Cum ar fi dacă băieții și fetele astea de la SecUSR ar citi și legile după care se ”mănâncă” slujbele…
Ca sa decongestioneze traficul intr-o zona aglomerata a orasului, primaria a luat decizia de a construi un pasaj in valoare…
Un alt grav accident a avut loc la Cluj. Două persoane au ajuns la spital, o femeie fiind grav rănită,…
Salvatorii clujeni au participat în dimineaţa de luni, 29 noiembrie, cu echipaje de descarcerare la o intervenție în urma unui…
Judecătorul Gabriela Baltag crede că CSM trebuie să afle tot adevărul despre magistraţii care au fost în echipele mixte cu…
Preşedintele Academiei Române, clujeanul Ioan-Aurel Pop, transmite un mesaj emoţionant cu ocazia Zilei Naţionale. „În ciuda tristeţii copleşitoare din aceste…
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a criticat dur alianța pe care au făcut-o PSD și PNL pentru a guverna în…
Bunica Lenuta din Chinteni se pregateste traditional de Sărbători. Bunica pastreaza traditia de Craciun, astfel ca saptamana asta a taiat…
Potrivit ISU Cluj, la fața locului au fost dislocate trei ambulanțe SMURD și unul SAJ. „Din primele date, autoturismul care…
Europarlamentarul Corina Creţu a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că acum, când se negociază programele operaţionale, o prioritate a Guvernului ar…