Connect with us

Sport

Răzvan Gălățan, Goodwill Consulting: „Am depășit pragul de jumătate de miliard de euro, bani atrași pentru clienții noștri. Avem cifra de afaceri cea mai mare din piață în ceea ce privește finanțările nerambursabile” (P)

Stefan Petre

Published

on

Răzvan Gălățan, Chief Operating Officer la Goodwill Consulting

Actualitate

Marți, 5 septembrie, reprezentanții Goodwill Consulting au ținut la Cluj-Napoca, sub genericul „Descoperă oportunitățile fondurilor europene pentru afacerea ta!”, o prezentare legată de finanțările disponibile pentru mediul privat în anul 2023.

Răzvan Gălățan, Chief Operating Officer la Goodwill Consulting

 Trebuie precizat că grupul Goodwill se mândrește cu capacitatea de a oferi pachete complete de servicii pentru dezvoltarea afacerilor din România.În acest context, l-am intervievat pe domnul Răzvan Gălățan, Chief Operating Officer la Goodwill Consulting, despre oportunitățile pentru mediul privat și despre finanțările europene.Monitorul de Cluj: – Așa cum se arată într-o prezentare a companiei dumneavoastră, Goodwill descoperă oportunități, obține finanțare și realizează proiecte remarcabile. Să începem cu oportunitățile: ce este nou pe piața finanțărilor?Răzvan Gălățan: – În cadrul prezentării noastre (de marți, 5 septembrie – nota red.) ne-am concentrat pe programele dedicate Regiunii de Nord-Vest. Am discutat despre un program pentru digitalizarea firmelor din regiunea nord-vest. Am discutat despre un program pentru achiziția de echipamente și realizarea de construcții pentru hale sau spații de birouri destinate microîntreprinderilor din zona nord-vest, pentru că se pot obține până la 200.000 de euro pentru aceste activități.Am discutat și despre programe care vizează nivelul național, programe pentru pomicultură, pentru înființarea de ferme pomicole. Am discutat despre programe pentru zootehnie. De asemenea, am trecut în revistă programele pentru fabrici de ulei, fabrici de morărit, abatoare, fabrici de lapte și am discutat ulterior despre programe pentru instalarea de panouri fotovoltaice, pentru consum propriu sau pentru producție în vederea vânzării și despre fabrici de reciclare. Cam asta am acoperit la evenimentul de astăzi. Este adevărat, acestea nu sunt toate oportunitățile care există în prezent, dar sunt cele care nu sunt de nișă și pe care le-am considerat de interes. – Apropo de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), programul acesta există, produce efecte?– Desigur, și am avut destul de multe lansări din PNRR. Sunt foarte multe proiecte în evaluare. Blocajele apar mai ales în zona de evaluare, pentru că sunt puțini evaluatori și sunt multe proiecte de evaluat, iar proiecte depuse cu un an în urmă abia acum sunt evaluate, dar PNRR există, este real, avem deja bani decontați din PNRR pentru anumite programe. PNRR funcționează mai ales în ceea ce privește autoritățile publice și primăriile. Acolo deja avem bani decontați, avem proiecte în derulare, deci există. Sunt două cereri la nivel național pe care România a reușit deja să le deconteze. Sunt undeva la 6 miliarde de euro care au fost deja accesate de țara noastră prin PNDL, bani care se întorc în proiectele pe care noi le scriem și pe care noi lucrăm.– Întorcându-ne la finanțările pentru afaceri private, pentru ce ar da bani Uniunea Europeană și pentru ce ar solicita fonduri antreprenorii români? – În primul rând, cea mai finanțată activitate este activitatea de producție și aceasta va fi mereu, pentru că fiecare loc de muncă în producție creează plusvaloare. De obicei, creează alte trei-patru locuri de muncă în zona de servicii. Și atunci, normal, cea mai finanțată zonă este producția. Aici vorbim de producția de materiale lemnoase, metale, plastic, deci orice fel de producție la care ne putem gândi. Este finanțabilă, de obicei, din fonduri europene, și zona de reciclare și recuperare a deșeurilor.Este un domeniu important, pentru că se finanțează foarte mult activitățile care preiau deșeurile și le transformă în materii prime secundare sau alte produse. De exemplu, luăm deșeuri din construcții, care reprezintă o problemă în țara noastră. Luăm un concasor și producem pietriș care poate fi reutilizat în alte construcții. Luăm deșeurile din plastic și producem mai multe PET-uri sau facem pungi, folii sau alte produse din aceste deșeuri. De asemenea, se finanțează și execuția de lucrări de construcții, lucrări de instalații și zona de servicii, mai ales pe partea de proiectare și inginerie.– Compania dumneavoastră are acum 15 ani de experiență pe piață și se apropie vertiginos de jumătate de miliard de euro în fonduri atrase prin proiectele întocmite…– În ceea ce privește suma totală a fondurilor atrase pentru clienți, a depășit suma de jumătate de miliard de euro. Ceea ce ați văzut dumneavoastră sunt niște date mai vechi. În fiecare zi avem proiecte noi aprobate. De exemplu, am obținut finanțare pentru aproximativ 160 de proiecte în POC 4.1.1, cu o valoare de aproximativ 4.500.000 de euro pe proiect, astfel că suma totală a fondurilor atrase depășește jumătate de miliard doar de acolo.Deci, am depășit jumătate de miliard și continuăm să creștem, fiind firma cu cea mai mare cifră de afaceri din piață în ceea ce privește finanțările nerambursabile.– Pentru serviciile de consultanță, cine vă poate contacta?– Serviciile de consultanță pot fi solicitate de oricine deține o firmă, deoarece persoanele fizice de regulă nu aplică pentru fonduri. Prima condiție este să dețină o societate comercială și să se înregistreze folosind formularul nostru de contact. A doua zi, vor fi contactați de un coleg, apoi vor intra într-o sesiune de consultanță gratuită, în care se discută șansele de eligibilitate și ideile de investiții. La final, dacă totul decurge bine, se semnează un contract și începem să lucrăm la proiectele clienților.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Clujencele au adus României titlul balcanic la gimnastică ritmică, la Belgrad

Alex Campian

Published

on

Echipa CSM Cluj la gimnastică ritmică, campioană balcanică la Belgrad 2025

România a devenit campioană balcanică pentru al treilea an consecutiv la gimnastică ritmică, în cadrul competiției desfășurate între 17 și 19 octombrie, la Belgrad, Serbia. În clasamentul final, țara noastră a fost urmată de Grecia și Serbia.

Reprezentativa României a fost alcătuită din șase sportive, dintre care trei provin de la CSM Cluj: Izabela Petean, Maia Metea și Teodora Potfălean. Lotul a fost completat de Francesca Tătar și Maria Prodan, de la CSM Arad, și Elisabeta Corduneanu, de la CSS Unirea Iași.

Performanțele clujencelor au fost esențiale în cucerirea titlului balcanic. Maia Metea a obținut patru medalii: aur cu echipa României, aur în finala de la Măciuci, bronz în finala de la Minge și argint pe echipe Prejunioare, alături de sportiva din Iași.
Izabela Petean a urcat de patru ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând aurul cu echipa României, la finalele de la Cerc și Minge, precum și la echipe Children, împreună cu sportiva din Arad.

„Mulțumim părinților care au susținut financiar participarea sportivelor noastre la această Balcaniadă. Continuăm să muncim și sperăm în orice sprijin posibil, care ar fi mai mult decât binevenit”, au transmis reprezentanții CSM Cluj-Napoca.

Echipa tehnică a sportivelor clujene este formată din antrenoarele Adriana Gîrbă, Corina Lupu și Magdalena Pintea, coregrafii Radu Grecov și Ariana Marcu, iar kinetoterapeutul Horațiu Ghejan.

Izabela Petean de la CSM Cluj, medaliată cu aur la gimnastică ritmică, Belgrad 2025

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Administratie

(Video) Bazinul olimpic „David Popovici” din Cluj-Napoca prinde contur: primul construit în România în ultimii 30 de ani

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se apropie de inaugurarea primului bazin olimpic destinat competițiilor internaționale construit în România în ultimele trei decenii. Complexul, care îi va purta numele campionului mondial și olimpic la natație David Popovici, este programat să fie finalizat până la mijlocul anului viitor.

Lucrările avansează rapid la Complexul de Natație „David Popovici”, structură ajungând deja la 90%. În prezent, echipele de constructori lucrează la pereții exteriori, prevăzuți să fie realizați din sticlă, urmând ca apoi să fie finalizate finisajele interioare.

Complexul de natație se întinde pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați și are trei etaje. Pe lângă zona sportivă, acesta va include o secțiune de agrement cu locuri de plajă, un parc și 140 de locuri de parcare. În interior, cele trei bazine încep să prindă formă:

  • Bazinul principal, de dimensiuni olimpice, destinat competițiilor internaționale.

  • Bazinul pentru sărituri.

  • Bazinul special pentru inițiere.

Pentru spectatori va fi amenajată o tribună cu o mie de locuri, iar atât bazinul de înot, cât și cel de sărituri vor fi omologate de Federația Internațională de Natație, pregătite să găzduiască evenimente de nivel mondial.

Sursa video:  Youtube – @sergiupnt

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom