Connect with us

Eveniment

Emil Boc îi dă lecții lui Nicușor Dan în greva șoferilor STB. „I-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință, cu dosarele penale aferente. N-aș fi stat să mă rog de nimeni”

Diana Petrescu

Published

on

Emil Boc îi dă lecții lui Nicușor Dan în greva șoferilor STB. „I-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință, cu dosarele penale aferente. N-aș fi stat să mă rog de nimeni”

Emil Boc îl învață pe Nicușor Dan cum să rezolve greva șoferilor de la STB. „I-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință, cu dosarele penale aferente. N-aș fi stat să mă rog de nimeni, când am o decizie judecătorească în folosul cetățenilor”, a spus primarul Clujului, potrivit Ziua de Cluj.Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, citat de Digi FM: În primul rând eu sunt consternat de faptul că într-o țară a Uniunii Europene, deciziile justiției nu se aplică. Este inadmisibil, când ai o sentință judecătorească, sentință ce declară o grevă ilegală, ca cineva din statul român să nu o respecte și să nu se întâmple nimic.Acest lucru, pentru mine este de departe cea mai mare surpriză neplăcută, pentru că românii, în primul rând consideră că statul român trebuie să fie puternic și să avem o Românie funcțională. Or, când ai o decizie a justiției, nimeni nu trebuie să comenteze, ci trebuie pur și simplu să o aplice. Iar cine nu își face datoria, trebuie să plece.Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Este cu iz politic această grevă?Emil Boc: Nu cunosc bine detaliile vieții de București, cu privire la acest subiect. Este posibil, dar eu mă uit întotdeauna la ce scrie în lege – nimeni nu este mai presus de lege, indiferent din ce partid faci parte. Din acest punct de vedere, a nu respecta o lege, este cel mai mare atentat la adresa unei democrații. Pentru că în spatele unei asemenea insubordonări față de lege, cine suferă? Milioane de bucureșteni care trebuie să stea în trafic, prin alte modalități alternative.Așa ceva nu este posibil într-o țară care vrea să fie membră cu drepturi depline și respectată în Uniunea Europeană. De aceea, eu consider că autoritățile statului, indiferent de culoare politică, trebuie să-și facă datoria. Pentru că numai așa putem câștiga încrederea cetățenilor în democrație și în statul de drept, și în instituțiile statului. Pentru că, până la urmă, suntem plătiți de către cetățeni, ca prin instituțiile statului să le oferim cele mai bune servicii.Cosmin Prelipceanu: Concret, ce ați fi făcut dacă ați fi constatat că sindicaliștii nu vor să muncească, deși greva a fost suspendată de instanță?Emil Boc: Aș fi pus în executare silită această decizie a instanței de judecată, căutând mijloace alternative. În primul rând, i-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință judecătorească, cu dosarele penale aferente, și aș fi găsit mijloace alternative ca să fac serviciul funcțional. Nu am detaliile la îndemână, dar pe acest principiu aș fi acționat. N-aș fi stat să mă rog de nimeni, când am o decizie judecătorească în folosul cetățenilor.Nicușor Dan, după ce greva de la STB s-a încheiatPrimarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că discuţiile vor continua pentru ca lucrurile de la Societatea de Transport Bucureşti “să se îmbunătăţească în limitele posibilului, în funcţie de bugetele disponibile”.“Greva de la STB s-a încheiat. Discuţiile de aseară cu angajaţii şi sindicaliştii de la STB au avut succes, iar azi dimineaţă aproape toate mijloacele de transport public care erau programate au ieşit pe traseu. Discuţiile vor continua pentru ca lucrurile de la STB să se îmbunătăţească în limitele posibilului, în funcţie de bugetele disponibile“, a scris, marţi dimineaţa, primarul, pe pagina sa de Facebook, potrivit stiripesurse.ro.El le-a mulţumit “tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea crizei” şi îşi exprimă regretul că “bucureştenii au fost privaţi timp de 5 zile de serviciul de transport public la suprafaţă”.Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea activităţii după cinci zile în care transportul public din Bucureşti a fost blocat.

Source link

Facebook Comments Box

Cultura

Lacrimi și aplauze! Clujul i-a oferit un moment MAGIC lui Florin Piersic alături de Richard Clayderman și Dan Negru

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul l-a ridicat în picioare! Florin Piersic, ovaționat minute în șir la spectacolul lui Clayderman!

Clujul a oferit un moment de neuitat marelui actor Florin Piersic! În cadrul spectacolului impresionant susținut de pianistul Richard Clayderman pe 29 martie, publicul clujean l-a ovaționat pe legendarul artist minute în șir, într-o atmosferă încărcată de emoție și admirație.

Dan Negru, prezentatorul evenimentului, i-a pregătit o surpriză specială lui Florin Piersic, aflat în recuperare după problemele de sănătate. Într-un video postat pe Facebook, Negru a povestit momentul: “Am ajuns la Cluj ca să îl prezint pe Richard Clayderman, unul dintre cei mai mari pianiști din istoria muzicii mondiale… dar dacă tot am ajuns aici, la Cluj, nu am ratat ocazia să îl invit la spectacol…”.

Înainte de a-l introduce pe Richard Clayderman, Dan Negru a coborât de pe scenă și s-a îndreptat către Florin Piersic, stârnind o reacție extraordinară din partea publicului. Miile de spectatori prezenți în sală s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat frenetic pe îndrăgitul actor, oferindu-i un omagiu vibrant.

“O să îi rog pe organizatori să nu se supere pe mine, că o să cobor de pe scenă un minut. Asta nu era prevăzut în program. Dar aș vrea ca lovitura de începere să fie dată de o legendă pe care vreau să o salut la Cluj, doamnelor și domnilor, Florin Piersic”, a spus Dan Negru, prezentându-l pe actor.

Florin Piersic a răspuns cu emoție la căldura publicului: “Mă bucur că suntem împreună! Vă îmbrățișez pe toți și am putere încă să vă pup pe toți…”.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

“Oserul” invadează centrul Clujului! Târg de vechituri URIAȘ, cu muzică, reparații și clătite GRATIS!

Cosmin Ardelean

Published

on

Vino să te bucuri de “Oser” în centrul Clujului! Eveniment UNIC, cu atmosferă de sărbătoare!

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască un eveniment unic! Asociația Daisler anunță cu entuziasm organizarea “Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului”, un târg de vechituri care va transforma inima orașului într-un spațiu vibrant, plin de comori ascunse și atmosferă efervescentă.

Pe 10 și 17 mai 2025, clujenii vor avea ocazia să se piardă printre tarabele pline de obiecte cu poveste, să vândă sau să schimbe bunuri și să interacționeze cu oameni pasionați de sustenabilitate și reutilizare. “Der Flohmarkt” nu este doar un simplu târg, ci o experiență completă, cu ateliere de reparații pentru a da o nouă viață obiectelor vechi, muzică antrenantă oferită de Digitalove și, ca bonus, clătite gratuite pentru toți participanții!

“Pe 10 și pe 17 mai 2025 te invităm și așteptăm la Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului, organizat de Asociație Daisler. Locația exactă (care stradă) va fi anunțată în curând”, au transmis organizatorii, lăsând un strop de suspans în aer.

Evenimentul este un prilej de a promova un stil de viață sustenabil și de a descoperi frumusețea obiectelor cu patina timpului. Clujenii sunt încurajați să se înscrie și să participe activ la acest proiect, care promite să aducă un suflu nou în centrul orașului.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Clujul se îmbracă în verde! Se caută voluntari pentru plantarea a 10.000 de puieți!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujenii, chemați la cea mai mare acțiune de împădurire a primăverii! 10.000 de puieți vor fi plantați la Bobâlna

Pe 5 aprilie, clujenii au ocazia să lase o amprentă verde asupra viitorului! Beard Brothers organizează o amplă acțiune de împădurire în satul Suarăș, comuna Bobâlna, unde se vor planta 10.000 de puieți de gorun și frasin pe o suprafață de 3 hectare.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Băncii Transilvania, invită voluntarii să se alăture unei inițiative de impact. “Povestea noastră verde continuă și în această primăvară! Hai să ne unim forțele pentru un viitor mai sănătos!”, au transmis organizatorii.

Cum te poți înscrie?

Cei care vor să participe la plantare o pot face completând formularul online pus la dispoziție de organizatori.

Ce trebuie să știi înainte de participare?

Echipament recomandat:
✔️ Încălțăminte potrivită pentru teren accidentat
✔️ Haină groasă sau de ploaie, în funcție de vreme
✔️ Pălărie, șapcă și mănuși de grădină

Ce asigură organizatorii:
✅ Două mese și apă
✅ Mănuși de grădină
✅ Puieți, hârlețe și sape pentru plantare

Voluntarii vor lucra în echipe de 2-3 persoane, respectând instrucțiunile de plantare și regulile de siguranță. Minorii pot participa doar dacă sunt însoțiți de un adult.

Toate detaliile și eventualele modificări ale programului vor fi anunțate pe pagina de Facebook a evenimentului.

Fie că ești un iubitor al naturii, un activist de mediu sau doar vrei să faci o faptă bună, această acțiune este ocazia perfectă de a contribui la un Cluj mai verde! Te bagi? 🌳💚

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite