Connect with us

Eveniment

(Foto) Noua campioană naţională la fitness este medic și are 47 de ani

Diana Petrescu

Published

on

(Foto) Noua campioană naţională la fitness este medic și are 47 de ani

La competiţia care a fost organizată la Cluj Napoca, au concurat circa 300 de sportivi din ţară şi din străinătate.Virginia Laic, un medic stomatolog din Roman, judeţul Neamţ, a devenit campioană naţională la fitness, la vârsta de 47 de ani, informează antena3.ro.Medicul Virginia Laic a urcat pe prima treaptă a podiumului la Categoria “bikini fitness masters 45 +” şi a cucerit medalia de bronz la Categoria “fit model”.“Plâng acum, vreo două zile am fost încă sub adrenalină, plâng de bucurie pentru rezultatele obținute și mai ales cu recunoștință pentru toată susținerea primită pe parcursul întregii pregătiri, care a fost una relativ scurtă și extrem de anevoioasă și intensă (nouă săptămâni cu câte două antrenamente pe zi, ce au urmat unei perioade de două luni de activitate sportivă limitată de prezența unei contracturi musculare, reticentă la multiple proceduri).Nouă săptămâni în care am ezitat aproape zilnic, în care m-am întrebat dacă am făcut alegerea corectă să particip la această competiție, nouă săptămâni în care mi-am stresat antrenorul, familia, colegii și prietenii (unii dintre ei mi-au devenit și mai apropiați, alții m-au abandonat-dar nu pot avea pretenții, când eu însămi am vrut să abandonez proiectul, chiar și cu o zi înainte de competiție).În fine, ideea e că dincolo de toate provocările de ordin fizic, mental și psihic, în sală, la muncă sau acasă, am reușit să-mi adun toate fărâmele de energie, să-mi pun zâmbetul de dentist care se respectă, pe față și pe tocuri, să accept că am făcut tot ce era omenește posibil, să-mi reamintesc că nu mă prezint acolo pentru premii și medalii, ci pentru bucuria de a participa și pasiunea pentru fitness în special, și mișcare în general, dar și pentru inspirația pe care mi-ați împărtășit de atâtea ori că o reprezint pentru voi.Și vreau să folosesc acest prilej și această cupă a României, proaspăt adusă la Roman (cea de anul trecut se cam învechise), pentru a vă îndemna să nu renunţați la visurile voastre, să luptați pentru ele, oricât de grele/mari vi s-ar părea obstacolele ivite pe traseu, să alungați scuzele, să-mi și să vă întăresc încă o dată convingerea că “nu există nu pot” atunci când există un țel și o pasiune ce te mână spre el.(Where there’s a will, there’s a way!), că suntem mult mai puternici decât ne simțim în unele momente, că mai putem un pic, atunci când simțim că suntem la capătul puterilor, că nu suntem niciodată singuri și mai ales, că cineva acolo sus mereu ne iubește, chiar și atunci când noi nu știm sau uităm să o facem!Știu că poate suna a clișeu, dar puneți suflet și pasiune în tot ceea ce faceți, multă muncă și multă disciplină și rezultatele nu au cum să nu apară, când sunteţi pregătiți să le primiți! Never give up!E un post lung deja (emoțiile însă mă dau afară din casă), dar nu pot să închei fără a mulțumi încă o dată celor fără de care lucrurile nu ar fi fost posibile, antrenorului meu Ben Cosnete și celor doi sponsori (…).A voastră prietenă, doc și bikini fitness champ, V”, este mesajul postat de Virginia Laic, pe pagina de Facebook.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom