Connect with us

Sanatate

Noi studii despre long COVID: Există “dovezi concrete că diverse organe suferă modificări”

Tudor Calinescu

Published

on

Noi studii despre long COVID: Există "dovezi concrete că diverse organe suferă modificări"


Datele unor studii recente arată că persoanele care au avut COVID sever pot avea de trei ori mai multe şanse de a prezenta leziuni ale organelor principale, plămâni, creier, rinichi, dar și la nivelul inimii sau a ficatului.
Două studii recente au furnizat posibile explicaţii pentru cauzele COVID-19 de lungă durată, un sindrom ale cărui mecanisme rămân încă învăluite în mister, unul dintre ele evocând efectul cumulat al sechelelor în diverse organe, iar celălalt un mecanism la nivelul neuronilor.

Există „dovezi concrete că diverse organe suferă modificări” după o spitalizare asociată cu COVID-19, a declarat într-o conferinţă de presă Christopher Brightling, coautor al unui studiu publicat vineri în revista Lancet Respiratory Medicine, informează AFP, citată de Agerpres.

Acel studiu se bazează pe RMN-uri realizate pe 259 de pacienţi care fost spitalizaţi din cauza COVID-19 în perioada 2020-2021. Rezultatele RMN-urilor au fost comparate apoi cu examenele medicale efectuate pe un grup de 50 de persoane care nu au fost niciodată infectate cu SARS-CoV-2.

Aproape o treime dintre pacienţii cu COVID-19 au prezentat „anomalii” la nivelul mai multor organe timp de mai multe luni după externarea lor. Acele organe au inclus în special creierul, plămânii şi rinichii, precum şi, într-o mai mică măsură, inima şi ficatul.

Cercetătorii au constatat, de exemplu, leziuni ale substanţei albe din creier, un fenomen care poate fi asociat în literatura ştiinţifică cu un uşor declin cognitiv.

Pentru autorii studiului, precum şi pentru observatori independenţi, aceste rezultate deschid calea spre posibile explicaţii pentru COVID-19 de lungă durată, un sindrom ce are la bază persistenţa unor sechele ce durează mai multe luni după infectare.

Această afecţiune, căreia îi lipseşte totuşi o definiţie consensuală, este în continuare puţin înţeleasă pe plan psihologic, mai multe explicaţii concurând între ele fără să fie neapărat exclusive.

Studiul sugerează că sindromul COVID-19 de lungă durată „nu se explică prin insuficienţe grave concentrate la un singur organ”, ci mai degrabă printr-o „interacţiune între cel puţin două anomalii ale unor organe diferite”, a declarat medicul pneumolog Matthew Baldwin, care nu a participat la această cercetare, într-un comentariu publicat în acelaşi număr al revistei Lancet Respiratory Medicine.

Un alt studiu, publicat cu o săptămână mai devreme în revista eBiomedicine, vorbeşte despre un posibil mecanism care s-ar concentra la nivelul creierului.

Realizat de o echipă de cercetători de la INSERM, Institutul naţional francez pentru sănătate şi cercetări medicale, acest studiu a vizat aproximativ 50 de pacienţi ale căror creiere au suferit o scădere a concentraţiei de testosteron, asociată cu o alterare produsă de coronavirus asupra unor neuroni ce regularizează funcţiile reproductive.

Apoi, cercetătorii francezi au măsurat funcţiile cognitive ale pacienţilor şi au constatat performanţe mai puţin bune atunci când acea categorie de neuroni era afectată.

Rezultatele „sugerează că infecţia poate duce la moartea acestor neuroni şi să se afle la originea unor simptome care persistă în timp”, a precizat INSERM într-un comunicat.

Oboseală, tuse, dificultăţi de respiraţie, febră intermitentă, pierderea gustului şi a mirosului, probleme de concentrare şi depresie: COVID-19 de lungă durată se manifestă prin unul sau mai multe simptome de pe o listă lungă, în general în primele trei luni după infectare şi care persistă pentru cel puţin două luni. Astfel de simptome nu pot fi explicate prin alte diagnostice şi au un impact asupra vieţii cotidiene a pacienţilor.

În Franţa, COVID-19 de lungă durată a afectat 4% dintre adulţi, adică 2,06 milioane de persoane cu vârste de peste 18 ani. Un mic procent – 1,2% – dintre ele au declarat că sunt puternic afectate în activităţile de zi cu zi, potrivit unui studiu realizat de Santé Publique France în toamna anului trecut şi ale cărui rezultate au fost prezentate în iunie 2023.

Marea majoritate a pacienţilor (90%) care suferă de COVID-19 de lungă durată constată totuşi o ameliorare lentă a simptomelor după doi ani, iar ceilalţi trec fie printr-o ameliorare rapidă, fie printr-o persistenţă a problemelor lor medicale, a precizat un studiu publicat în luna mai şi realizat de medicul epidemiolog Viet-Thi Tran de la Universitatea Paris / AP-HP pe 2.197 de pacienţi din grupul „ComPare”, care sufereau de COVID-19 de lungă durată şi care au fost monitorizaţi cu regularitate.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sanatate

De Ziua Mondială a Diabetului, clujenii își pot testa gratuit glicemia

Alex Campian

Published

on

Vineri, 14 noiembrie 2025, clujenii au ocazia să își testeze gratuit glicemia, cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului. Inițiativa este organizată de Secția clinică diabet zaharat, nutriție și boli metabolice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca, în parteneriat cu cluburile Lions din Cluj-Napoca.

Evenimentul marchează al 15-lea an consecutiv în care Lions Cluj desfășoară o acțiune de prevenție și conștientizare a diabetului. Testările se vor desfășura în două locații din oraș:

  • Iulius Mall Clujholul principal, între orele 12:00 și 21:00

  • Vivo Mall Cluj intrarea 2, între orele 12:00 și 18:00

Participanții vor primi rezultatele în scris și vor putea discuta direct cu medici membri ai cluburilor Lions și cu rezidenți ai Centrului de Diabet Cluj, care vor oferi consiliere medicală personalizată pe loc.

Prin această inițiativă, organizatorii își reafirmă angajamentul pentru promovarea sănătății și prevenirea diabetului, o afecțiune cu incidență tot mai ridicată la nivel global. Scopul campaniei este informarea populației despre riscurile diabetului, mai ales atunci când boala nu este diagnosticată și tratată la timp.

info&foto: scjucluj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Laureat al Premiului Nobel onorează Clujul. Sir Tim Hunt, invitat special al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Un moment de înaltă ținută academică a avut loc joi, la Cluj-Napoca, unde Academia Română – Filiala Cluj a găzduit Atelierul „O viață dedicată științei”. Invitatul special al evenimentului a fost Sir Tim Hunt, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (2001), cunoscut pentru descoperirile sale fundamentale în domeniul ciclului celular.

Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Conferinței Internaționale de Biologie Moleculară – ICBM 2025 („Molecular Biology – Current aspects and prospects”), organizată de Asociația pentru Știință și Cercetare, în parteneriat cu mediul academic și universitar clujean.

Dialogul cu Sir Tim Hunt, moderat de prof. univ. dr. Ioan Negruțiu, membru de onoare al Academiei Române, a oferit publicului o incursiune inspiratoare în parcursul profesional al savantului britanic. În sală s-au aflat academicienii Marius Andruh și Nicolae Zamfir, vicepreședinți ai Academiei Române, alături de cercetători, doctoranzi și studenți din domeniul științelor vieții.

„Keep going, never give up and have fun!”

Într-un discurs plin de căldură și umor britanic, Sir Tim Hunt a vorbit despre provocările și satisfacțiile unei vieți dedicate științei. Mesajul său esențial, „Keep going, never give up and have fun!” („Continuă, nu te lăsa și distrează-te!”), a fost primit cu aplauze de tinerii cercetători prezenți în sală.

El a subliniat importanța curiozității, a colaborării internaționale și a pasiunii pentru descoperire, încurajând comunitatea științifică românească să își urmeze visurile cu perseverență.

O platformă pentru viitorul biologiei moleculare

ICBM 2025 reunește în acest an cercetători, profesori, doctoranzi și studenți din domeniul biologiei moleculare, oferind un cadru interdisciplinar de dialog științific și colaborare. În cadrul conferinței sunt prezentate cele mai noi descoperiri privind biologia microorganismelor, plantelor și animalelor, precum și direcțiile de cercetare care pot modela viitorul medicinei și biotehnologiei.

Evenimentul de la Cluj confirmă, încă o dată, rolul orașului ca pol al excelenței academice și al colaborării internaționale în domeniul științelor vieții.

Mai multe detalii despre programul conferinței pot fi consultate pe site-ul oficial: https://icmb2025.stiinta-cercetare.ro.

info&foto: Academia Română Filiala Cluj-Napoca acad-cj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sanatate

Clujul urcă România pe harta europeană a excelenței în tratarea cancerului

Alex Campian

Published

on

România face un pas istoric în lupta împotriva cancerului: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca a fost selectat pentru certificare europeană în cadrul Rețelei Europene a Centrelor Oncologice Integrate (EUnetCCC) – cea mai amplă inițiativă a Uniunii Europene în domeniul sănătății.

Europa unește forțele pentru combaterea cancerului

Comisia Europeană a lansat oficial rețeaua EUnetCCC la Paris, în cadrul primei reuniuni anuale desfășurate la CNIT Forest, La Défense. Peste o mie de participanți – oficiali europeni, miniștri ai sănătății, cercetători, medici și reprezentanți ai pacienților – au fost prezenți la evenimentul care marchează o nouă eră a colaborării în oncologie.

Proiectul își propune să creeze până în 2028 o rețea de 100 de centre oncologice certificate, care să ofere îngrijiri moderne și acces echitabil pacienților din întreaga Uniune Europeană. În prima etapă, 11 țări au nominalizat 33 de centre candidate, iar România este reprezentată de Cluj.

Institutul Oncologic Cluj – model de inovație și cooperare europeană

În numele României, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, coordonatorul Centrului de Competență în Domeniul Cancerului, a participat la dezbaterea „De la viziune la standarde”, dedicată definirii conceptului european de centre oncologice integrate.
Acesta a subliniat importanța uniformizării standardelor medicale și a colaborării între țările europene pentru reducerea diferențelor în diagnostic și tratament.

„Rețeaua europeană a centrelor oncologice integrate reprezintă o șansă reală de a aduce Europa la același nivel în lupta cu cancerul. Certificarea Institutului Oncologic din Cluj ar însemna recunoașterea valorii și stabilității noastre profesionale. Am învățat din colaborări internaționale și acum putem contribui la ridicarea standardelor pentru întreaga Europă”, a declarat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu.

112 milioane de euro pentru o rețea de excelență medicală

EUnetCCC este finanțată prin programul EU4Health, cu un buget total de 112 milioane de euro, dintre care 90 de milioane provin din fonduri europene.
Scopul proiectului este formarea unei infrastructuri durabile de centre oncologice integrate (Comprehensive Cancer Centres – CCCs), capabile să îmbine cercetarea, tratamentul și educația medicală la cele mai înalte standarde internaționale.

Până în 2028, inițiativa își propune să asigure accesul a 90% dintre pacienții eligibili din Uniunea Europeană la îngrijiri oncologice moderne și inovatoare.
Prin această rețea, statele membre vor putea împărtăși date, expertiză și bune practici, reducând decalajele între sisteme și consolidând prevenția și tratamentul cancerului la nivel continental.

„EUnetCCC este un proiect strategic al Uniunii Europene care va oferi pacienților o diagnosticare mai precisă, tratamente mai eficiente și o îngrijire mai echitabilă. Colaborarea transfrontalieră va face diferența”, a afirmat Marina Zanchi, directorul Agenției Executive Europene pentru Sănătate și Digital (HaDEA).

Clujul, simbolul excelenței medicale românești

Prin includerea Institutului Oncologic din Cluj în această rețea de elită, România devine parte a unui efort european comun de a schimba modul în care este înțeleasă și tratată boala secolului.
Clujul confirmă, o dată în plus, rolul său de centru medical de excelență, unde profesionalismul, cercetarea și compasiunea se întâlnesc în sprijinul pacienților.

info: EUnetCCC

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom