Connect with us

Eveniment

Mai multe tronsoane ale Autostrăzii Transilvania, scoase la licitaţie

Stefania Heinz

Published

on

Mai multe tronsoane ale Autostrăzii Transilvania, scoase la licitaţie

Primarul Ilie Bolojan a anunţat, în urma unei întâlniri avute la Cluj cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, cu primarii din Arad şi Cluj-Napoca şi cu directorul Companiei de Drumuri, că licitaţiile pentru contractarea lucrărilor la mai multe tronsoane ale autostrăzii Transilvania vor demara în luna martie.
“Am avut ieri, la Cluj, alături de colegii primari din Arad şi Cluj Napoca, o întâlnire cu oficialii din Transporturi, ministrul Lucian Bode şi directorul Companiei de Drumuri, în vederea urgentării începerii lucrărilor la autostrada Transilvania. În ultimii ani, în afară de declaraţii, nu s-a făcut mare lucru pentru ca tronsonul dintre Cluj şi Biharia să devină realitate. Sper ca de data aceasta graficul de începere a lucrărilor să fie respectat”, a transmis edilul, citat de ebihoreanul.ro.

Potrivit acestuia, Compania de Drumuri s-a angajat ca, luna viitoare, să publice în sistemul electronic de licitaţii anunţurile pentru contractarea lucrărilor la toate tronsoanele de pe teritoriul judeţelor Cluj şi Sălaj, “cu excepţia tunelului Meseş”, care ar urma să fie lansat în luna mai.

“Pe teritoriul judeţului Bihor, contractarea tronsonului Biharia – Chiribiş ar urma să se încheie în martie, existând un litigiu juridic privind acest contract. Licitaţia la tronsonul Chiribiş – Suplacu de Barcău a fost reluată. Consider că prin simplificarea procedurilor de licitaţii, făcute de Guvernul României, se vor evita întârzierile în semnarea contractelor de execuţie pentru aceste lucrări, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori. Construirea cât mai rapidă a autostrăzii, în paralel cu legătura de 19 km până la centura Oradea, va contribui la dezvoltarea judeţului nostru şi la îmbunătăţirea semnificativă a circulaţiei pe relaţia Oradea – Cluj”, a postat Bolojan.

De altfel, într-un comunicat de presă transmis vineri de Ministerul Transporturilor, ministrul Lucian Bode a anunţat întâlnirea de lucru avută în aceeaşi zi, la Cluj, cu Ilie Bolojan, cu primarul de Cluj-Napoca, Emil Boc, și cu primarul de Arad, Călin Bibarţ, toți trei membri ai Alianţei Vestului, precum şi cu reprezentanţi ai Prefecturii Cluj.

„În cadrul întâlnirii au fost prezentate stadiile în care se află proiectele de infrastructură prioritare pentru dezvoltarea Vestului României, precum şi soluţiile ce pot fi implementate pentru accelerarea realizării acestora”, arată comunicatul.

Conform informării, cei prezenţi au discutat despre proiecte de infrastructură, precum: Autostrada Braşov – Cluj – Borş tronsoanele Nădăşelu- Suplacu de Barcău şi Suplacu de Barcău – Borş, Varianta de ocolire Zalău, Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca- Oradea- Episcopia Bihor, Tunelul rutier la profil de autostrada în zona Meses, Drumul Transregio Feleac TR35, Legătura Centura Oradea (giraţie Calea Sîntandrei) – Autostrada A3 (Biharia),  Drumul de legătură Autostrada A1 Arad – Timişoara – DN69, Autostrada Timişoara – Moraviţa, Drumul Expres Arad – Oradea.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, readus la viață după un accident cu scuterul la Cuzdrioara

Alex Campian

Published

on

Un bărbat de 50 de ani a fost salvat ca prin minune de echipajele de urgență, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator, în urma unui accident cu scuterul. Incidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Cuzdrioara, județul Cluj.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost alertați și au intervenit rapid. Când au ajuns la fața locului, l-au găsit pe bărbat într-o vale, în afara carosabilului. Nu avea puls și nu mai respira.

Fără să piardă o clipă, pompierii și paramedicii SMURD au început manevrele de resuscitare. După minute tensionate și eforturi susținute, inima bărbatului a fost repornită, iar acesta a revenit la viață.

A fost stabilizat și transportat de urgență la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Deocamdată nu se cunosc cauzele exacte ale accidentului, însă autoritățile urmează să stabilească ce s-a întâmplat. Important este că, datorită intervenției rapide a salvatorilor, viața unui om a fost salvată în mod spectaculos.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Șoferii mai au de așteptat! Deschiderea Drumului Expres Tureni – A3 se amână

Alex Campian

Published

on

Drum expres Tureni – DN1 – A3, amânare deschidere pentru 9 iulie

Se amână deschiderea drumului expres Tureni – DN1 – A3. Noua dată: 9 iulie

Deschiderea drumului expres DN1 Tureni – A3, programată inițial pentru luni, 7 iulie, a fost amânată și va avea loc miercuri, 9 iulie. Această investiție importantă va contribui la descongestionarea traficului greu și de tranzit din municipiile Cluj-Napoca, Turda și Câmpia Turzii.

Drumul expres are o lungime de 5 km, iar bretelele de legătură către nodurile rutiere DN1 și A3 însumează 10 km. Valoarea investiției se ridică la 562,61 milioane lei (fără TVA).

Proiectul este strategic pentru regiune, asigurând o legătură rapidă și fluidă între DN1 și autostrada A3, ceea ce va stimula și dezvoltarea economică locală.

Lucrările au fost realizate de un consorțiu internațional condus de Dimex 2000 Company SRL.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom