Connect with us

Info

Profesorii din școlile Clujului vor fi specializați gratuit în IT

Tudor Calinescu

Published

on

Profesorii din școlile Clujului vor fi specializați gratuit în IT


Asociația Descoperă-ți Pasiunea în IT (ADPIT) va derula un proiect prin care câteva zeci de profesori din învățământul preuniversitar din județ vor fi pregătiți gratuit în tehnologia informației.
Acestea sunt programare orientată pe obiect (Java), administrarea și securitatea sistemelor de calcul, baze de date, tehnologii web server-side, tehnologii web client-side, tehnologii și framework-uri enterprise, tehnologia .NET sau software engineering.

Pentru Crina Salațiu, profesor de informatică la Liceul Teoretic Avram Iancu, postura de participant a însemnat transpunerea autentică în postura de elev. “Am găsit cursul de OOP la care am participat în cadrul programului SpecialProf ca fiind foarte interesant și atractiv, cu multe exemple.

M-a ajutat să îmi clarific anumite elemente de programare orientată pe obiecte în mediul Java și să mă familiarizez cu concepte avansate ale programării. Cuvântul cheie al acestei experiențe este practicabilitatea. Am resimțit-o mai ales în cadrul orelor de curs, caracterizate de transpunerea teoreticului prezentat pe ecran în exemple din viața unui IT-ist din deceniului 3 al sec. XXI”.

„Participarea la prima ediție  a reprezentat pentru mine o şansă de a relua legătura cu universitatea unde m-am format și am absolvit secția informatică în 1995. Cursul la care am participat, tehnologii web client-aide, a fost foarte interesant și a fost o oportunitate de îmbunătățire a ofertei curriculare pentru clasele de liceu din școala mea.

Conținutul științific al activităților a fost de foarte bună calitate și a fost o excelentă oportunitate pentru a mă familiariza cu cele mai noi tehnologii”, mărturisește Adrian Pintea, director adjunct la Colegiul Național Andrei Mureșanu din Dej, profesor de informatică grad I.

După ce a participat în seria I la cursul de tehnologii web client-side, acesta s-a înscris pentru a urma și cursul de administrarea și securitatea sistemelor de calcul, din 28 februarie. 

În următorii ani, un miliard de tineri din întreaga lume riscă să devină inadaptați la piața muncii în cea de-a patra revoluție industrială, care se schimba în ritm tot mai alert ca urmare a tehnologiilor emergente este concluzia raportului Deloitte, “Pregătirea forței de muncă de mâine pentru cea de-a patra revoluție industrială”, realizat împreună cu Global Business Coalition for Education. 

Până în 2030, jumătate din cei 1,8 miliarde de tineri ai lumii (cu vârste cuprinse astăzi între 15 și 29 de ani) nu vor avea aptitudinile sau calificările necesare pentru a participa activ în câmpul muncii. Drept urmare, mediul de afaceri trebuie să-și asume un rol mai activ în pregătirea tinerilor de astăzi pentru a le asigura adaptarea la Industria 4.0, întrucât aceasta transformă munca.

Reducerea decalajului de competențe și găsirea unor metode de a accesa energia și creativitatea tinerilor par provocări majore. Eforturile de responsabilitate socială asupra educației ar trebui să fie o temă vitală pentru business și societate.

„Scopul nostru este dezvoltarea unei generații de tineri capabili să se adapteze la Industria 4.0, tineri cu aptitudini socio-emoționale, antreprenoriale și competențe tehnice, acompaniate de o atitudine ce pune accent pe învățarea continuă pe tot parcursul vieții. Asta presupune creșterea relevanței învățării în mediul lor de bază, școala.

Încurajăm o învățare relevantă, susținută și practicată atât de elevi cât și de profesori care posedă, pe lângă abilitatea de a ști cum să transmită mai departe cunoștințele pe care le au, și o a doua caracteristică extrem de importantă: să fie specialiști în domeniul lor”, declară Liliana Ștefan-Cazacu, președintele ADPIT.

În acest fel, din dorința de a sprijini formarea profesorilor și a specialiștilor din domeniul educației IT, a luat naștere proiectul prin care ADPIT facilitează accesul profesorilor de informatică din învățământul preuniversitar la informații și cursuri de specializare profesională.

În 2019, primul an de funcționare a programului la Cluj, asociația a găsit sprijin în acest demers la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB). 32 de profesori înscriși în programul SpecialProf au beneficiat gratuit de cursuri de specializare în diverse domenii.

Cursurile de specializare  sunt incluse în curricula Programului Postuniversitar de Pregătire și Formare Profesională în Informatică, organizat de FMI, cu sprijinul unei companii de IT. Procesul de specializare este structurat în cursuri, seminarii și laboratoare ce cuprind atât noțiuni teoretice, cât și practice. 

SpecialProf este o inițiativă a ADPIT prin care se dorește susținerea învățământului preuniversitar prin sprijinirea profesorilor încadrați în sistem și care predau deja copiilor la clasă disciplinele Informatică și TIC. Aceștia pot beneficia, în limita locurilor disponibile, de cursuri de specializare gratuite în domeniul IT. Un curs de specializare durează în medie șapte săptămâni, activitățile desfășurându-se în weekend.

Criteriile pe baza cărora s-a efectuat selecția profesorilor care au beneficiat de pregătire de specialitate în cadrul celor două serii  anterioare au fost bazate pe opțiunile specificate de ei, corelate cu impactul pe care îl va avea pregătirea lor asupra elevilor din clasele la care predau.

S-a ținut cont în egală măsură de profilul claselor la care predau aceștia (nivel gimnazial/liceal, respectiv curricula specifică profilului), cât și de statutul profesorului, fiind selecționați atât profesori titulari, cât și suplinitori, profesori cu gradul didactic I, II sau definitivat, cât și debutanți în învățământ, care predau atât în școli teoretice, cât și tehnice, atât  în zona urbană, cât și în cea rurală.

În perioada sărbătorilor de iarnă și a vacanței de iarnă (6 decembrie 2019 – 23 februarie 2020), 10 profesori din județul Cluj au ales să urmeze cursuri de specializare prin acest program. Cea de-a treia serie de profesori SpecialProf va începe cursurile în 28 februarie. Sunt disponibile 18 locuri, la șase cursuri.

Profesorii de alte specialități care predau alte discipline decât informatica sau absolvenții altor facultăți care își doresc o reconversie profesională, specializându-se în domeniul IT, pot opta să participe integral la Programul Postuniversitar de Pregătire și Formare Profesională  în Informatică (PPPFPI) al UBB.

„PPPFI este un demers al FMI în colaborare cu compania NTT DATA România de a oferi posibilitatea construirii unei cariere de succes în IT pentru absolvenții unor facultăți, altele decât din domeniul informatică și calculatoare. 

Încurajăm participarea la aceste cursuri și sperăm că această colaborare să devină un model de succes în ceea ce privește susținerea colegilor profesori care predau discipline de Informatică în mediul preuniversitar”, declară conferențiarul Christian Săcărea, director program postuniversitar de pregătire și formare profesională în informatică al UBB.

Acesta este un program început în anul 2017, iar majoritatea absolvenților lucrează acum în companii de IT. ADPIT are în derulare și alte două programe prin care susține educația și dezvoltarea în domeniul tehnologiei, dedicate învățământului preuniversitar. Academia DPIT, programul de mentorat și educație practică a liceenilor. Inițiat la Cluj-Napoca în urmă cu șase ani, este prezent  în opt orașe din Transilvania.

Asociația organizează și RoboClub, ateliere prin care copiii din învățământul primar sunt introduși în tainele construirii, programării și controlul roboților. Toate programele sunt gratuite. Nu se percepe nici un fel de taxă de la participanți, programele fiind susținute prin munca voluntarilor și din sponsorizări.

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Magie la Cluj: Concerte Multisenzoiral cu Vivaldi și Ceaikovski! Unde? Când?

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul sub vraja lumânărilor: Concerte multisenzoriale cu Vivaldi și Ceaikovski la Auditorium Maximum

Clujenii sunt invitați în această primăvară la o experiență muzicală cum rar se întâlnește: concertele multiSENZORIAL, un concept inovator care transformă spațiile clasice în lumi de basm, inundate de lumina a mii de lumânări electrice. Atmosfera spectaculoasă, îmbinată cu măiestria unor muzicieni de top, promite o călătorie sonoră și vizuală de neuitat.

12 aprilie, ora 18:00 – Pe scena Auditorium Maximum va răsuna magia baletelor „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci”, capodopere semnate de Piotr Ilici Ceaikovski. Muzica va fi interpretată de violonista Diana Jipa și Ansamblul Sebastian, într-un decor feeric care aduce publicul direct în inima poveștilor.

Seara continuă de la ora 20:00, când începe o altă incursiune fascinantă: „Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, aduse la viață în aceeași formulă artistică. Publicul va trăi, notă cu notă, spectacolul naturii de-a lungul celor patru anotimpuri – de la prospețimea primăverii, la arșița verii, bogăția toamnei și răceala iernii.

🎻 Programul serii include:

  • Primăvara: Allegro – Largo – Allegro pastorale

  • Vara: Allegro non molto – Adagio – Presto

  • Toamna: Allegro – Adagio molto – Allegro

  • Iarna: Allegro non molto – Largo – Allegro

🎟️ Biletele sunt disponibile online și la locație (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 5), dar se recomandă sosirea cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea concertului. Evenimentele au o durată de aproximativ 60 de minute, iar accesul copiilor este permis de la 8 ani în sus.

IMPORTANT: Din motive de siguranță, lumânările folosite în decor sunt electrice, dar creează o ambianță caldă și poetică, perfectă pentru o seară specială.

Dacă vrei să evadezi din rutina orașului și să te lași purtat de muzică într-un tărâm de poveste, nu rata aceste două seri excepționale la Cluj!

Biletele se pot achiziționa aici:
https://tickets.multisenzorial.com/

Facebook Comments Box
Continue Reading

Info

Șofer kamikaze pe A7! A căzut de la 10m

Cosmin Ardelean

Published

on

Șofer a căzut cu mașina de pe un pod în construcție pe A7, Buzău, ignorând semnalizarea. A plonjat de la 10m, dar a scăpat nevătămat. Mașina a aterizat pe roți.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Clujeni, uniți-vă! Să-l găsim pe Alexandru și să-l aducem acasă!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul mobilizat! Bărbat de 63 de ani, cu pierderi de memorie, dispărut! Ajută-ne să-l găsim!

Un apel disperat la ajutor din partea unei familii clujene! Alexandru Hiriscau, un bărbat de 63 de ani, a dispărut de acasă în după-amiaza zilei de 8 aprilie, iar familia sa, cuprinsă de panică, cere sprijinul întregii comunități.

Bărbatul, care suferă de pierderi de memorie și probleme grave de sănătate, obișnuia să se plimbe zilnic prin cartierul Zorilor, dar se întorcea mereu acasă. De data aceasta, însă, nu a mai revenit, iar familia sa este în stare de alertă maximă.

Nepoata lui Alexandru Hiriscau a contactat redacția Știri de Cluj pentru a face un apel urgent la toți cei care ar putea avea informații despre unchiul ei. Orice detaliu, oricât de mic, ar putea fi crucial pentru a-l găsi și a-l aduce în siguranță acasă.

Semnalmente:

  • Nume: Hiriscau Alexandru
  • Vârstă: 63 de ani
  • Înălțime: 1,75 m
  • Greutate: aproximativ 90 kg
  • Ultima dată văzut: 8 aprilie, în jurul orei 16:00, în cartierul Zorilor, Cluj-Napoca

Familia a anunțat deja Poliția, dar fiecare secundă contează. Dacă l-ați văzut pe Alexandru Hiriscau sau aveți orice informație despre locul unde s-ar putea afla, vă rugăm să sunați imediat la 112 sau să contactați autoritățile. Haideți să ne unim forțele și să-l ajutăm să se întoarcă acasă!

UPDATE:

Bărbatul a fost găsit în siguranță, datorită implicării comunității clujene și a distribuirii rapide a anunțului dispariției. Familia transmite mulțumiri din suflet tuturor celor care au contribuit la găsirea lui.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite