Connect with us

Sport

Elevi FĂRĂ Evaluare Națională sau cu media 2 primesc burse de „MERIT”! Învățământul românesc o ia la vale.

Stefan Petre

Published

on

În Botoșani există elevi cu media 2 care primesc bursă de „merit” / Foto: depositphotos.com

Educație

Zeci de elevi care nu au obținut media 5 la Evaluarea Națională, nu am susținut deloc acest examen sau au obținut media 2 la școală anul trecut primesc, începând din anul școlar 2023-2024, burse de merit. Totul din cauza unei decizii proaste la nivelul Ministerului Educației.

În Botoșani există elevi cu media 2 care primesc bursă de „merit” / Foto: depositphotos.com

  Zeci de elevi de clasa a IX-a din judeţul Botoşani, care fie nu au obţinut media 5 la Evaluarea Naţională, fie nu au susţinut acest examen, primesc burse de merit, a declarat, miercuri, pentru agerpres.ro, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, Bogdan Suruciuc. Potrivit acestuia, astfel de cazuri au apărut începând cu anul şcolar în curs, ca urmare a apariţiei Ordinului ministrului Educaţiei 6.238 din 8 septembrie 2023 privind acordarea burselor de merit, care prevede că 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase beneficiază de bursă de merit.Această prevedere a fost gândită foarte prost. În acest fel, elevii nu sunt recompensați pentru munca pe care o depun ca să obțină rezultate performante, ci sunt premiați primii 30% elevi cu cele mai mari note din clasă, fie și ele de 5 sau chiar mai mici.
CITEȘTE ȘI:
„România educată.” Un elev de liceu cu media 4,59 ia bursă de merit! „Ierarhia este realizată în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute de elevi în anul şcolar 2022 – 2023, excepţie făcând clasa a IX-a, la care se ia în considerare media de admitere, respectiv media notelor obţinute de elevi la Evaluarea Naţională. În situaţia în care, într-o clasă, nu sunt suficienţi elevi înscrişi pe baza mediei de admitere, care să acopere procentul de 30%, lista a fost completată cu elevii care nu au susţinut Evaluarea Naţională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V – VIII. Drept urmare, posibilitatea de a acorda bursă de merit unui elev cu medie mai mică de 5 poate fi luată în considerare doar în cazul elevilor din clasa a IX-a. În judeţul Botoşani, există clase la care procentul de 30% din efectivul colectivului de elevi s-a realizat şi prin adăugarea celor care nu au susţinut examenul de Evaluare Naţională”, a explicat Suruciuc. El a recunoscut că printre elevii de clasa a IX-a care primesc burse de merit se află şi elevi care au încheiat anul trecut cu media 2 şi care nu au susţinut Evaluarea Naţională.De asemenea, şeful IŞJ admite că Ordinul privind acordarea burselor de merit dezavantajează elevii de la colegiile performante, acolo unde elevi cu 9,40 nu au obţinut bursă de merit. Cuantumul bursei de merit în anul şcolar 2023 – 2024 este de 450 de lei/lună.  Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Sabrina Voinea, aur strălucitor la Paris! Gimnasta româncă a uimit la Cupa Mondială și a arătat că nu renunță la visul ei!

Alex Campian

Published

on

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Duminică, în Arena Bercy din Paris, Sabrina Maneca Voinea a scris istorie pentru România: a câștigat medalia de AUR la sol, cu un punctaj fabulos de 13,800.
Rivalele ei au rămas fără replică – rusoaica Angelina Melnikova s-a mulțumit cu argintul (13,400), iar finlandeza Kaia Tanskanen cu bronzul (13,366).

▶️ Sabrina intrase deja în competiție cu prima notă în calificări (13,633), dar azi a urcat spectaculos pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
▶️ Emoțiile au fost uriașe, pentru că Arena Bercy i-a adus aminte de amintiri olimpice dureroase, însă Sabrina și-a învins fricile și a strălucit!

Deși colegele Miruna Botez și Bianca Vișovan nu au prins finala, echipa României a fost puternic susținută de antrenorii Camelia Voinea, Carmen Traicu și Ciprian Crețu, de arbitra Ana Iordache și de kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Sabrina a arătat că drumul ei în gimnastică nu s-a încheiat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sportiva face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

La doar 17 ani, Luca Savu scrie istorie pentru Cluj! Podium spectaculos în Iberian Supercars

Alex Campian

Published

on

Luca Savu, pilot de 17 ani din Cluj, podium în Iberian Supercars

Performanță uriașă pentru motorsportul clujean! Luca Savu, un pilot de doar 17 ani, a reușit să urce pe podium în prestigiosul campionat Iberian Supercars – GT4 / TCR, desfășurat pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.

La volanul unui Aston Martin Vantage AMR GT4, Luca – împreună cu portughezul Henrique Oliveira, coleg în Aston Martin Racing Academy – a terminat pe locul 2 la clasa GT4 Pro și pe 6 la general, dintr-un total impresionant de 45 de mașini.

Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât echipajul a plecat doar de pe poziția 11 pe grilă, reușind o cursă de recuperare incredibilă.

Mama tânărului pilot a transmis un mesaj emoționant după reușită:
„O bucurie infinită pentru noi! Emoții, eforturi, sacrificii și multă muncă, care de cele mai multe ori se încununează cu succes. Luca a demonstrat din nou că orice este posibil. Împreună cu Henrique au scris o pagină frumoasă în povestea lor, obținând primul podium în Iberian Supercars.”

Această performanță confirmă talentul extraordinar al lui Luca Savu și deschide noi drumuri pentru motorsportul românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

🌊 Gest superb al lui David Popovici – își donează din nou ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR

Alex Campian

Published

on

David Popovici își donează ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR Hope and Homes for Children

David Popovici, campionul României la înot, demonstrează încă o dată că adevărații campioni strălucesc nu doar prin performanțe, ci și prin generozitate. Pe 15 septembrie, când își va sărbători ziua de naștere, sportivul a decis să renunțe la cadouri pentru a sprijini copiii incluși în programul Bursele DAR al Fundației Hope and Homes for Children.

„De ziua mea nu vreau cadouri, vreau șanse pentru viitorii campioni. Dragoș scrie poezii și visează să înoate cu mine. Ana cântă la vioară și pian, deși nu are acasă încă o baie funcțională. Laur e campion european la karate”, a spus Popovici, subliniind că fiecare dintre acești copii merită o șansă reală la viitor.

Campionul a adăugat că fiecare medalie pe care a câștigat-o poartă amprenta celor care l-au susținut – părinți, profesori, antrenori și prieteni – și că, la rândul lui, vrea să devină sprijin pentru acești copii cu povești impresionante.

Nu este primul gest de acest fel. Anul trecut, David Popovici a contribuit la strângerea de fonduri pentru construirea unei case destinate copiilor cu nevoi speciale. În trecut, și-a scos la licitație casca și ochelarii de campion mondial pentru a ajuta o fostă sportivă aflată în luptă cu boala.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom