Connect with us

Eveniment

Coronavirus / Măștile devin obligatorii în două județe

Stefania Heinz

Published

on

Coronavirus / Măștile devin obligatorii în două județe

Autoritățile din două județe au hotărât că locuitorii pot ieși din casă doar cu protecție pentru față. 
Este vorba despre județele Galați și Vaslui, unde autoritățile impun locuitorilor să își protejeze fața atunci când ies din case.

Astfel, cetățenii din judeţul Vaslui vor avea obligativitatea să iasă din case doar dacă vor avea nasul şi gura acoperite cu măşti de protecţie sau alte materiale textile, au decis membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

Potrivit prefectului judeţului Vaslui, Mircea Gologan, măsura va intra în vigoare începând de luni, 6 aprilie.

“Am decis obligativitatea utilizării de măşti sau alte mijloace de protecţie, fulare, eşarfe, pentru acoperirea zonei feţei în locurile publice şi în spaţiile comerciale. Nasul şi gura trebuie să fie acoperite, astfel încât dacă persoanele tuşesc sau strănută să nu îi afecteze pe ceilalţi”, a declarat duminică, pentru Agerpres, prefectul Mircea Gologan.

Totodată, potrivit deciziei luate în cadrul CJSU Vaslui, administratorii de magazine, şantiere sau alte spaţii în care populaţia are acces, dar şi cei care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice pot fi sancţionaţi dacă permit accesul cetăţenilor care nu sunt protejaţi. 

De asemenea, vineri seara, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galați a decis că se impune purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului în spaţiile publice de către toţii cetăţenii din judeţ.

Potrivit Prefecturii Galați, decizia intră în vigoare începând de luni şi se aplică în spaţii publice, precum spaţiile comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere.

Sursa citată precizează că nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecţie să fie măşti medicale. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome.

De asemenea, persoanele din conducerea spaţiilor publice amintite au obligaţia să se asigure că angajaţii şi vizitatorii/clienţii pun în aplicare măsura CJSU Galaţi.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Cultura

Clujul găzduiește Gala Elitelor Clujene, organizată de Marea Lojă Naţională din România

Alex Campian

Published

on

Miercuri, 19 noiembrie 2025, Cluj-Napoca devine gazda unei noi ediții a Galei Elitelor Clujene, eveniment organizat de Marea Lojă Națională din România (MLNR) și dedicat valorizării personalităților din mediul universitar, cultural și civic.

Un eveniment dedicat comunității academice

Manifestarea se va desfășura în Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai, începând cu ora 18:00. În cadrul ceremoniei, mai multe figuri reprezentative ale vieții intelectuale clujene vor fi premiate pentru contribuțiile lor la dezvoltarea culturală și științifică a orașului.

Reprezentanții MLNR transmit că gala reflectă angajamentul organizației pentru susținerea excelenței și pentru implicarea în proiecte cu impact în societatea civilă. Nominalizările au fost făcute de universitățile și instituțiile de cultură din Cluj-Napoca.

Concert susținut de Young Orchestra

Evenimentul va fi completat de un program muzical amplu, oferit de Young Orchestra din Cluj-Napoca. Publicul va putea asculta lucrări cunoscute de Strauss, Mozart, Mascagni, Respighi, Grieg, Enescu, Doga, Ceaikovski, Arturo Caldas, precum și adaptări după Beethoven și T. Riley.

Programul include piese precum Uvertura la Liliacul, Flautul fermecat, Intermezzo din Cavalleria Rusticana, Fontane di Roma, Peer Gynt Suite, Rapsodia Română nr. 1, Kaiserwalzer, dar și celebrul vals compus de Eugen Doga.

Acces liber pentru public

MLNR reamintește că gala nu este un eveniment închis, ci este adresată tuturor celor interesați. Inițiativa continuă tradiția galelor de excelență derulate anterior în orașe precum București, Timișoara, Arad și Bistrița, în colaborare cu Academia Română și cu numeroase instituții culturale și universitare.

Asociația Marea Lojă Națională din România este recunoscută ca organizație non-profit de utilitate publică, conform Hotărârii de Guvern nr. 561/2004.

info:

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Laureat al Premiului Nobel onorează Clujul. Sir Tim Hunt, invitat special al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Un moment de înaltă ținută academică a avut loc joi, la Cluj-Napoca, unde Academia Română – Filiala Cluj a găzduit Atelierul „O viață dedicată științei”. Invitatul special al evenimentului a fost Sir Tim Hunt, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (2001), cunoscut pentru descoperirile sale fundamentale în domeniul ciclului celular.

Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Conferinței Internaționale de Biologie Moleculară – ICBM 2025 („Molecular Biology – Current aspects and prospects”), organizată de Asociația pentru Știință și Cercetare, în parteneriat cu mediul academic și universitar clujean.

Dialogul cu Sir Tim Hunt, moderat de prof. univ. dr. Ioan Negruțiu, membru de onoare al Academiei Române, a oferit publicului o incursiune inspiratoare în parcursul profesional al savantului britanic. În sală s-au aflat academicienii Marius Andruh și Nicolae Zamfir, vicepreședinți ai Academiei Române, alături de cercetători, doctoranzi și studenți din domeniul științelor vieții.

„Keep going, never give up and have fun!”

Într-un discurs plin de căldură și umor britanic, Sir Tim Hunt a vorbit despre provocările și satisfacțiile unei vieți dedicate științei. Mesajul său esențial, „Keep going, never give up and have fun!” („Continuă, nu te lăsa și distrează-te!”), a fost primit cu aplauze de tinerii cercetători prezenți în sală.

El a subliniat importanța curiozității, a colaborării internaționale și a pasiunii pentru descoperire, încurajând comunitatea științifică românească să își urmeze visurile cu perseverență.

O platformă pentru viitorul biologiei moleculare

ICBM 2025 reunește în acest an cercetători, profesori, doctoranzi și studenți din domeniul biologiei moleculare, oferind un cadru interdisciplinar de dialog științific și colaborare. În cadrul conferinței sunt prezentate cele mai noi descoperiri privind biologia microorganismelor, plantelor și animalelor, precum și direcțiile de cercetare care pot modela viitorul medicinei și biotehnologiei.

Evenimentul de la Cluj confirmă, încă o dată, rolul orașului ca pol al excelenței academice și al colaborării internaționale în domeniul științelor vieții.

Mai multe detalii despre programul conferinței pot fi consultate pe site-ul oficial: https://icmb2025.stiinta-cercetare.ro.

info&foto: Academia Română Filiala Cluj-Napoca acad-cj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Stagiunea de toamnă” a Teatrului de Păpuși începe la Iulius Mall Cluj. Magie, culoare și povești pentru cei mici

Alex Campian

Published

on

Toamna aduce povești cu zâmbete și aventuri pentru cei mici, odată cu revenirea Teatrului de Păpuși la Iulius Mall Cluj. Începând din acest weekend, copiii și părinții sunt invitați să redescopere farmecul poveștilor spuse prin personaje simpatice, culoare și muzică, în cadrul unei noi „stagiuni de toamnă” dedicate micilor spectatori.

Povești magice pentru toată familia

Cum vremea rece limitează activitățile în aer liber, Iulius Mall Cluj le oferă copiilor o alternativă plină de bucurie și imaginație: seriile de spectacole de teatru de păpuși, desfășurate în fiecare sâmbătă, în zona foodcourt.
Micii spectatori vor avea parte de personaje năstrușnice, decoruri vesele și întâmplări pline de haz, aduse la viață de trupa AnimaArt.

Primul spectacol: „Șoricelul Animator”

Sâmbătă, de la ora 11:00, începe aventura cu povestea unui simpatic „Șoricel Animator”, care promite zâmbete și voie bună pentru toți copiii.
Atmosfera va fi una de basm, în care micii curioși sunt invitați să râdă, să aplaude și să descopere bucuria teatrului.

Programul spectacolelor din noiembrie

  • 15 noiembrieCrăiasa Zăpezii

  • 22 noiembrieDegețica

  • 29 noiembriePovestea Omului de Zăpadă

Participarea este gratuită, iar accesul este liber pentru întreaga familie. Fiecare spectacol promite să aducă o doză de magie, veselie și emoție autentică, într-un decor prietenos și cald, perfect pentru serile de toamnă.

Teatrul, magia copilăriei

Prin aceste evenimente, Iulius Mall Cluj continuă tradiția de a transforma spațiile comerciale în locuri de educație prin joacă, unde copiii învață să iubească arta, teatrul și poveștile.
Stagiunea de toamnă promite o lună plină de emoții frumoase, râsete și amintiri colorate pentru toți cei care cred în magie.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom