Connect with us

Eveniment

Untold încă nu e anulat. Biletele cumpărate pot fi folosite la alte ediții

Stefania Heinz

Published

on

Untold încă nu e anulat. Biletele cumpărate pot fi folosite la alte ediții

Abonamentele sau biletele deja achiziționate la festivalurile de Untold, de la Cluj, și Neversea, de la Constanța, vor putea fi utilizate la viitoarele ediții ale acestor manifestări, au anunțat organizatorii.
“În această perioadă, cu toții avem întrebări, cu toții căutăm răspunsuri. Singurele certitudini sunt faptul că, în acest moment, festivalurile Untold și Neversea nu sunt anulate și că reprezintă, în acest an, speranța și miracolul în care cred foarte mulți oameni. 

Totodată, o altă certitudine o reprezintă faptul că vremurile pe care le trăim sunt cu totul excepționale. Și, din păcate, nimeni nu are răspunsul la întrebarea “când se va termina?”” au menționat organizatorii.

“Anunțăm că toți fanii Untold și Neversea, care sunt în prezent posesori de abonamente sau bilete pentru ediția 2020, au posibilitatea să își transforme, gratuit, abonamentele sau biletele din acest an în abonamente sau bilete Anytime, valabile timp de trei ediții.

Toți cei care au achiziționat deja un abonament, de orice fel, chiar și bilet de o zi, pot opta pentru schimbarea acestuia în Anytime, care asigură accesul la una din următoarele trei ediții de festival, indiferent de data la care va avea loc (inclusiv în acest an). 

Toate caracteristicile abonamentului inițial rămân aceleași, în continuare, iar termenul de schimbare în Anytime este valabil 10 zile, începând de astăzi, 27 aprilie 2020” a precizat Ioana Chereji, PR manager al Untold.

Există două modalități de modificare: automată, din platforma de check-in; manuală, din site-urile festivalurilor.

Prețurile abonamentelor Anytime

• Untold PASS General Access – 174 euro + taxe
• Untold PASS VIP – 399 euro + taxe
• Neversea PASS General Access – 136 euro + taxe
• Neversea PASS VIP – 210 euro + taxe

„Ca organizatori ai celor mai mari festivaluri din România, Untold și Neversea, ne dorim mai mult ca oricine să avem șansa să aducem bucuria festivalurilor și în acest an, în cele mai sigure condiții. Avem o responsabilitate față de zecile de mii de oameni care au avut încredere în noi și în acest an și au achiziționat deja abonamente la festival. Pentru ei avem datoria de a face tot ce depinde de noi, atâta timp cât va exista cea mai mică speranță de a ne întâlni în condiții sigure și în acest an. 

Dar tot față de acești oameni frumoși, care cred în noi și care au cumpărat deja zeci de mii de abonamente, avem datoria de a îi asigura că indiferent de ce se va întâmpla cu edițiile Untold și Neversea în 2020, investiția pe care au făcut-o în bucuria de a fi prezenți la cele două festivaluri nu se pierde.

Am încercat să înțelegem cât mai bine evoluția lucrurilor din perioada următoare, am ascultat întrebările și îngrijorările fanilor noștri și am încercat să venim cu cele mai bune soluții pentru ei.  Trăim vremuri dificile, indiferent de care parte suntem, însă, pentru organizația noastră, cea mai valoroasă parte din magia Untold sunt fanii.

Așa că, pentru ei și pentru toți cei care cred în noi, am căutat să aducem claritate și siguranță cu privire la abonamentele și biletele achiziționate pentru edițiile din acest an” motivează organizatorii.
 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom