gigi Becali când a aflat că la FCSB erau salarii de 5-10,000…
CFR Cluj și Slavia Praga au ajuns la un acord pentru transferul atacantului Emmanuel Yeboah (19 ani), anunță presa din…
Metroul din Cluj a primit finanțare, anunță ministrul Transporturilor. Sorin Grindeanu a anunţat că, joi, a fost semnat cel mai…
Pompierii s-au chinuit chinuit mai bine de două ore pentru a stinge incendiul puternic care a izbucnit la o locuință…
Emil Boc a făcut o retrospectivă a anului 2022 și s-a declarat mulțumit de ce a realizat în acest an,…