Connect with us

Eveniment

Refugiații ucraineni din Cluj au dezvăluit ororile războiului lui Putin: „Vor să ne omoare pe toți și să transforme Ucraina direct în Rusia”

Stefania Heinz

Published

on

Refugiații ucraineni din Cluj au dezvăluit ororile războiului lui Putin: „Vor să ne omoare pe toți și să transforme Ucraina direct în Rusia"

Refugiații ucraineni din Cluj s-au adunat, miercuri, în Piața Unirii din Cluj-Napoca pentru a condamna crimele de război comise de Rusia. „Omoară prizonieri de război ucraineni, acesta este un act de terorism”, a fost mesajul acestora.
Au trecut aproape șase luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în urma a ceea ce Kremlinul numește „operațiune specială”, dar comunitatea internațională o cataloghează drept agresiune nejustificată, care încalcă tratatele internaționale.

Clujenii și-au deschis brațele și i-au primit cu dragoste și grijă pe refugiații ucraineni, care și-au făcut în orașul de pe Someș o viață nouă, chiar dacă temporară, dar departe de bombardamente și crimele de război comise de Rusia.

Aproximativ 200 de refugiații ucraineni din Cluj-Napoca, majoritatea femei și copii, s-au reunit, miercuri seara, în Piața Unirii. Oamenii s-au pregătit cu pancarte pe care au scris mai multe mesaje prin care au blamat Rusia pentru acest crud război.

Mesajul principal a fost „Rusia e un stat terorist!”, pe care l-au scandat la unison:

Copiii ucraineni au fost și ei prezenți la eveniment. Cei mici și-au găsit rapid o ocupație: au desenat și au pictat.

Organizatoarea evenimentului a fost Julia Holovko, o ucraineancă din Odesa, în vârstă de 32 de ani, refugiată la Cluj-Napoca. Aceasta ne-a povestit cum a ajuns în România, cum arată viața ei în Cluj și ce mesaj au vrut să transmită ucrainenii prin această adunarea.

„Am părăsit Ucraina în prima zi de război, pe 24 februarie, iar în două zile am ajuns aici, în Cluj-Napoca. A fost stresant. Am întâlnit români care ne-au oferit mâncare și băutură gratuit. Am fost șocați de cât de călduros s-au comportat cu noi, buni, ospitalieri, cum au putut ei”, a povestit Julia Holovko pentru ZIUA DE CLUJ.

„Vor să transforme Ucraina în Rusia”
Ea ne-a mărturisit că lucrează în IT, pe partea de marketing, dar acum este în concediu de maternitate cu primul ei copil, în vârstă de doi ani. Tânăra mămică spune că acest război a fost unul predictibil, mai ales că a existat precedentul Crimeea, din 2014. Julia crede cu tărie că rușii vor, de fapt să comită un genocid, să îi omoare pe toți ucrainenii, nu doar să le cucerească țara.

„Practic, ei vor ca noi să nu mai existăm, vor să ne omoare pe toți și să transforme Ucraina direct în Rusia”, a mărturisit Julia Jolovko.

Tânăra spune că nu știa nimic despre oraș înainte să ajungă aici alături de copilul și soțul ei și că îi plac împrejurimile și cum arată Clujul.

„Au venit aici și părinții mei și socrii după noi. Am fost norocoși de faptul că soțul meu a putut veni, deoarece acum nu se poate din cauza acelei legi. Eu locuiesc în cartierul Bună Ziua, nivelul de trai e destul de ridicat aici, iar calitatea vieții e bună”, spune ea.

Julia Holovko a explicat și însemnătatea evenimentului la care au participat circa 200 de ucraineni în centrul municipiului Cluj-Napoca.

„Este o adunare pașnică împotriva crimelor de război comise de Rusia. Recent, au bombardat orășelul Olenivka, unde erau toți prizonierii de război ucraineni, iar ei i-au omorât. Este un act brutal și lipsit de milă, un act de terorism. Aceste acținui sunt interzise de Convenția de la Geneva, iar rușii au ignorat asta total. Am vrut să atragem atenția și să le spunem oamenilor din Cluj, faptul că prizonierii de război ucraineni sunt uciși de către ruși (…) Din cauza asta numim Rusia un stat terorist. Statele care ar trebui să ne ajute să putem aduce decedații de acolo și să aflăm câți morți sunt nu fac nimic deoarece nu au acces acolo, iar nouă nu ne spun nimic”, a mai mărturisit Julia Holovko.

La finalul evenimentului, ucraineni din Cluj-Napoca prezenți în Piața Unirii au ținut să mulțumească României.

„Mulțumesc, România!”, a fost mesajul strigat de către ucraineni în mijlocul Pieței Unirii, unde aceștia au aprins câteva lumânări în memoria victimelor războiului.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom