Connect with us

Sport

Măsuri pentru combaterea drogurilor în penitenciare, prin corespondență. Deținuții vor citi scrisorile în prezența personalului sau vor primi o copie

Stefan Petre

Published

on

Regulament nou pentru deținuții din închisori/Foto: Depositphotos.com

Național

Deținuții din penitenciarele din România nu vor mai primi corespondența ca până acum. Prin noile măsuri, cei privați de libertate „nu vor mai primi plicul cu scrisoarea impregnată cu substanțe psihoactive”, ci o copie a scrisorii.

Regulament nou pentru deținuții din închisori/Foto: Depositphotos.com

  


Ministerul Justiției a anunțat, joi, implementarea unui nou regulament, cu impact asupra unui număr de peste 20.000 de deținuți. Autoritățile statului încearcă să stopeze flagelul drogurilor din țara noastră, inclusiv prin prevenirea și combaterea introducerii drogurilor în închisori.  


Potrivit Agenției Naționale Antidrog, cea mai mică vârstă declarată la care s-a început consumul de droguri este 13 ani. În urmă cu patru ani, un judecător clujean semnala că în România există consumatori de droguri în vârstă de 10 ani. În ultima perioadă, consumul de droguri pare să se fi transformat într-un fenomen scăpat de sub control, în special în rândul adolescenților. Droguri în închisori, prin corespondențăGuvernul a adoptat, joi, un nou regulament pentru executarea pedepselor. Potrivit datelor oficiale, în România un număr de 24.000 de persoane sunt private de libertate. 


Noul regulament vizează combaterea introducerii substanțelor psihoactive în penitenciare, prin intermediul corespondenței, dar și posibilitatea de a folosi testarea antidrog în închisori. „Nimeni nu va mai putea introduce droguri în penitenciare prin corespondență. Deținuții nu vor mai primi plicul cu scrisoarea impregnată cu substanțe psihoactive. Vor primi, în schimb, o copie!”, a anunțat, joi, ministrul Justiției Alina Gorghiu, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook


Ce se schimbă pentru deținuții din penitenciare?În penitenciarele din Romania sunt 24.000 de deținuți, arată sursa citată. 


În penitenciare se introduce drug-testul. Până acum, prin lege, polițiștii de penitenciare puteau folosi doar etilotestul.În spitalele penitenciare nu vor mai sta în același salon minorii cu majorii. Digitalizare. Cererile deținuților vor putea fi depuse și online. Și nu doar atât! Vor putea primi vizite online, să primească transfer bancar și să comande pe net diverse, prin sistemul penitenciar.Pentru deținuții cu copii, se vor amenaja spații speciale, unde își vor putea vedea copiii în condiții optime.„Deţinutul va putea citi corespondenţa în prezenţa personalului desemnat, în condiţii de confidenţialitate”, arată ministerul Justiției. De asemenea, potrivit ministrului Alina Gorghiu, deținuții vor putea primi și copii ale scrisorilor. Printre modificările vizate se regăsesc asemenea măsuri, precum:creşterea numărului deţinuţilor care pot beneficia de dreptul la comunicare online, în vederea menţinerii unei legături constante şi a creşterii şanselor de îmbunătăţire a relaţiilor cu mediul de suport. Criteriul minim: 3 luni fără sancţiuni disciplinare.optimizarea asistenţei medicale acordate persoanelor nou intrate în sistemul penitenciar prin introducerea unor noi prevederi referitoare la necesitatea asigurării medicaţiei, cât şi a evaluării medicale, în anumite situaţii, la nivelul reţelei sanitare publice.acordarea beneficiului comunicărilor on-line şi a vizitelor fără dispozitiv de separare unui număr cât mai mare de deţinuţi, precum şi majorarea duratei unei convorbiri telefonice de la 10-30 de minute (cum se prevede în prezent) la 30-60 de minute, în vederea menţinerii unei legături constante şi a creşterii şanselor de îmbunătăţire a relaţiilor cu mediul de suport.reglementarea posibilităţii ca deţinuţii să poată primi sumele de bani în lei şi prin virament bancar efectuat în contul unităţii penitenciare în care se păstrează sumele de bani aparţinând deţinuţilor, deschis la Trezoreria Statului.Foto: Depositphotos.comCitiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Clujencele au adus României titlul balcanic la gimnastică ritmică, la Belgrad

Alex Campian

Published

on

Echipa CSM Cluj la gimnastică ritmică, campioană balcanică la Belgrad 2025

România a devenit campioană balcanică pentru al treilea an consecutiv la gimnastică ritmică, în cadrul competiției desfășurate între 17 și 19 octombrie, la Belgrad, Serbia. În clasamentul final, țara noastră a fost urmată de Grecia și Serbia.

Reprezentativa României a fost alcătuită din șase sportive, dintre care trei provin de la CSM Cluj: Izabela Petean, Maia Metea și Teodora Potfălean. Lotul a fost completat de Francesca Tătar și Maria Prodan, de la CSM Arad, și Elisabeta Corduneanu, de la CSS Unirea Iași.

Performanțele clujencelor au fost esențiale în cucerirea titlului balcanic. Maia Metea a obținut patru medalii: aur cu echipa României, aur în finala de la Măciuci, bronz în finala de la Minge și argint pe echipe Prejunioare, alături de sportiva din Iași.
Izabela Petean a urcat de patru ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând aurul cu echipa României, la finalele de la Cerc și Minge, precum și la echipe Children, împreună cu sportiva din Arad.

„Mulțumim părinților care au susținut financiar participarea sportivelor noastre la această Balcaniadă. Continuăm să muncim și sperăm în orice sprijin posibil, care ar fi mai mult decât binevenit”, au transmis reprezentanții CSM Cluj-Napoca.

Echipa tehnică a sportivelor clujene este formată din antrenoarele Adriana Gîrbă, Corina Lupu și Magdalena Pintea, coregrafii Radu Grecov și Ariana Marcu, iar kinetoterapeutul Horațiu Ghejan.

Izabela Petean de la CSM Cluj, medaliată cu aur la gimnastică ritmică, Belgrad 2025

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Administratie

(Video) Bazinul olimpic „David Popovici” din Cluj-Napoca prinde contur: primul construit în România în ultimii 30 de ani

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se apropie de inaugurarea primului bazin olimpic destinat competițiilor internaționale construit în România în ultimele trei decenii. Complexul, care îi va purta numele campionului mondial și olimpic la natație David Popovici, este programat să fie finalizat până la mijlocul anului viitor.

Lucrările avansează rapid la Complexul de Natație „David Popovici”, structură ajungând deja la 90%. În prezent, echipele de constructori lucrează la pereții exteriori, prevăzuți să fie realizați din sticlă, urmând ca apoi să fie finalizate finisajele interioare.

Complexul de natație se întinde pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați și are trei etaje. Pe lângă zona sportivă, acesta va include o secțiune de agrement cu locuri de plajă, un parc și 140 de locuri de parcare. În interior, cele trei bazine încep să prindă formă:

  • Bazinul principal, de dimensiuni olimpice, destinat competițiilor internaționale.

  • Bazinul pentru sărituri.

  • Bazinul special pentru inițiere.

Pentru spectatori va fi amenajată o tribună cu o mie de locuri, iar atât bazinul de înot, cât și cel de sărituri vor fi omologate de Federația Internațională de Natație, pregătite să găzduiască evenimente de nivel mondial.

Sursa video:  Youtube – @sergiupnt

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom