Connect with us

Eveniment

Dan Petrescu, în lacrimi după meciul cu UTA. A murit cel mai bun prieten al antrenorului

Diana Petrescu

Published

on

Dan Petrescu, în lacrimi după meciul cu UTA. A murit cel mai bun prieten al antrenorului 1

Ilie Florian, cunoscut sub pseudonimul ”Pisică”, considerat cel mai bun prieten al antrenorului de la CFR Cluj, Dan Petrescu (54 de ani), s-a stins din viață ieri.„Bursucul” a fost extrem de afectat la interviul de după meciul cu UTA.„Jucătorii au încercat să dea totul pentru prietenul meu, vreau să-i felicit, am făcut unul dintre cele mai bune meciuri. Ne-am apărat foarte bine până la faza aia. Cred că dacă Kolinger nu băga mingea în poartă, Camora putea să o scoată. Dar nu am ce să le reproşez. Astăzi e o zi foarte tristă pentru mine, nu vreau să mai zic nimic. Mâine vreau să-mi văd prietenul care a plecat în altă lume şi apoi să mă concentrez dacă pot pentru meciul cu Slavia”, a declarat Dan Petrescu, citat de digisport.ro.Ilie Florian sau “Pisică”, cum era alintat, a murit luni, 10 octombrie, din cauza unei boli necruțătoare.„Astăzi, în ziua meciului cu UTA, am primit o veste tristă pentru întreaga familie CFR-istă. Ilie Florian sau “Pisică”, așa cum îl numeau toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit, a trecut la cele veșnice! Un prieten drag pentru toți cei din clubul nostru, în special al antrenorului Dan Petrescu, “Pisică” ne-a fost mereu alături și reușea să ne aducă zâmbetul pe buze chiar și în cele mai grele momente.Dumnezeu să te odihnească în pace, “Pisică”! Nu te vom uita niciodată!”, au transmis cei de la CFR Cluj.După victoria de la Praga, 1-0 cu Slavia, în grupele Conference League, CFR Cluj a înregistrat o remiză în compania celor de la UTA Arad, 1-1, în runda a 13-a din Liga 1.Campioana a deschis scorul prin Boateng la finalul primei jumătăți de oră de joc, iar arădenii au restabilit egalitatea în urma unui corner, după autogolul lui Kolinger, în repriza a doua. CFR a evoluat în superioritate numerică în ultimul sfert de oră, Isac fiind eliminat, însă elevii lui Dan Petrescu nu au reușit să mai găsească drumul spre poartă, iar partida s-a încheiat la egalitate.În urma acestei remize, CFR Cluj a urcat pe ultima poziție a podiumului, cu 22 de puncte, la egalitate cu Hermannstadt. De partea cealaltă, UTA ocupă locul 9, cu 16 puncte.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom