Connect with us

Sport

Microbuze electrice pentru transportul elevilor. Cristina Burciu: „Vor avea un impact pozitiv în evoluția educației naționale”

Stefan Petre

Published

on

Microbuze electrice pentru transportul elevilor. FOTO: Cristina Burciu

Politică

Un program inovator lansat de conducerea liberală a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor urmărește achiziția de microbuze electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat, destinate transportului școlar al elevilor din România.

Microbuze electrice pentru transportul elevilor. FOTO: Cristina Burciu

  Cristina Burciu, deputat PNL de Cluj, a anunțat că programul denumit „Microbuze electrice pentru transportul elevilor” dispune de un buget în valoare de 300 de milioane de lei, finanțat prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu, și se adresează Consiliilor Județene din întreaga țară, precum și altor autorități publice locale.  Scopul acestui proiect este alinierea României la trendul european al mobilității durabile și crearea unor comunități verzi, ferite de poluare, în numeroase localități din țară.„Conducerea liberală a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat un program pentru achiziția de microbuze electrice, hibride, alimentate cu gaz natural comprimat, destinate transportului școlar al elevilor. Acest proiect este destinat Consiliilor Județene din țară și altor autorități publice locale, bugetul în valoare de 300 de milioane de lei fiind finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu. Programul «Microbuze electrice pentru transportul elevilor» este un demers ambițios și absolut necesar în această perioadă, scopul urmărit fiind diminuarea efectelor schimbărilor climatice, menținerea unui mediu curat, precum și scăderea poluării aerului în marile aglomerări urbane. De asemenea, utilizarea noilor microbuze va contribui la decarbonizarea transporturilor din România și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a transmis Cristina Burciu. „Sunt încrezătoare în reușita acestui demers sustenabil”Strategia vizată de MMAP prin acest proiect este sincronizarea țării noastre la trendul european al mobilității durabile. Prin intermediul acestor micribuze, va fi asigurat, în mod sigur și facil, transportul elevilor spre și dispre școală, fapt ce va avea drept consecințe tranziția spre definirea unor comunități verzi, ferite de poluare, în multe localități din România. „Programul va finanța atât achiziționarea microbuzelor electrice, hibride și a celor alimentate GNC, cât și achiziționarea stațiilor de reîncărcare aferente,  cheltuielile cu consultanța necesară aplicării proiectului, în limita a 1% din totalul sumei aferente achiziției microbuzelor și stațiilor solicitate, dar și TVA aferentă proiectului, în condiţiile în care aceasta a fost solicitată şi nu este recuperabilă, rambursabilă sau compensată prin orice alte mijloace, potrivit prevederilor legale. Sunt încrezătoare în reușita acestui demers sustenabil pentru învățământul românesc, cu convingerea că noile microbuze școlare vor avea un impact pozitiv însemnat în evoluția educației naționale, mai ales în zonele rurale, contribuind astfel esențial la crearea condițiilor moderne de transport a elevilor și, implicit, la reducerea fenomenului abandonului școlar”, a mai arătat deputatul PNL de Cluj. Sumele vor fi distribuite în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale din care face parte solicitantul, respectiv 7 milioane lei pentru cele cu un număr de elevi pe raza UAT-ului mai mic de 40.000, 15 milioane lei pentru localitățile cu elevi între 40.001-60.000 și 25 milioane lei pentru așezările cu mai mult de 60.000 de elevi.Programul va începe în aceste zile, Consiliile Judeţene și celelalte autorităţile publice locale eligibile având la dispoziție două luni pentru a depune dosarele pentru semnarea contractelor de finanțare.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Florin Piersic strălucește la 89 de ani! Marele actor face senzație pe Cluj Arena

Alex Campian

Published

on

Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori români, a făcut senzație luni seara pe Cluj Arena, la derby-ul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, impresionând prin vitalitate și bunăstare, după problemele recente de sănătate.

Luni, 29 septembrie 2025, Cluj Arena a fost martora unui moment special. Pe fondul derby-ului dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, care s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, marele actor Florin Piersic a fost prezent pe stadion, stârnind emoție și aplauze din partea fanilor și spectatorilor.

Ajuns la venerabila vârstă de 89 de ani, Florin Piersic arată remarcabil, surprinzând publicul prin energie și prezență, mai ales după problemele de sănătate pe care le-a traversat în ultima perioadă.

„Un oraș. Un club. Un simbol! Florin Piersic”, au scandat spectatorii, primindu-l pe actor cu căldură și admirație.

Florin Piersic a declarat că se simte mult mai bine acum și că își dorește să depășească pragul de 90 de ani, lăsând totul „în mâinile lui Dumnezeu”. Prezența sa pe stadion a transformat derby-ul într-un eveniment memorabil nu doar pentru iubitorii de fotbal, ci și pentru admiratorii săi.

Momentul a fost unul plin de emoție, iar vedeta cinematografiei românești a demonstrat încă o dată că spiritul său rămâne la fel de puternic ca în tinerețe.

Florin Piersic continuă să inspire românii prin vitalitatea sa, iar apariția sa pe Cluj Arena rămâne un simbol al longevității, pasiunii pentru viață și al legăturii cu publicul.

foto: fcucluj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Sabrina Voinea, aur strălucitor la Paris! Gimnasta româncă a uimit la Cupa Mondială și a arătat că nu renunță la visul ei!

Alex Campian

Published

on

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Duminică, în Arena Bercy din Paris, Sabrina Maneca Voinea a scris istorie pentru România: a câștigat medalia de AUR la sol, cu un punctaj fabulos de 13,800.
Rivalele ei au rămas fără replică – rusoaica Angelina Melnikova s-a mulțumit cu argintul (13,400), iar finlandeza Kaia Tanskanen cu bronzul (13,366).

▶️ Sabrina intrase deja în competiție cu prima notă în calificări (13,633), dar azi a urcat spectaculos pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
▶️ Emoțiile au fost uriașe, pentru că Arena Bercy i-a adus aminte de amintiri olimpice dureroase, însă Sabrina și-a învins fricile și a strălucit!

Deși colegele Miruna Botez și Bianca Vișovan nu au prins finala, echipa României a fost puternic susținută de antrenorii Camelia Voinea, Carmen Traicu și Ciprian Crețu, de arbitra Ana Iordache și de kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Sabrina a arătat că drumul ei în gimnastică nu s-a încheiat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sportiva face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

La doar 17 ani, Luca Savu scrie istorie pentru Cluj! Podium spectaculos în Iberian Supercars

Alex Campian

Published

on

Luca Savu, pilot de 17 ani din Cluj, podium în Iberian Supercars

Performanță uriașă pentru motorsportul clujean! Luca Savu, un pilot de doar 17 ani, a reușit să urce pe podium în prestigiosul campionat Iberian Supercars – GT4 / TCR, desfășurat pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.

La volanul unui Aston Martin Vantage AMR GT4, Luca – împreună cu portughezul Henrique Oliveira, coleg în Aston Martin Racing Academy – a terminat pe locul 2 la clasa GT4 Pro și pe 6 la general, dintr-un total impresionant de 45 de mașini.

Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât echipajul a plecat doar de pe poziția 11 pe grilă, reușind o cursă de recuperare incredibilă.

Mama tânărului pilot a transmis un mesaj emoționant după reușită:
„O bucurie infinită pentru noi! Emoții, eforturi, sacrificii și multă muncă, care de cele mai multe ori se încununează cu succes. Luca a demonstrat din nou că orice este posibil. Împreună cu Henrique au scris o pagină frumoasă în povestea lor, obținând primul podium în Iberian Supercars.”

Această performanță confirmă talentul extraordinar al lui Luca Savu și deschide noi drumuri pentru motorsportul românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom