Connect with us

Eveniment

Patronul resortului de cinci stele Sun Garden susține că niciun client nu ar fi făcut toxiinfecție alimentară: „S-a împrăștiat astfel cu noroi”

Stefania Heinz

Published

on

Patronul resortului de cinci stele Sun Garden susține că niciun client nu ar fi făcut toxiinfecție alimentară: „S-a împrăștiat astfel cu noroi”

Omul de afaceri Nicolae Căpușan spune că nu au existat cazuri de toxiinfecție alimentară și că informațiile oficiale despre produsele expirate găsite de inspectorii de la Protecția Consumatorului sunt „povești”.
După câteva zile de la controlul desfășurat de inspectorii de la Protecția Consumatorului Cluj la hotelul Sun Garden din comuna Baciu, Nicolae Căpușan, patronul resortului de cinci stele, a reacționat public pe Facebook.

Acesta a făcut public un e-mail primit de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj, în care instituția afirmă că nu a identificat pacienți cu simptome de TIA (toxinfecție alimentară) în urma nunții desfășurate la Sun Garden în data de 23 septembrie 2023:

„Bună ziua,

La solicitarea dvs cu nr 303 din 29.09.2023, vă comunicăm că nu am identificat pacienții cu simptome de TIA (toxinfecție alimentară), ca urmare a participării la un eveniment desfășurat în data de 23.09 la Sun Garden Resort Cluj care să fi accesat unitățile sanitare cu paturi din Cluj

Cu respect,

Dr. Mihai Moisescu-Goia – Director executiv DSP Cluj”

Patronul Nicolae Căpușan afirmă că la resort nu ar fi existat alimente expirate și că ar fi doar „povești”.

Cu toate acestea, din comunicatul ANPC Cluj reiese clar că la Sun Garden au fost identificate „produse cu data limită de consum depășită și cu modificare stare termică”. Iată și o fotografie făcută de comisarii ANPC cu un produs expirat.

Sursă: ANPC Cluj
După cum se poate observa în imaginea de mai sus, ANPC Cluj a găsit la Sun Garden produsul Burrata (brânză italiană din lapte de vacă făcută din mozzarella și smântână), care avea termen de valabilitate depășit. La informațiile trecute pe produs scrie negru pe alb că acesta a expirat în 08.09.2023, iar data la care ANPC a efectuat fotografia aferentă controlului este 27.09.2023. Practic, produsul găsit a expirat de mai bine de două săptămâni.

Reamintim că, în urma controlului efectuat de ANPC Cluj la hotelul Sun Garden, inspectorii au dispus „oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor la sala de evenimente”, iar operatorului economic i s-au aplicat „trei sancţiuni contravenţionale cu amenzi, în total 60.000 lei, și un avertisment”.

Iată ce au găsit comisarii de la Protecția Consumatorului la hotelul de cinci stele Sun Garden, în urma controlului:


folosirea unor vitrine neigienizate, pentru depozitarea produselor și preparatelor, cu praf în exces, rugină,
mucegai și chedere neigienizate cu mucegai
pavimentul aferent camerelor frigorifice și congelare insalubre, neigienizate de o perioada mare de timp
produse cu data limită de consum depășită și cu modificare stare termică
depozitarea direct pe pavimentul insalubru a apelor minerale, bauturi răcoritoare
folosirea unor coșuri/tomberoane de reziduuri fără capace
lipsă verificare metrologică mijloace de masură
produse cu ambalaje deteriorate, lipsă traducere în limba română – produse și preparate fără elemente
de identificare caracterizare
gratare frigidere cu rugină în exces
chedere cameră frig, congelatoare gheață, frigidere din incinta blocului alimentar aferent sălii de
evenimente insalubre, improprii depozitării produselor alimentare
ustensile neconforme și utilizare bureți de sârmă
preparate distribuite la micul dejun fără elemente de identificare aferente datei preparării
produse de patiserie fără elemente de identificare caracterizare

Prins cu mâța-n sac și amendat, Căpușan atacă presa
„Dragi prieteni, zilele acestea au fost zile grele pentru comunitatea Sun Garden. Interese meschine au lovit in imaginea brandului nostru în mod nedrept, folosind minciuna ca armă de denigrare și distrugere. O parte din massmedia a transmis mult venin și dizgrație despre SunGarden, cu impact secundar evident asupra oaspeților noștri.

S-a împrăștiat astfel cu noroi în echipa SunGarden – de la povești despre alimente expirate, până la anunțuri publice despre toxiinfecții alimentare a unora din cei care au participat la nunta din 23.09.23 (unii au mers până la spune că toxiinfecțiile au apărut la toți participanții!) Toate acestea au apărut in diferite publicații locale.

Greu de apărat adevărul în astfel de situații! Doar ca există Dumnezeu, oameni și instituții care au și valori adevărate”, a scris pe Facebook Nicolae Căpușan, patronul stabilimentului de cinci stele.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

UNTOLD ONE 2026 debutează cu un lineup de top: Flo Rida, Kygo și The Chainsmokers confirmați la Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Festivalul UNTOLD intră într-o nouă etapă a existenței sale și anunță oficial primul val de artiști pentru ediția din 2026, care va avea loc între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Sub conceptul UNTOLD ONE, organizatorii marchează începutul unei noi decade pentru unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume conform untold.com

Primii artiști confirmați pentru UNTOLD ONE 2026 sunt Flo Rida, Swae Lee, Kygo, The Chainsmokers și Lost Frequencies, nume cu impact major pe scenele internaționale și pe platformele de streaming. Lineup-ul este completat de artiști precum Tash Sultana, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki și Mestiza, conturând o ediție cu o diversitate muzicală amplă, de la pop și hip-hop, la EDM și melodic house.

Prin această primă rundă de anunțuri, organizatorii transmit direcția noii ediții: producții spectaculoase, artiști care definesc generații și experiențe create special pentru publicul UNTOLD. Conceptul UNTOLD ONE promite o evoluție a festivalului, cu accent pe show-uri vizuale de mari dimensiuni și momente exclusive.

Flo Rida va urca pentru prima dată pe scena principală a festivalului de la Cluj, artistul american fiind unul dintre cei mai de succes reprezentanți ai pop-rap-ului global, cu zeci de milioane de discuri vândute și hituri care au dominat topurile internaționale. De asemenea, Swae Lee aduce la UNTOLD ONE un sound care a marcat ultimul deceniu al muzicii pop și hip-hop, fiind unul dintre cei mai ascultați artiști ai generației sale.

Zona electronică este reprezentată de Kygo, unul dintre cei mai influenți DJ ai scenei dance moderne, The Chainsmokers, duo-ul care a redefinit granița dintre pop și muzica electronică, și Lost Frequencies, artist european recunoscut pentru sound-ul melodic care a cucerit publicul global.

Organizatorii au precizat că acesta este doar începutul, urmând ca în perioada următoare să fie anunțate noi nume care vor completa lineup-ul ediției din 2026. UNTOLD rămâne constant în topul celor mai mari și apreciate festivaluri de muzică din lume, iar UNTOLD ONE deschide un nou capitol în povestea brandului.

Abonamentele pentru UNTOLD ONE 2026 sunt deja disponibile, inclusiv cu opțiunea de plată în rate. Festivalul va avea loc între 6 și 9 august 2026, în Cluj-Napoca.

Foto&Info: untold.com

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era