Connect with us

Eveniment

ANPC a dat amenzi de peste 100.000 lei în Cluj. Big Belly și Mama Manu, printre cele sancționate. 2 locuri închise

Stefania Heinz

Published

on

ANPC a dat amenzi de peste 100.000 lei în Cluj. Big Belly și Mama Manu, printre cele sancționate. 2 locuri închise

ANPC a amendat 7 operatori economici din Cluj cu 117.000 de lei pentru mai multe nereguli. Protecția Consumatorilor a închis două locuri.
În săptămâna 22-26.05.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj a continuat acțiunile de control la operatorii economici care prestează servicii de alimentație publică, pentru cercetarea unor reclamații şi în cadrul tematicilor regionale.

Operatorii economici care au fost sancționați:


SC Evimeria Cos SRL (restaurant grecesc)
SC Sattva SRL (resturant Tokio, verificare măsuri)
SC Nousias Food SRL (El Greco)
SC Migos Bondoa SRL (Mama Manu Mănăștur)
SC Alex &Eduard BAR SRL (Apahida)
SC Lunch Box Srl (b-dul) Muncii
SC Select Quality Food SRL (Big Belly).

Verificările s-au derulat în cadrul campaniei Academia Comisarilor – în care sunt implicați tinerii noștri colegi – și au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, potrivit unui comunicat oficial.

Nereguluile găsite de Protecția Consumatorilor Cluj
În urma acțiunilor, comisarii CJPC Cluj au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:


folosirea unor produse și preparate cu data limită de consum depășită sau pentru care nu se putea stabili încadrarea în aceasta
modificarea stării termice a produselor sau neasigurarea temperaturilor de depozitare a preparatelor înscrise de producător
folosirea unor preparate fără elemente de identificare-caracterizare
folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină și chedere neigienizate
utilizarea unor vitrine frigorifice destinate băuturilor răcoritoare, pentru depozitarea preparatelor culinare sau a materiilor prime
utilizarea veselei neprofesionale, din plastic și a ustensilor de lucru cu mânere de lemn sau plastic
depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare sau apei plate și minerale
existența unor pardoseli insalubre
folosirea unor coșuri/tomberoane de reziduuri fără capace, în zona de preparare
prezența muștelor în blocul alimentar
folosirea unor produse cu arsuri de congelare.

Amenzi de peste 100.000 lei și două locuri închise în Cluj
Ținând cont de neregulile constatate, echipele de control au aplicat 19 sancţiuni – 3 avertismente şi 16 amenzi contravenționale în cuantum de 117.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsurile complementare de:


oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de 8.000 de lei
oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor în cazul a 4 operatori economici.

Companiile au remediat cu celeritate deficiențele, astfel încât la recontrolul desfășurat în urma solicitării scrise depuse de operatorii economici, comisarii clujeni au constatat aducerea la îndeplinire a măsurilor (ultimii doi operatori economici SC Nousias Food SRL și SC Alex & Eduard Bar SRL şi-au reluat activitatea în data de 29.05.2023) .

Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.

Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate atât în timpul controlului inițial, cât și după remedierea deficiențelor.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Laureat al Premiului Nobel onorează Clujul. Sir Tim Hunt, invitat special al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Un moment de înaltă ținută academică a avut loc joi, la Cluj-Napoca, unde Academia Română – Filiala Cluj a găzduit Atelierul „O viață dedicată științei”. Invitatul special al evenimentului a fost Sir Tim Hunt, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (2001), cunoscut pentru descoperirile sale fundamentale în domeniul ciclului celular.

Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Conferinței Internaționale de Biologie Moleculară – ICBM 2025 („Molecular Biology – Current aspects and prospects”), organizată de Asociația pentru Știință și Cercetare, în parteneriat cu mediul academic și universitar clujean.

Dialogul cu Sir Tim Hunt, moderat de prof. univ. dr. Ioan Negruțiu, membru de onoare al Academiei Române, a oferit publicului o incursiune inspiratoare în parcursul profesional al savantului britanic. În sală s-au aflat academicienii Marius Andruh și Nicolae Zamfir, vicepreședinți ai Academiei Române, alături de cercetători, doctoranzi și studenți din domeniul științelor vieții.

„Keep going, never give up and have fun!”

Într-un discurs plin de căldură și umor britanic, Sir Tim Hunt a vorbit despre provocările și satisfacțiile unei vieți dedicate științei. Mesajul său esențial, „Keep going, never give up and have fun!” („Continuă, nu te lăsa și distrează-te!”), a fost primit cu aplauze de tinerii cercetători prezenți în sală.

El a subliniat importanța curiozității, a colaborării internaționale și a pasiunii pentru descoperire, încurajând comunitatea științifică românească să își urmeze visurile cu perseverență.

O platformă pentru viitorul biologiei moleculare

ICBM 2025 reunește în acest an cercetători, profesori, doctoranzi și studenți din domeniul biologiei moleculare, oferind un cadru interdisciplinar de dialog științific și colaborare. În cadrul conferinței sunt prezentate cele mai noi descoperiri privind biologia microorganismelor, plantelor și animalelor, precum și direcțiile de cercetare care pot modela viitorul medicinei și biotehnologiei.

Evenimentul de la Cluj confirmă, încă o dată, rolul orașului ca pol al excelenței academice și al colaborării internaționale în domeniul științelor vieții.

Mai multe detalii despre programul conferinței pot fi consultate pe site-ul oficial: https://icmb2025.stiinta-cercetare.ro.

info&foto: Academia Română Filiala Cluj-Napoca acad-cj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Stagiunea de toamnă” a Teatrului de Păpuși începe la Iulius Mall Cluj. Magie, culoare și povești pentru cei mici

Alex Campian

Published

on

Toamna aduce povești cu zâmbete și aventuri pentru cei mici, odată cu revenirea Teatrului de Păpuși la Iulius Mall Cluj. Începând din acest weekend, copiii și părinții sunt invitați să redescopere farmecul poveștilor spuse prin personaje simpatice, culoare și muzică, în cadrul unei noi „stagiuni de toamnă” dedicate micilor spectatori.

Povești magice pentru toată familia

Cum vremea rece limitează activitățile în aer liber, Iulius Mall Cluj le oferă copiilor o alternativă plină de bucurie și imaginație: seriile de spectacole de teatru de păpuși, desfășurate în fiecare sâmbătă, în zona foodcourt.
Micii spectatori vor avea parte de personaje năstrușnice, decoruri vesele și întâmplări pline de haz, aduse la viață de trupa AnimaArt.

Primul spectacol: „Șoricelul Animator”

Sâmbătă, de la ora 11:00, începe aventura cu povestea unui simpatic „Șoricel Animator”, care promite zâmbete și voie bună pentru toți copiii.
Atmosfera va fi una de basm, în care micii curioși sunt invitați să râdă, să aplaude și să descopere bucuria teatrului.

Programul spectacolelor din noiembrie

  • 15 noiembrieCrăiasa Zăpezii

  • 22 noiembrieDegețica

  • 29 noiembriePovestea Omului de Zăpadă

Participarea este gratuită, iar accesul este liber pentru întreaga familie. Fiecare spectacol promite să aducă o doză de magie, veselie și emoție autentică, într-un decor prietenos și cald, perfect pentru serile de toamnă.

Teatrul, magia copilăriei

Prin aceste evenimente, Iulius Mall Cluj continuă tradiția de a transforma spațiile comerciale în locuri de educație prin joacă, unde copiii învață să iubească arta, teatrul și poveștile.
Stagiunea de toamnă promite o lună plină de emoții frumoase, râsete și amintiri colorate pentru toți cei care cred în magie.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

(Video) Razie de amploare la Cluj-Napoca: mai mulți hoți prinși de polițiști

Alex Campian

Published

on

Polițiștii clujeni au desfășurat joi dimineața o amplă operațiune în municipiul Cluj-Napoca, în urma căreia au fost reținute mai multe persoane suspectate de furturi de cabluri de cupru. Printre acestea se numără și trei tineri care au sustras bunuri chiar dintr-o unitate de învățământ.

Acțiunea a vizat prevenirea furturilor și depistarea persoanelor urmărite penal. În doar câteva ore, oamenii legii au verificat sute de persoane și au descoperit bunuri furate în valoare de aproximativ 10.000 de lei.


Hoț prins după un furt pe Calea Dezmirului

Un bărbat de 30 de ani a fost reținut după ce, la sfârșitul lunii octombrie, ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale situate pe Calea Dezmirului, de unde a furat o rolă de cablu din cupru.

Polițiștii l-au identificat în cadrul raziei de joi dimineață, iar pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor, sub acuzația de furt calificat.


Spargere într-o școală din Cluj. Trei tineri, reținuți

Tot în cadrul aceleiași operațiuni, au fost identificați trei tineri cu vârste între 19 și 25 de ani, bănuiți că, în noaptea de 2 spre 3 septembrie, au pătruns în incinta unei școli de pe Aleea Peana, de unde au furat aproximativ 60 de metri de cablu electric din cupru.

Prejudiciul estimat depășește 12.000 de lei, iar suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore. Polițiștii au reușit recuperarea unei părți din bunurile sustrase.


450 de persoane legitimate și bunuri confiscate

Razia s-a desfășurat cu participarea a zeci de polițiști din cadrul mai multor structuri – Investigații Criminale, Rutieră, Secția 2 Poliție Rurală Apahida, sprijiniți de luptători SAS, jandarmi și polițiști locali.

În total, au fost legitimate 450 de persoane, executate cinci mandate de aducere, iar o persoană dată în urmărire a fost depistată. În urma verificărilor, au fost găsite mai multe bunuri provenite din furturi, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.


Poliția promite noi acțiuni pentru siguranța publică

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au anunțat că astfel de razii vor continua și în perioada următoare, atât în municipiu, cât și în comunele limitrofe, pentru a descuraja furturile și a menține un climat de ordine publică.

Sursa video : IJP Cluj si Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom