Sponsorizat

O mașină a ars la Topa Mică. Șoferița a reușit să se salveze din autoturismul făcut scrum

Un autoturism a luat foc și a ars în întregime în localitatea clujeană Topa Mică, în cursul zilei de duminică.…

5 years ago

Mai puțin de o lună până la startul UNTOLD 2021. Ce reguli trebuie să respecte participanți la festival

Ediția din acest an a festivalului UNTOLD va avea loc în perioada 9-12 septembrie la Cluj-Napoca. După un an marcat…

5 years ago

Suporterii lui “U” Cluj se pot testa la intrarea pe Cluj Arena. “Toți în NEGRU, de la 17:00 ne întâlnim în P-ța Unirii, să ne încălzim vocile”

Clubul de fotbal Universitatea Cluj îşi anunţă suporterii că vor putea efectua testul pentru depistarea COVID-19 direct la stadionul la…

5 years ago

De frica amenzilor, caii din Floreşti au învăţat să circule pe trotuar

S-a hotărât în ședința ordinară a Consiliului Local Florești, de joi, 29 iulie 2021 că animalele lăsate nesupravegheate în Florești…

5 years ago

Cum să ne apărăm de tigrul platanului. Există două specii, ambele se găsesc în Cluj

Tigrul platanului este originar din America de Nord, iar la noi în ţară a apărut prin 2010. Este activ doar…

5 years ago

După Untold, şi TIFF şi Electric pun gărduleţele în oraş: “Iei un spaţiu care aparţine TUTUROR CETĂŢENILOR şi să îl transformi în teren privat”

Unii clujeni sunt nemulţumiţi de faptul că marile festivaluri ale Clujului - TIFF, Untold ş acum EC_Special - îngrădesc unele…

5 years ago

Sociolog: Cei care susțin că să avem “sex” în loc de “gen” în buletine se dădeau de ceasul morții când vorbeam de educație sexuală

Discuțiile despre înlocuirea rubricii "sex" cu "gen" pe noua carte de identitate arată paranoia din societatea românească și faptul că liderii pe…

5 years ago

Un segment al Autostrăzii Transilvania, spre Mureş, are șanse să fie inaugurat ÎNAINTE de termen

Un segment al Autostrăzii Transilvania, cuprins între nodul Ungheni și Târgu Mureș ar putea fi inaugurat înainte de termen, respectiv…

5 years ago

Dan Barna, după întâlnirea cu Patriarhul: Sunt un om optimst. Îmi doresc ca toate vocile să fie prezente în campania de vaccinare

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni că îşi doreşte ca „toate vocile care contează în societate” să fie prezente în…

5 years ago

Pro Infrastructură cere ca circulaţia pe contrasens să fie asimilată tentativei de omor/ Pedepse mai aspre pentru șoferii-pericol

Asociaţia Pro Infrastructură cere ca circulaţia pe contrasens, pe un drum de viteză cu separație de sens, să fie asimilată tentativei…

5 years ago