Connect with us

Eveniment

Arafat: Modul în care au intervenit pompierii după prima explozie a fost corect

Stefania Heinz

Published

on

Arafat: Modul în care au intervenit pompierii după prima explozie a fost corect

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, apreciază că modul în care au intervenit pompierii, după prima explozie de la Crevedia, a fost unul corect, având în vedere că aceştia au luat măsuri pentru a evacua populaţia, pentru a limita pagubele şi în vederea răcirii cisternelor.

“Comandantul acţiunii, din momentul în care am ajuns eu, am fost eu, dar acolo existau inspectori şefi de pompieri pe Bucureşti – Ilfov. A mai venit şi inspectorul şef pe Dâmboviţa şi pe partea de incendii expertiza este la dânşii. Organizarea dispozitivului de incendii o fac pompierii. (…) Pompierii au făcut intervenţia lor, conform procedurilor. Dacă sunt probleme, le vor analiza. Dacă au fost probleme punctuale, le vor identifica. Dar modul în care s-a intervenit după o primă explozie a fost un mod corect: să protejeze ce este în jur, să evacueze populaţia şi să intervină pentru limitarea pagubelor. La niciun moment nu au pus în cap ca să stingă integral incendiul, pentru că gazul trebuia să fie consumat. Dar trebuia să prevină zona din jur şi să prevină răspândirea la case, să prevină alte situaţii. Explozia era prevenită prin răcirea cisternelor. Acest lucru îl fac pompierii de fiecare dată când au implicate cisterne. Din păcate, de data asta, cisterna a explodat”, a arătat Arafat, într-o declaraţie acordată presei.

El a menţionat că trei roboţi erau în funcţiune în momentul în care a avut loc explozia, iar pompierii care se aflau lângă cisternă fuseseră retraşi.

“De unde vreţi pompierii să se lupte cu incendiul? Ca să ştiu. (…) Da, roboţii au fost folosiţi. Pompierii care erau lângă cisternă au fost retraşi după ce au intrat roboţii. Şi deflagraţia a avut loc după ce trei roboţi erau în funcţiune. (…) Zona a fost evacuată, au venit pompierii şi au apărut mai multe persoane, inclusiv jurnalişti. Şi îmi aduc aminte foarte bine de modul în care au insistat să se apropie şi chiar am insistat personal, împreună cu jandarmii, să se îndepărteze. Deci, la niciun moment nu s-a pus problema ca noi să permitem ca alte persoane decât cele autorizate să se apropie de locul incendiului. Pompierii care au fost la intervenţie nu stăteau numai să răcească cisterna. Au avut case care erau sub risc de răspândire a incendiului şi a trebuit să protejeze şi casele respective”, a precizat secretarul de stat.

El a subliniat că intervenţiile pompierilor presupun un anumit grad de risc şi că se iau măsuri pentru diminuarea acestor pericole prin folosirea roboţilor şi retragerea persoanelor aflate în proximitatea cisternelor.

“Din păcate, există intervenţii cu risc. Dacă doriţi intervenţii cu risc zero la pompieri, înseamnă că nu înţelegem despre ce vorbim. Vorbim de foc, de explozii şi de probleme. Nu ai cum să spui că ‘am zero risc la pompieri’. Da, se minimalizează riscul la maxim şi una din metodele de minimalizare este introducerea roboţilor şi retragerea unei părţi din pompieri care erau foarte aproape de cisternă”, a declarat Raed Arafat.

Potrivit acestuia, fiecare intervenţie a pompierilor este analizată ulterior, pentru a descoperi eventuale erori. Potrivit acestuia, jandarmii au cerut presei să nu se apropie de locul exploziei şi a subliniat că, în cazul în care reprezentanţii presei nu ar fi fost îndepărtaţi, aceştia riscau să se numere printre victime.

“Ne-am obişnuit cu acest lucru, că la fiecare chestie întrebaţi dacă va fi anchetat comandantul pompierilor, doctorul Arafat… Este o anchetă pe care o face Parchetul pe partea de impact al incediului respectiv şi al exploziei. Şi dacă Parchetul vrea să audieze pe oricine, are dreptul să cheme pe oricine doreşte. Ce se va face la IGSU este analiza internă pe intervenţie, pentru îmbunătăţirea intervenţiilor de viitor, aşa cum face IGSU la fiecare intervenţie. După fiecare incendiu, acest incendiu se analizează: dacă au fost probleme, dacă a fost ceva. Să vă aduceţi aminte bine, întrebaţi colegii care au fost la faţa locului: ce discuţii au fost şi cu mine, şi cu jandarmii, ca să se îndepărteze. Că puteam să avem şi nişte jurnalişti printre victime, din păcate”, a mai precizat Arafat.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom