Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, pentru susținerea obiectivului de investiții Spitalul Regional de Urgență...
Se extind rețelele de canalizare în două localități din comuna Mociu Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar derulării proiectului de înființare a rețelelor...
Mai sunt foarte puține săptămâni și părinții studentei Gabriela Rîpan, ucisă în noaptea de 20/21 ianuarie 2019, de bombardierul Tudor Cîrje, vor comemora nu numai trei...
Oricine e de vină pentru eșecul PNL, mai puțin cei care au îngropat partidul. Literalmente oricine.Dacă faci greșeala să treci prin fața unui sediu PNL, ești...
Ne-am început dimineaţa “bine” cu tragediile şi morţile altora. Că de aceea suportăm de peste trei decenii să fim sclavii şi sponsorii unei clici de borfaşi...
Bombardier, producător de avioane private și trenuri, are în Cluj-Napoca un centru de servicii, unde lucrează aproximativ 670 de persoane. Astfel, Bombardier este unul dintre cei...
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis miercuri, printr-o sentință definitivă, ca dosarul Revoluției din decembrie 1989 să se întoarcă la Parchetul Militar, potrivit...
Proprietarul unei cabane din Mărișel a închiriat locația weekendul trecut unui grup de tineri. Printre invitați s-au numarat și trei băieți care au plecat după petrecere,...
Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, susţine că preşedintele USR, Dacian Cioloş este “ignorant” în legătură cu tema modificării Constituţiei, iar afirmaţiile făcute de acesta, în context, cu...
În pandemie, clujenii au înțeles pe deplin importanța spațiilor verzi, a locurilor de agrement și de relaxare, a locurilor de joacă pentru copii, din preajma locuinței....
Recent Comments