Connect with us

Eveniment

Stațiunea-minune cu cea mai pură apă termală din România, aflată la 2 ore jumătate cu mașina de Cluj. Turiștii se declară încântați de condiții

Diana Petrescu

Published

on

Stațiunea-minune cu cea mai pură apă termală din România, aflată la 2 ore jumătate cu mașina de Cluj. Turiștii se declară încântați de condiții 1

Cei care îşi doresc să îmbine relaxarea cu tratamentul o pot face în stațiunea cu cea mai pură apă din România. Este vorba despre staţiunea Tăşnad, din judeţul Satu Mare, aflată la peste 2 ore cu mașina de Cluj.În bazinele cu apă termală, din staţiunea Tăşnad din judeţul Satu Mare, mii de turişti au luat cu asalt piscinele. “Ne place foarte mult şi venim lunar în ultimul timp. Apa ne place. Ne simţim foarte bine după. Tot timpul o recomandăm, pentru că e o stațiune pentru toată lumea“, mărturiseşte o femeie. “E frumos aici datorită curăţeniei, a apei curate. Condiţii super”, adaugă un bărbat, pentru observatornews.ro.Staţiunea Tăşnad a devenit de interes local la începutul anilor 2000, iar de atunci este într-o continuă dezvoltare. Acum un an a fost pusă pe harta celor mai vizitate staţiuni balneoclimatice de la noi din ţară.“Suntem între cele 30 de staţiuni balneoclimatice recunoscute şi atestate în ţară”, a declarat Adrian Farcău, primar Tăşnad. Iar un loc în bazinul cu cea mai pură apă termală din România este aproape imposibil de găsit. “Din luna mai până acum, în iulie am avut o sută de mii de intrări. Recomand turiştilor să-şi facă rezervările din timp”, a mai precizat Adrian Farcău.Stațiunea Tășnad este vestită pentru bazinele sale cu apă termală cea mai pură din România. Apa este captată de la peste 1.300 de metri adâncime și are aproximativ 70 de grade. Apa termală de acolo este benefică pentru tratarea mai multor afecțiuni articulare sau post-traumatice. Aceste beneficii atrag an de an mii de români la vestita stațiune din Satu Mare. Spre deosebire de localitatea omonimă, cu o vechime milenară, Staţiunea turistică Tăşnad este de dată recentă, abia în anul 2000, prin Hotãrârea Guvernului nr. 417, oraşul Tăşnad fiind atestat şi confirmat ca Staţiune Turistică de Interes Local. Premisele acestui act datează însă din anul 1978 când, în urma unor prospecţiuni geologice intense efectuate în regiune, pentru descoperirea, între altele, a hidrocarburilor, sonda nr. 4.715 a interceptat, la adâncimea de 1.354 m, un acvifer termal extins, cu ape mineralizate, având temperaturi de peste 72°C şi mineralizare de aproape 9 mg/l.In acelaşi an este conturată o „Zonă de Agrement”, centrată în jurul unui Ştrand termal, localitatea înscriindu-se în categoria locaţiilor turistice specifice turismului de cură şi agrement balnear din partea vestică a ţării, alături de mult mai cunoscutele staţiuni Băile Felix şi 1 Mai, Tinca, Moneasa, Călacea, Lipova sau Buziaş.În jurul ştrandului a fost edificat un camping cu numeroase căsuţe, utilizate de primăvara până toamna de turiştii dornici de balneaţie. De asemenea, a apărut forma de cazare turistică în gospodăriile private, numeroşi locuitori ai oraşului punându-şi la dispoziţia vizitatorilor spaţiile de locuit excedentare.Până în anul 1990, baza turistică a funcţionat ca locaţie a turismului de agrement estival, din mai până în octombrie, preponderent de week-end, valorificând într-o singură modalitate (înotul), apele termale ce alimentau ştrandul în cauză. Ulterior, spaţiul de agrement a fost lărgit prin construirea a încă două bazine, din care unul pentru copii, cu un volum cumulat de 1 400 m³ şi cu temperatura apei în jur de 40 °C.După anul 2005, investiţiile şi iniţiativele de construire a unor locaţii se amplifică apărând hotelurile, motelurile, şi un număr mare de pensiuni şi case private. Oferta de cazare pentru tineri, turişti cu posibilităţi materiale mai restrânse, dar cu cerinţe de confort modeste, s-a lărgit prin amenajarea unor campinguri cu căsuţe, respectiv a campingului cu corturi cu o capacitate de 320 locuri. În acest mod capacitatea totală de cazare în anul 2010 a ajuns la peste 1.260 locuri ceea ce susţine statutul de staţiune de interes local acordat.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Laureat al Premiului Nobel onorează Clujul. Sir Tim Hunt, invitat special al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Un moment de înaltă ținută academică a avut loc joi, la Cluj-Napoca, unde Academia Română – Filiala Cluj a găzduit Atelierul „O viață dedicată științei”. Invitatul special al evenimentului a fost Sir Tim Hunt, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (2001), cunoscut pentru descoperirile sale fundamentale în domeniul ciclului celular.

Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Conferinței Internaționale de Biologie Moleculară – ICBM 2025 („Molecular Biology – Current aspects and prospects”), organizată de Asociația pentru Știință și Cercetare, în parteneriat cu mediul academic și universitar clujean.

Dialogul cu Sir Tim Hunt, moderat de prof. univ. dr. Ioan Negruțiu, membru de onoare al Academiei Române, a oferit publicului o incursiune inspiratoare în parcursul profesional al savantului britanic. În sală s-au aflat academicienii Marius Andruh și Nicolae Zamfir, vicepreședinți ai Academiei Române, alături de cercetători, doctoranzi și studenți din domeniul științelor vieții.

„Keep going, never give up and have fun!”

Într-un discurs plin de căldură și umor britanic, Sir Tim Hunt a vorbit despre provocările și satisfacțiile unei vieți dedicate științei. Mesajul său esențial, „Keep going, never give up and have fun!” („Continuă, nu te lăsa și distrează-te!”), a fost primit cu aplauze de tinerii cercetători prezenți în sală.

El a subliniat importanța curiozității, a colaborării internaționale și a pasiunii pentru descoperire, încurajând comunitatea științifică românească să își urmeze visurile cu perseverență.

O platformă pentru viitorul biologiei moleculare

ICBM 2025 reunește în acest an cercetători, profesori, doctoranzi și studenți din domeniul biologiei moleculare, oferind un cadru interdisciplinar de dialog științific și colaborare. În cadrul conferinței sunt prezentate cele mai noi descoperiri privind biologia microorganismelor, plantelor și animalelor, precum și direcțiile de cercetare care pot modela viitorul medicinei și biotehnologiei.

Evenimentul de la Cluj confirmă, încă o dată, rolul orașului ca pol al excelenței academice și al colaborării internaționale în domeniul științelor vieții.

Mai multe detalii despre programul conferinței pot fi consultate pe site-ul oficial: https://icmb2025.stiinta-cercetare.ro.

info&foto: Academia Română Filiala Cluj-Napoca acad-cj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Stagiunea de toamnă” a Teatrului de Păpuși începe la Iulius Mall Cluj. Magie, culoare și povești pentru cei mici

Alex Campian

Published

on

Toamna aduce povești cu zâmbete și aventuri pentru cei mici, odată cu revenirea Teatrului de Păpuși la Iulius Mall Cluj. Începând din acest weekend, copiii și părinții sunt invitați să redescopere farmecul poveștilor spuse prin personaje simpatice, culoare și muzică, în cadrul unei noi „stagiuni de toamnă” dedicate micilor spectatori.

Povești magice pentru toată familia

Cum vremea rece limitează activitățile în aer liber, Iulius Mall Cluj le oferă copiilor o alternativă plină de bucurie și imaginație: seriile de spectacole de teatru de păpuși, desfășurate în fiecare sâmbătă, în zona foodcourt.
Micii spectatori vor avea parte de personaje năstrușnice, decoruri vesele și întâmplări pline de haz, aduse la viață de trupa AnimaArt.

Primul spectacol: „Șoricelul Animator”

Sâmbătă, de la ora 11:00, începe aventura cu povestea unui simpatic „Șoricel Animator”, care promite zâmbete și voie bună pentru toți copiii.
Atmosfera va fi una de basm, în care micii curioși sunt invitați să râdă, să aplaude și să descopere bucuria teatrului.

Programul spectacolelor din noiembrie

  • 15 noiembrieCrăiasa Zăpezii

  • 22 noiembrieDegețica

  • 29 noiembriePovestea Omului de Zăpadă

Participarea este gratuită, iar accesul este liber pentru întreaga familie. Fiecare spectacol promite să aducă o doză de magie, veselie și emoție autentică, într-un decor prietenos și cald, perfect pentru serile de toamnă.

Teatrul, magia copilăriei

Prin aceste evenimente, Iulius Mall Cluj continuă tradiția de a transforma spațiile comerciale în locuri de educație prin joacă, unde copiii învață să iubească arta, teatrul și poveștile.
Stagiunea de toamnă promite o lună plină de emoții frumoase, râsete și amintiri colorate pentru toți cei care cred în magie.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

(Video) Razie de amploare la Cluj-Napoca: mai mulți hoți prinși de polițiști

Alex Campian

Published

on

Polițiștii clujeni au desfășurat joi dimineața o amplă operațiune în municipiul Cluj-Napoca, în urma căreia au fost reținute mai multe persoane suspectate de furturi de cabluri de cupru. Printre acestea se numără și trei tineri care au sustras bunuri chiar dintr-o unitate de învățământ.

Acțiunea a vizat prevenirea furturilor și depistarea persoanelor urmărite penal. În doar câteva ore, oamenii legii au verificat sute de persoane și au descoperit bunuri furate în valoare de aproximativ 10.000 de lei.


Hoț prins după un furt pe Calea Dezmirului

Un bărbat de 30 de ani a fost reținut după ce, la sfârșitul lunii octombrie, ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale situate pe Calea Dezmirului, de unde a furat o rolă de cablu din cupru.

Polițiștii l-au identificat în cadrul raziei de joi dimineață, iar pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor, sub acuzația de furt calificat.


Spargere într-o școală din Cluj. Trei tineri, reținuți

Tot în cadrul aceleiași operațiuni, au fost identificați trei tineri cu vârste între 19 și 25 de ani, bănuiți că, în noaptea de 2 spre 3 septembrie, au pătruns în incinta unei școli de pe Aleea Peana, de unde au furat aproximativ 60 de metri de cablu electric din cupru.

Prejudiciul estimat depășește 12.000 de lei, iar suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore. Polițiștii au reușit recuperarea unei părți din bunurile sustrase.


450 de persoane legitimate și bunuri confiscate

Razia s-a desfășurat cu participarea a zeci de polițiști din cadrul mai multor structuri – Investigații Criminale, Rutieră, Secția 2 Poliție Rurală Apahida, sprijiniți de luptători SAS, jandarmi și polițiști locali.

În total, au fost legitimate 450 de persoane, executate cinci mandate de aducere, iar o persoană dată în urmărire a fost depistată. În urma verificărilor, au fost găsite mai multe bunuri provenite din furturi, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.


Poliția promite noi acțiuni pentru siguranța publică

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au anunțat că astfel de razii vor continua și în perioada următoare, atât în municipiu, cât și în comunele limitrofe, pentru a descuraja furturile și a menține un climat de ordine publică.

Sursa video : IJP Cluj si Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom