Connect with us

Eveniment

Ministerul Mediului a lansat aplicaţia de mobil CalitateAer. La Cluj se montează analizoare

Stefania Heinz

Published

on

Ministerul Mediului a lansat aplicaţia de mobil CalitateAer. La Cluj se montează analizoare

CalitateAer este noua aplicaţie de monitorizare finanţată din Fondul de Mediu, pe baza datelor centralizate de toate cele 162 de staţii de monitorizare amplasate la nivel naţional, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
„Programul este finanţat din Fondul de Mediu, pe baza unui contract de finanţare semnat între AFM şi Ministerul Mediului, şi are practic două loturi. Partea de software, aplicaţie dezvoltată pentru această monitorizare, şi Lotul 2 – partea de furnizare de analizoare şi de auto-laboratoare pentru a creşte acurateţea datelor şi în zonele unde au fost semnalate foarte multe probleme legate de calitatea aerului. Locaţiile au fost, astfel, stabilite mai ales în jurul Bucureştiului, Bucureşti şi Ilfov, în funcţie de hotspoturile, de punctele fierbinţi, acolo unde în trecut au fost foarte multe probleme cu calitatea aerului. Aplicaţia se numeşte CalitateAer, se poate descărca din App Store şi din Google Play şi se poate instala pe telefon, fără nicio problemă. Prin această aplicaţie se pot urmări cele 162 de staţii din ţară”, a spus Tanczos.

Ministrul a precizat că staţiile de monitorizare sunt funcţionale tot timpul, însă la acest moment se află într-o perioadă de revizie, de mentenanţă.

 „Unele dintre ele sunt în curs de racordare la reţeaua de energie electrică, acolo unde nu s-au finalizat încă aceste proceduri şi monitorizează patru indicatori: PM10 şi PM2,5 – un indicator foarte important în ceea ce priveşte particulele în suspensie care definesc calitatea aerului din acest punct de vedere, dioxid şi oxizi de azot – No2 şi Nox, foarte important, pentru că oferă o imagine reală cu privire la traficul care impactează calitatea aerului, ca şi PM2,5, în oraşe, dioxidul de sulf şi ozonul. Indicatorii sunt în fiecare staţie urmăriţi şi prin această aplicaţie. Calitatea aerului este definită prin Bun, Extrem de rău şi Rău. Acolo veţi putea vedea care sunt încadrările, pe verde sau pe roşu, acolo unde problemele sunt grave şi acolo unde calitatea aerului este impactată de poluare în zona oraşului şi în zonele limitrofe. Din acest contract am achiziţionat 11 analizoare pentru diverse locaţii în ţară – Iaşi, Cluj, Braşov, şi 19 pentru zona Bucureşti-Ilfov. Aceste 19 analizoare sunt, deja, la partea de punere în funcţiune. Nouă dintre ele sunt racordate şi la reţeaua de energie electrică, 10 sunt în curs de branşare. În zona Bucureşti-Ilfov avem 30 de puncte fixe care sunt funcţionale”, a menţionat oficialul.

Acesta a adăugat că în Lotul 2 din contract au fost cumpărate patru autolaboratoare echipate cu aparatură necesară pentru monitorizare şi analiză a calităţii aerului.

„Acestea sunt date în folosinţa APM-urilor judeţene la Bacău, Braşov, Bucureşti şi Iaşi. Oraşele au fost alese în funcţie de acele probleme cu calitatea aerului care sunt oficializate, să spun aşa, prin infringementul la adresa României pe calitatea aerului, pe cele cinci oraşe mari: Bucureşti, Iaşi, Braşov, Timişoara şi Cluj. În paralel, avem un proiect finanţat prin POIM pentru o dotare a Gărzii de Mediu cu aparatură similară, astfel încât atât auto-laboratoarele, cât şi capacitatea noastră de a monitoriza prin instalaţie mobilă calitatea aerului să fie dezvoltate. Acest proiect finanţat prin POIM este în fază de procedură de achiziţie publică. S-a finalizat caietul de sarcini, în zilele următoare va fi încărcată licitaţia în SEAP şi acolo vorbim de o sumă de peste 50 de milioane de lei, sumă care va finanţa practic această reţea mobilă de monitorizare a calităţii aerului. Acolo avem şi drone, avem şi laboratoare mobile similare cu cele pe care le-am cumpărat deja”, a subliniat Barna Tanczos.

În prezent, în România, calitatea aerului este monitorizată cu 162 de staţii de măsurare, ce fac parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) şi furnizează, în timp real, Comisiei Europene (CE), informaţii pe această temă.

Ministerul Mediului a demarat procesul de extindere a RNMCA cu 60 de staţii noi de măsurare, atât în Bucureşti, cât şi în 30 de oraşe din ţară.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom