Connect with us

Eveniment

Cluj: Au plătit 116.000 de euro iar acum casa o ia la vale. Trebuie să părăsească imobilul, pentru că e în pericol de prăbuşire!

Diana Petrescu

Published

on

Cluj: Au plătit 116.000 de euro iar acum casa o ia la vale. Trebuie să părăsească imobilul, pentru că e în pericol de prăbuşire! 1

În urmă cu trei ani, soţii Gorgan s-au mutat în Dezmir, lângă Cluj-Napoca. Au luat decizia de a lăsa în urmă Aradul natal şi au dat 116.000 euro pe o casă la cheie într-un cartier nou.Acum, casa în care s-au mutat o ia la vale. Un proiect de Plan Urbanistic General întocmit de un expert în 2015 arăta că dealul este instabil şi că pe el nu ar trebui ridicată nicio construcţie. Contractul a fost însă reziliat, iar aprobările s-au dat în baza unui PUG mai vechi şi mai permisiv, scrie observatornews.ro.Adrian Gorgan – proprietar: La sfârşitul anului 2019 ne-am mutat aici, am venit de departe, am venit să oferim un viitor copilului nostru. Ce pot să vă spun? Când am venit aici, totul era extraordinar. Aveam o privelişte splendidă, terenul era drept, casa era frumoasă, era ceea ce ne dorim.Ar fi fost prea frumos. Visul s-a năruit ca pământul din jurul casei. Fisurile s-au transformat în crăpături, apoi în tranşee în toată regula, care nu mai pot fi astupate cu câteva roabe de pământ.“În trotuar s-a făcut o crăpătură, de la aia micuţă… până la ce este astăzi… e clar că trece pe sub casă şi continuă de-a lungul curţii către vecinul meu…Acum, după trecerea zăpezii, s-a fărmat pământul, s-a surpat. Aici am avut o groapă undeva la 1 metru, se vede diferenţa de nivel cu ochiul liber… este şi o ţeavă, nu ştiu ce e dar când pică îmi dau seama… aici sub placa de beton este jumătate de metru adâncime… ţeava de gaz, se vede sudată, o dată a fost înlocuită cu totul, în alte ture a fost sudată. S-a întâmplat într-o tură când eram plecat de-acasă şi într-o săptămână gazul a fost liber în toată curtea…”Adrian a încercat să rezolve problema pe cale amiabilă cu dezvoltatorul. Nu a rezolvat nimic, aşa că l-a dat în judecată. Mai ales că riscul de surpare era cunoscut dinainte de a începe construcţia.“Am primit o poză care arăta în 5 mai 2019, care arăta o cadere de teren… când noi am venit totul era aranjat, nu era fir de iarbă, nu era denivelat. Ne-am aşteptat să fie totul perfect, nu este totul perfect, nici pe departe”În instanţă au ajuns şi Anda şi Mihai. După studenţie, cei doi maramureşeni au decis să rămână în Cluj. În 2019 au plătit 100.000 de euro pe casa din noul ansamblu rezidenţial. Pe propria cheltuială, au apelat la un expert independent. Verdictul a fost crunt: trebuie să părăsească imobilul, pentru că e în pericol de prăbuşire! Acum, pe lânga rata de 1500 de lei la bancă, plătesc şi 550 euro chirie, într-un apartament din Cluj-Napoca.Tot satul ştia că dealul o ia la vale, mai puţin primarul care a semnat autorizaţia de construire.Reporter: Se ştia că e teren instabil?Grigore Fati, primar comuna Apahida:  Nu, şi nici nu ştiu dacă este instabil. S-a făcut o umplutură, am înţeles că cineva de jos a săpat ceva groapă şi probabil că s-a ajuns la terasă, s-a umplut, dar nu se presupune a fi o problemă de alunecări la această adâncime. La Direcţia de Urbanism din Primărie ni se spune că studiile anexate autorizaţiei de construire sunt făcute la 6 metri adâncime. Şi că falia care a luat-o la vale ar fi la 20 de metri adâncime. Însă un plan urbanistic, comandat de Primărie în 2015, arăta că zona în care a fost ridicat cartierul e una cu risc ridicat de alunecări de teren şi recomanda o interdicţie permanentă de construire. Primăria a renunţat la contract, iar autorizaţiile au fost emise în baza unui plan… mai vechi.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Apusuri, muzică și street food pe malul Someșului: Picnic revine la Cluj pe Plaja Grigorescu

Alex Campian

Published

on

Zona de street food la Picnic Cluj 2025 cu preparate locale și internaționale

Apusuri spectaculoase, muzică bună și arome delicioase de street food — toate se întâlnesc între 10 și 12 octombrie pe Plaja Grigorescu, la o nouă ediție PICNIC | Riverside Celebration, evenimentul care aduce la Cluj vibe-ul relaxant al verii, chiar în mijlocul toamnei.

Festivalul promite un line-up energic, cu DJ și artiști locali care vor transforma malul Someșului într-un ring de dans sub cerul liber.
🎶 Vineri: Alex Bajzat, Julian M, Benz & Akos
🎨 Sâmbătă: Bob Ramanka (street performance) și ritmurile DNB ale Quite Lucky, MVST, NEXUS, DESCKSTER și MEMPHYS
🎤 Duminică: Timothy Kross, Nidal și om la lună (electro-acoustic set)

Zona de street food va fi un adevărat deliciu culinar, cu preparate de la branduri precum Crispyteria, Mexican Bizness, Piggy Wagon, Olivo și multe altele.

Intrarea este gratuită, iar programul festivalului este între 12:00 și 22:00, de vineri până duminică.
Un eveniment realizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj, și partenerii URSUS, Pepsi, Banca Transilvania, Absolut, Cramele Recaș, Iulius Mall și Street FOOD Festival.

Apus pe Plaja Grigorescu în timpul festivalului Picnic Cluj Riverside Celebration

Apus spectaculos pe malul Someșului, la Picnic Cluj – Riverside Celebration

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

🚴‍♀️ Clujenii sunt invitați la a 187-a ediție a Marșului Bicicliștilor – apel pentru un oraș mai prietenos cu pedalatul

Alex Campian

Published

on

Participanți la Marșul Bicicliștilor Clujeni, ediția 187, în centrul Clujului.

Sâmbătă, 11 octombrie 2025, Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) organizează a 187-a ediție a Marșului Bicicliștilor Clujeni (MBC187). Evenimentul începe la ora 10:00, cu plecare din Piața Unirii, și va aduna, ca de fiecare dată, pasionați de pedalat din tot Clujul și din localitățile din jur.

Organizatorii estimează o durată de aproape două ore pentru un traseu de aproximativ 15 kilometri, care va străbate centrul și cartierele Plopilor și Grigorescu, incluzând zone pitorești precum Parcul Rozelor și malurile Someșului Mic. Traseul este ușor și accesibil tuturor, fără a necesita pregătire specială.


🚸 Reguli de participare

Conform legislației, minorii sub 16 ani trebuie să poarte cască, iar toate bicicletele trebuie să fie echipate corespunzător. Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să promoveze un stil de viață activ și o mobilitate urbană sustenabilă.


🕰️ O tradiție clujeană de peste 17 ani

Marșul Bicicliștilor Clujeni are loc lunar din 2007, continuând inițiativa începută de CCN încă din 1998. Asociația, activă de peste 30 de ani, promovează ciclismul recreativ, turistic și utilitar, sub egida Federației Bicicliștilor din România (FBR).

Evenimentul are o dublă misiune: recreativă și civică. Este o ocazie de socializare și mișcare, dar și o formă de protest pașnic pentru o infrastructură velo mai sigură și coerentă în Cluj-Napoca.


🏙️ Semnal de alarmă pentru infrastructura velo

Participanții doresc să atragă atenția asupra problemelor persistente ale pistelor de biciclete din oraș: lipsa de continuitate, lățimea insuficientă, marcaje incorecte și interdicția traversării Pieței Unirii pe latura vestică – un punct critic pentru traficul velo.

Organizatorii critică și lipsa de viziune în reconfigurarea străzii Clinicilor, unde o bandă auto ar fi putut fi transformată într-o pistă dublu-sens pentru biciclete, îmbunătățind circulația și accesul la UPU.

🌍 Pedalează pentru un oraș mai verde

Marșul Bicicliștilor nu este doar o plimbare pe două roți, ci o declarație publică pentru un Cluj mai curat și mai prietenos cu mediul.
Bicicleta este o soluție viabilă pentru reducerea poluării și aglomerației și pentru creșterea calității vieții urbane”, transmit organizatorii CCN.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

(Video) – Copil de 12 ani, lovit pe trotuar de un Mustang condus de un șofer din Bistrița-Năsăud, se luptă între viață și moarte

Alex Campian

Published

on

Copil de 12 ani lovit pe trotuar de un Mustang la Cluj

Copilul de 12 ani lovit pe trotuar, miercuri, 1 octombrie, de un autoturism Ford Mustang, pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca, se luptă între viață și moarte.

Potrivit reprezentanților SCJU Cluj, minorul a fost adus în stare critică la UPU Copii, iar medicii au decis să intervină chirurgical de urgență în Blocul Operator Neurochirurgie. Operația a durat câteva ore, iar ulterior pacientul a fost transferat la Terapie Intensivă, unde se află în prezent, intubat și ventilat mecanic. Prognosticul este rezervat.

„Pacientul de 12 ani, transferat de la Spitalul de Copii cu un traumatism cranio-cerebral sever, a fost operat în regim de urgență, în cursul serii în Blocul Operator Neurochirurgie. În prezent se află la terapie-intensivă Neurochirurgie, intubat, sedat și ventilat mecanic. Prognosticul medicilor este rezervat.”, au declarat pentru Cluj24 reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Cum s-a produs accidentul?

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 34 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, aflat la volanul unui Ford Mustang care circula spre Piața Cipariu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Din această cauză, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat copilul de 12 ani, care se afla pe trotuar.

Minorul a fost preluat imediat de echipajul SMURD, intubat la fața locului și transportat de urgență la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările accidentului.

Mama copilului, în stare de șoc

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază la un grav accident rutier petrecut pe strada Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit un minor, în vârstă de 12 ani, ce prezenta multiple traumatisme și se afla în stare de inconștiență. Echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală de urgență, fiind intubat și transportat la Spitalul de Copii.

Mama copilului, aflată în stare de șoc și prezentând agitație psihomotorie, a fost consultată de echipajul SMURD și transportată la spital ca însoțitor al minorului”, a transmis ISU Cluj.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto&Video: stirile Protv

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom