Connect with us

Prin Oras

Buda publică și ghena de gunoi din dreptul Turnului Pompierilor au trecut cu bine în anul de grație 2022

Alex Campian

Published

on

Buda publică și ghena de gunoi din dreptul Turnului Pompierilor au trecut cu bine în anul de grație 2022

Turnul Pompierilor din buricul târgului imobiliar Cluj-Napoca nu se află numai pe lista rușinii modernizărilor neterminate la timp, ci și pe lista priorităților Primăriei Cluj-Napoca pentru anul acesta, printre alte „lucrări şi obiective de investiţii care se finalizează în anul 2022”.Primarul Emil Boc a decis, anul trecut, în luna septembrie, să rezilieze contractul de reabilitare al Turnului Pompierilor cu constructorul Research Consorzio Stabile Societate Consortile ARL, care realizase numai 70% din lucrări, cu multă lentoare și cu mare întârziere. Contractul fusese semnat în 13 noiembrie 2018, iar termenul inițial de finalizare a lucrărilor era fixat pentru decembrie 2020.În 10 noiembrie 2021, am aflat că trei firme și subcontractanții lor au depus oferte în cadrul licitației de finalizare a lucrărilor de la Turnul Pompierilor, că pentru efectuarea „restului” de 30% vom mai scoate de la buget circa 4 milioane de lei și că șantierul va mai dura încă 8 luni, acesta fiind termenul prevăzut pentru terminarea lucrărilor. Într-o primă etapă, lucrările neterminate au fost „conservate” „în regim de urgență”, „premergător perioadei de timp friguros”.În 21 decembrie, viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că Decorint este firma desemnată câștigătoare, depunând o ofertă de 4 milioane de lei, pentru terminarea reabilitărilor (Decorint – leader; Valcris Ascensoare Comerț, Timbermatrix, Skyline Engineering – subcontractanți).De-a lungul timpului, Ziar de Cluj a remarcat, în repetate rânduri, că strada Tipografiei a devenit, în dreptul acestui șantier, buda Clujului. Odată cu conservarea lucrărilor, veceul public pare a se fi extins, liniștea de pe șantier favorizând probabil defecația.Fotografiile de mai jos, realizate astăzi, ilustrează cât de fain e la Cluj, pe această stradă semicentrală:„Premergător perioadei de timp friguros”, odată cu lucrările, au fost conservate și mizeriile de pe șantierul care a devenit o ghenă de gunoi. Poliția Locală ar putea liniștită să dea o amendă pentru depozitarea deșeurilor în buricul târgului:Șantierul „conservat” este un pericol public – materiile fecale pot îmbolnăvi populația, iar în sticlele sparte și în restul recuzitei stradale putându-se accidenta trecătorii:Fotografiile de mai sus au fost realizate doar la câteva sute de metri de locația unde la Cluj se desfășoară Untold, Tipografiei fiind astfel un loc reprezentativ pentru orașul festivalier. În timp ce străzile din jurul Parcului Central au fost modernizate la timp și întocmai, această locație, „prioritate” investițională, mai are de așteptat. O salubrizare însă nu ar strica, în anul 2022, în orașul în care se proclamă „calitatea vieții” pe toate gardurile de exprimare publică.

Source link

Facebook Comments Box

Prin Oras

Prețul cireșelor în Cluj: testăm banca înainte să gustăm!

Alex Campian

Published

on

S-au întors cireșele în piețele din Cluj, dar și-au adus și prețul cu ele – și nu glumim: 60 de lei kilogramul! La banii ăștia, parcă nu mai zici “fruct”, ci “bijuterie comestibilă”.

Cumpărătorii privesc cireșele cu drag, le fotografiază, poate chiar le dau like mental, dar mulți pleacă fără să guste. Unii mai curajoși își iau 100 de grame – cât să împartă cu familia, prietenii, vecinii și eventual să trimită și o poză rudelor din străinătate. Ediție limitată.

Importatorii, în schimb, se bucură – aduc cireșe din afară și le vând în Cluj ca pe trufe rare. Cine are poftă, plătește. Cine nu, se uită și oftează. În curând, s-ar putea să apară și abonamente la cireșe, cu rată lunară și bonus de o sâmbură bonus.

Până atunci, în piață se aud voci:
– „Dați-mi, vă rog, trei cireșe. Una pentru mine, una pentru poză și una de rezervă…”

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Zilele Clujului 2025: Patru zile de sărbătoare, culoare și emoție în inima Transilvaniei!

Stefania Heinz

Published

on

Cluj-Napoca își deschide larg porțile pentru una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului: Zilele Clujului, un festival al comunității care aduce împreună mii de oameni, peste 100 de evenimente și mai mult de 40 de locații pline de viață.

🎭 Joi, 22 mai, startul se dă în Piața Unirii cu un spectacol de neuitat – „Chiritza în concert”, în interpretarea Teatrului Național Cluj-Napoca. În același timp, Strada Mihail Kogălniceanu devine gazda Festivalului Gastronomic Internațional, iar Strada Universității se transformă într-o galerie urbană.

🎶 Vineri, elevii din școlile clujene dau tonul cu „Kid’s Strythm”, iar seara, Piața Unirii răsună de acorduri clasice alături de instituțiile muzicale de prestigiu ale orașului. Gustările nocturne și multiculturalitatea se întâlnesc pe străzile Iuliu Maniu și Mihail Kogălniceanu.

🎉 Sâmbătă, de la ora 16:00, are loc Parada Zilelor Clujului, eveniment emblematic al festivalului. Iulius Parc devine scena marilor concerte – Compact, Delia, Subcarpați – urmate de un impresionant spectacol de drone și videomapping. Activitățile continuă în Parcul Central, Parcul Zorilor, Piața Muzeului și la Casino, unde se desfășoară Festivalul Național Science on Stage România.

👟 Duminică, ziua începe cu Crosul Universităților, iar apoi folclorul preia scena cu un regal autentic. De la ora 16:00, Heart Society aduce un takeover plin de muzică și artă în Iulius Parc. Parcul Central vibrează cu târguri, concerte, festivalul de vin, zone de aventură și activități pentru toate vârstele. Strada Potaissa reînvie istoria, iar malurile Someșului devin loc de relaxare urbană.

📍 Un oraș. 4 zile. Mii de inimi vibrând!
Vino să te bucuri de energia Clujului în peste 40 de locații!

🔗 Program complet și detalii: zileleclujului.ro/2025
📲 Urmărește și paginile oficiale Zilele Clujului pe Instagram și Facebook pentru ultimele noutăți.

Eveniment organizat de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca.

Parteneri oficiali: Terapia – o companie Sun Pharma, Iulius Mall
Parteneri principali: BCR, Ursus, Betfair, Vodafone
Parteneri: Moldovan Carmangerie, Coral Impex, msg systems, Narativo, Farmec, Autoworld, Alexandrion, Coca-Cola, PMA Invest

Ne vedem la Zilele Clujului! 💙

Facebook Comments Box
Continue Reading

Prin Oras

3 zile fără apă în Cluj! A fost nevoie să spargă drumul pentru a înlocui conducta veche

Stefania Heinz

Published

on

O intervenție amplă a avut loc astăzi în județul Cluj, pe conducta principală de aducțiune DN 600, care leagă Cluj-Napoca de Gherla și Dej. Pentru efectuarea lucrărilor, echipele au spart drumul și au îndepărtat placa de beton care acoperea vechile vane.

Ulterior, ansamblul de vane și robineți a fost tăiat și extras, urmând ca în locul acestora să fie montate componente noi.

„Operațiunea de tăiere și extracție a ansamblului de vane și robineți s-a încheiat. Urmează etapa de înlocuire și montare a noului grup de vane”, au declarat reprezentanții Companiei de Apă Someș.

Intervenția a dus la întreruperea furnizării apei potabile în mai multe localități din județ în perioada 20–23 mai. Din același motiv, zeci de școli au fost închise temporar, din considerente de igienă.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite