Connect with us

Eveniment

Reacția italienilor la duelul CFR – Lazio: „Traseul Cluj – Roma a devenit un obicei”

Diana Petrescu

Published

on

Reacția italienilor la duelul CFR - Lazio: „Traseul Cluj - Roma a devenit un obicei”

La tragerea de sorți de astăzi s-a stabilit că CFR Cluj va juca împotriva lui Lazio în play-off-ul Conference League. Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, este fericit că meciul retur se va juca la Cluj, acolo unde se așteaptă ca fanii să îi împingă pe jucători spre calificarea în optimile de finală.„Soarta a decis să întâlnim cel mai dificil adversar. Ne bucurăm că suporterii noștri vor avea ocazia să vadă echipa de pe locul 3 din Italia. E o echipă de care suntem legați sufletește, pentru că are un român care face istorie în Italia.Este vorba de Ștefan Radu. Sunt convins că va fi o dublă în care și noi vom avea șansele noastre. Am mai jucat împotriva acestei formații, la Cluj am obținut o victorie (n.r. – 1-0 în 2019, în grupele Europa League). Până una alta, avem astăzi un meci important în campionat (n.r. – cu FCU Craiova).Mai sunt meciuri pe care trebuie să le câștigăm să urcăm cât mai sus în SuperLiga. Din iarnă trebuie să progresăm, să finisăm, pentru că am făcut schimbări. Suntem mulțumiți de cum arată CFR în acest moment.Este vorba de șansă că meciul decisiv este în Cluj. Oaspeții care vor veni să vadă orașul sunt bine-veniți. Pe teren, alături de suporterii noștri, vom fi o forță. Fanii au demonstrat că sunt aproape de jucători în momentele importante”, a declarat Cristi Balaj pentru CFR TV, potrivit Gazeta Sporturilor.Jurnaliștii de la Tuttomercato au analizat-o pe CFR Cluj. Italienii notează că vedeta echipei este veteranul Ciprian Deac, iar revelația este Claudiu Petrila. Ei și-au amintit și de Dan Petrescu, cel care a evoluat în Italia la Foggia și Genoa.„Traseul Roma – Cluj a devenit un obicei. Cele două s-au întâlnit în faza grupelor în Europa League, în 2019-2020. Biancocelestii au cedat în Transilvania (2-1), înainte de a câștiga la limită pe Olimpico.CFR a rămas în urmă în campionat, fiind doar pe locul patru și la -12 puncte de liderul Farul. În Europa, a cunoscut o dublă retrogradare în câteva luni: ieșită din Liga Campionilor în iulie, în fața lui Pyunik, a coborât direct în Conference, unde a terminat pe locul doi, eliminând-o pe mai bine cotata Slavia Praga și terminând în spatele lui Sivasspor”, au scris italienii de la Tuttomercato.„Dan Petrescu este bine cunoscut în fotbalul italian pentru perioada petrecută la Foggia și Genoa la începutul anilor ’90. Și-a făcut un renume ca antrenor câștigând un campionat cu Unirea Urziceni și patru cu CFR Cluj, cu care se află la al treilea mandat.El preferă 4-3-3, dar nu este un fundamentalist al modulului, variind în funcție de adversar. Nu de puține ori a trecut la 4-2-3-1 sau la mai clasicul 4-4-2”, au mai scris cei de la Tuttomercato, potrivit Gazeta Sporturilor.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom