Bugetul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca (CTP) se va suplimenta cu circa 440.000 de lei (peste 92.400 euro). Proiectul se…
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că terenul donat de Primăria Cluj-Napoca pentru construirea Spitalului Monobloc de Copii…
Noua clădire a Spitalului de Boli Psihice de la Borșa a fost dată în funcțiune. "Pacienții de la Spitalul din…
Municipalitatea le-a transmis locuitorilor din centru să își achite din decembrie abonamentele de parcare pentru a evita cozile de început…
Copiii de la Academia de Balet din cadrul Operei de Stat din Viena (OSV), una dintre cele mai prestigioase instituţii…
După ce a stârnit reacții controversate prin intenția de a amplasa Spitalul monobloc pentru Copii în zona Borhanci, acum președintele…
Paul Darjan, cel care în sezonul trecut a condus din teren ACS Florești spre barajul de promovare în Liga 3,…
Mijlocașul român este căsătorit cu tânăra Andreea, iar cei doi așteptau un copil în următoarele luni. Din păcate, jucătorul Slaviei…
Cu 23 de zile întârziere față de termenul anunțat de primarul Boc, a fost redeschisă circulația pentru autobuze pe strada Regele…
CFR Cluj a învins fără probleme pe FC Voluntari, în ultima etapă din acest an, scor 4-0, însă știrea zilei…